”Cari Mora”, noul roman al lui Thomas Harris, promite să ne dea fiori de groază

Thomas Harris. foto: famousauthors.org

Thomas Harris, după cum se ştie deja, va lansa un nou roman. Autorul american (născut la 22 septembrie 1940, în Jackson, Tennessee), creatorul lui Hannibal Lecter, revine cu romanul „Cari Mora”, la 13 ani de când a publicat „Hannibal Rising”, ultima carte dedicată lui Lecter.

În al şaselea roman al scriitorului Thomas Harris, „Cari Mora”, este pentru prima dată după 40 de ani când autorul semnează un volum care nu îl mai are ca personaj pe criminalul devenit celebru, potrivit descopera.ro.

Autorul promite însă că nu se va îndepărta de genul cunoscut (thriller, probabil şi cu accente horror), despre puterea răului.

Romanul „Cari Mora” va fi lansat în Statele Unite ale Americii în luna mai, urmând să apară şi în România, la Editura RAO, relatează Mediafax.

De ce mi se pare un eveniment notabil?

Fiindcă, deşi nu pot să spun că sunt fan Hannibal Lecter în adevăratul înţeles al cuvântului, mi se pare unul dintre cele mai stranii şi fascinante personaje din filme thriller/horror, care sub interpretarea magistrală a lui Sir Anthony Hopkins (Oscar pentru rol – şi Oscar pe vremea când acest premiu încă mai însemna ceva) a intrat în istoria cinematografiei ca unul dintre cei mai hipnotici şi bizari eroi negativi, personificare a răului în forma sa cea mai pură, însă păstrând, totodată, o minusculă urmă de omenie, materializată în relaţia aparte cu agenta Clarice Starling.

Chiar fără a fi în totalitate fani ai genului, nu putem rămâne indiferenţi la crearea unor astfel de personaje memorabile, cum a fost şi Erik, din ”Fantoma de la Operă” a lui Gaston Leroux. Un astfel de personaj îţi construieşte o carieră şi va fi cunoscut şi apreciat (sau detestat) de generaţii întregi. Va scrie istorie.

”Tăcerea mieilor” a fost într-adevăr un film de Oscar, aproape o definiţie a thriller-ului de calitate, chiar dacă abundă în scene şocante şi poate părea prea dur publicului care nu este familiarizat cu astfel de producţii. Iar cartea care a stat la baza acestei realizări nu e cu nimic mai prejos.

Continuarea, ”Hannibal” (2001), deşi tot cu Hopkins, care interpretează la standardul obişnuit, mi s-a părut mult mai fadă şi artificială, dar admit că serialul cu acelaşi nume, deşi mă aşteptam să constituie o dezamăgire, a fost o surpriză extrem de plăcută, prin calitatea scenariului şi a interpretărilor oferite de Hugh Dancy şi Mads Mikkelsen.

Este de aşteptat ca şi următoarea carte a de acum celebrului Thomas Harris, chiar dacă nu îl mai are pe Hannibal Lecter ca ”piesă de rezistenţă”, să ofere aceeaşi calitate şi să dea aceiaşi fiori cititorilor ca şi producţiile anterioare, şi nu mă îndoiesc că factorul curiozitate îi va împinge şi pe cei care nu-i cunosc opera să-l descopere cu această ocazie.

Mihai Gîndu
Piața Artei
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here