Brexit: nu doar frontiera irlandeză se află în centrul disputei în jurul plecării fără acord din UE, ci și obligațiile financiare ale Regatului Unit

sursa foto: politicshome.com

Boris Johnson a lăsat să se înțeleagă – într-o declarație făcută la Biarritz – că un divorț fără acord face caducă factura ce trebuie achitată de Regatul Unit Uniunii Europene. Se pare, deci, că problemele financiare pot deveni cruciale în procesul separării britanicilor de UE.

Multă vreme lăsate oarecum deoparte, chestiunile financiare pe care le implică plecarea Regatului Unit din UE revin acum în jocul politic, Boris Johnson încercând să le folosească pentru a exercita noi presiuni asupra europenilor pentru a-i determina să facă unele concesii. Într-un interviu acordat presei, la Biarritz, premierul britanic a lăsat să se înțeleagă că factura de aproape 50 de miliarde de euro pe care Londra va trebui să o verse la plecarea din Uniune va deveni caducă în cazul unui divorț brutal. Este evident, spun surse europene informate, că Johnson încearcă și pe această cale să forțeze Bruxellesul la concesii în cadrul discuțiilor programate pentru miercuri. Dacă argumentul poate fi luat în considerare în plan strict procedural, întrucât plata sumei respective este parte componentă a acordului de divorț, el este considerat de europeni drept o nouă provocare.

Amenințarea lui Guy Verhofstadt

Europarlamentarul belgian Guy Verhofstadt, reprezentantul Parlamentului European în echipa de negociatori europeni ai Brexitului, condusă de Michel Barnier, i-a răspuns rapid lui Boris Johnson printr-un mesaj pe Twitter: «Dacă Regatul Unit nu-și achită obligațiile, Uniunea Europeană nu va negocia un acord comercial… În caz de divorț sec, aceasta va fi prima condiție pentru începerea oricăror discuții». La rândul ei, Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, a subliniat că «reglementarea conturilor este esențială pentru începerea unor bune relații, bazate pe încredere reciprocă».

Pierre Moscovici: «Acesta este un subiect care nu se discută și nu poate fi discutat»

Marți, într-o nouă reacție venită din partea UE, Pierre Moscovici, comisarul european pentru Afaceri economice și financiare, a subliniat în interviul acordat postului de radio Europe 1 că Regatul Unit va trebui să achite sumele datorate UE (prin angajamentele luate în calitate de membră a Uniunii), indiferent dacă pleacă cu sau fără acord. «Acestea sunt obligații juridice, obligații financiare», a subliniat Moscovici, precizând că «aceasta este una dintre condițiile încrederii la discuțiile ce urmează să înceapă miercuri…Este un subiect ce nu se discută și nu poate fi discutat». Moscovici i-a reamintit lui Boris Johnson că «un divorț fără acord este un risc, dar este o opțiune».


Opoziția britanică, decisă să acționeze pentru a împiedica un Brexit fără acord

Partidele de opoziţie britanice și-au anunțat decizia fermă de a contracara de urgență un Brexit fără acord la 31 octombrie, în timp ce Partidul Brexitului, condus de Nigel Farage, l-a amenințat pe premierul Boris Johnson cu un sabotaj electoral în cazul în care nu rupe brutal relația cu Uniunea Europeană.

Liderii partidelor de opoziție s-au întâlnit marți în cadrul unei reuniuni destinate blocării unui Brexit fără acord considerat, potrivit comunicatului dat publicității la încheierea dezbaterilor, drept «dezastruos». «Participanții la întâlnirea respectivă, au subliniat laburiștii, Partidul Național Scoțian (SNP), liberal-democrații, Plaid Cymru din Țara Galilor, Verzii și Grupul independent pentru schimbare, au fost de acord în privința urgenței unei acțiuni comune pentru găsirea unor mijloace practice pentru evitarea absenței unui acord, între care posibilitatea de a vota o lege specială sau neîncrederea» împotriva guvernului Johnson.

Acest anunț a influențat rapid, pozitiv, cursul lirei sterline. Marți, către ora 15,00, lira sterlină crescuse în valoare cu 0,50%, ajungând la 90,44 penny pentru 1 euro și la 1,2277 dolari pentru o lira sterlină.

O întâlnire la parlament

Așa cum se știe deja, Boris Johnson nu dispune decât de o majoritate de un vot în parlament, motiv pentru care nu exclude posibilitatea de a suspenda Camera Comunelor în scopul împiedicării blocajului la votul pentru un Brexit fără acord. Pentru a-și marca opoziția față de a o astfel de măsură, unii deputați au organizat, marți, încă o întâlnire la parlament. «Orice încercare de a împiedica parlamentul să se întrunească pentru a impune un Brexit fără acord se va lovi de o rezistență democratică puternică și generală», au avertizat într-o declarație comună deputații. Printre aceștia – în număr de circa 160 conform informațiilor oferite de unul din liderii laburiști, Stephen Doughty- figurează «piese grele» ale opoziției, cum ar fi John McDonnell sau șefa Partidului liberal-democrat, Jo Swinson. «Suspendarea parlamentului într-un moment crucial pentru țară noastră ar fi o ofensă la adresa democrației și o criză constituțională istorică», au insistat membrii opoziției dure din parlamentul britanic. 

Maria Capitaine
Corespondent la Strasbourg
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here