Cât mai urcă euro şi dolarul în acest an?

Sursă foto: 1.ro

Cursul de schimb leu-euro a crescut în ultima perioadă, în favoarea monedei europene. Şi dolarul s-a apreciat în comparaţie cu leul. Variaţiile de curs mai mici sau mai mari îşi pun amprenta asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor.

O creştere a cotaţiei dolarului poate scumpi, printre altele, combustibilii la pompă. De asemenea, o întărire a euro în comparaţie cu leul scumpeşte, pe termen scurt, ratele bancare ale celor împrumutaţi în valuta europeană.

Unde ar putea ajunge cotaţia leu-euro pe final de an

La ce ne aşteptăm în perioada următoare? Previziunile unor specialişti de pe piaţa valutară estimează că euro ar putea ajunge la 4,82 lei pentru un euro, la finele anului 2019 şi începutul lui 2020.

„Avem tot timpul anumite fluctuaţii ale cursului. Uneori sunt influenţate de factori cu acţiune directă, alteori factorii sunt conjuncturali. Evoluţiile cursului sunt cuprinse într-o bandă de variaţie care este normală pentru perioada aceasta. Cred că ar trebui să fac trimitere la câteva opinii consacrate la nivel naţional şi internaţional.

Chiar săptămâna trecută specialiştii de la SFI România făceau o prognoză că s-ar putea să asistăm la o evoluţie a cursului de schimb leu-euro care să depăşească 4,8 lei pentru un euro. Acum este 4,74-4,75, deci marja de variaţie nu ar fi prea mare.

Revenind la punctul meu de vedere, ne aflăm într-o perioadă cu incertitudine politică şi acest lucru poate să influenţeze cursul de schimb şi se poate observa în evoluţia cursului de schimb“, a precizat Cristi Spulbăr, profesor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA), prezent la emisiunea Economia Sudului de la Radio Sud.

Valutele urcă puţin în preajma Sărbătorilor

El a mai precizat că în apropierea Sărbătorilor de iarnă valutele cresc, în comparaţie cu leul. Fluctuaţii de moment apar şi în timpul sau după crizele politice. După care valutele îşi revin.

„În preajma Sărbătorilor de iarnă cresc importurile, pentru că suntem consumatori de produse care vin din import. În acea perioadă s-ar putea să avem o oarecare presiune pe curs şi atunci să avem o uşoară creştere în banda de variaţie despre care v-am spus anterior. În final, cursul va rămâne în banda de variaţie 4,74-4,75, cu o uşoară creştere în preajma Sărbătorilor. Există şi factori care ar putea să conducă la o depăşire a acestei bande de variaţie şi ar putea să treacă în banda de variaţie 4,75-4,80, din perspectiva factorilor pe care i-am enumerat anterior (politici – n.r.), care nu sunt factori noi. De-a lungul timpului s-a observat o variaţie de curs în preajma Sărbătorilor sau atunci când sunt evenimente politice deosebite şi acest lucru se reflectă în economie“, a precizat Cristi Spulbăr, la Economia Sudului.

Din iulie şi până acum, conform cotaţiilor afişate de Banca Naţională a României (BNR), euro a urcat de la 4,7340 lei pentru un euro, la 4,7502 lei pentru un euro. Această ultimă cotaţie a fost stabilită miercuri, 9 octombrie.


Cine are o rată de 200 de euro la bancă, de exemplu, plătea în iulie 946 de lei. În octombrie ar plăti 950 de lei. Deci persoana respectivă scoate în plus din buzunar 4 lei doar din cauza evoluţiei cursului de schimb. Calculul s-a făcut la cursul oficial al BNR. În realitate, pierderea poate fi mai mare, pentru că debitorii cumpără valută fie de la casele de schimb, fie de la bănci. Acele cursuri sunt diferite de cel al BNR.

Şi dolarul a urcat în ultima perioadă

Şi dolarul a evoluat în ultima perioadă în raport cu leul. Dacă în urmă cu o lună, o lună şi jumătate, dolarul era cotat de BNR la 4,21 lei pentru un dolar, miercuri urcase la 4,32 lei pe un dolar. Concret, când valutele se apreciază în raport cu leul au de pierdut toţi cei care au rate la bancă în valută. Pierd şi cei care plătesc servicii (cum ar fi de telefonie, rate la leasing etc.) şi produse în valută. În schimb, sunt avantajate firmele exportatoare, atunci când valutele cresc.

Joi, 10 octombrie, în ziua în care moţiunea de cenzură împotriva guvernului era votată în parlament, cursul celor două valute nu a reacţionat negativ. Dar cursul BNR se publică la ora 13.00, înainte de votul final. Euro scăzuse uşor joi la 4,7498 lei pentru un euro. Dolarul scăzuse şi el uşor la 4,3074 lei pentru un euro. Cei interesaţi de piaţa valutară sunt cu ochii pe cursul de vineri, pentru a vedea cum evoluează.

Ramona Olaru
Contributor | Jurnalist Gazeta de Sud
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here