Statul român irosește 40% din potențialul economic al tinerei generații

1

Potrivit studiului realizat de Bogdan Dumitrescu ( INACO), statul roman iroseste 40% din potentialul economic al tinerei generatii. 

Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială au întâlnirea anuală în Bali chiar în aceste zile. În această dimineață, Banca Mondială a lansat estimări actuale pentru un indice global foarte interesant pentru oricine interesat de lumea în care trăim și de perspectivele tinerei generații Human Capital Index – Indicele Capitalului Uman. Acest indice se referă la sistemele de sănătate și educație din țările lumii, stabilind statistic șansa tinerei generații din fiecare țară a lumii să își atingă potențialul maxim.

Indicele se bazează pe date privind sănătatea și educația direct legate prin cercetarea globală de productivitate. Citând din promovarea indicelui făcută de Banca Mondială – matematica acestuia este simplă, dar de mare forță. Anume, se iau în considerare cinci date fundamentale educațional și medical – rata supraviețuirii la naștere a copiilor / pregătirea școlară / calitatea învățământului / asistența medicală acordată tinerilor / mortalitate adulților pentru obținerea unei cifre subunitare – anume a unui indice cuprins între 0 și 1.
Unele dintre aceste date sunt furnizate direct de statistici ale statelor în cauză, altele din statistici specifice – precum, în cazul „calității învățământului” – rezultatele elevilor la testări și concursuri școlare. Se iau în calcul anii de pregătire preșcolară și școală pe care îi termină un tânăr până la 18 ani, câți dintre tineri au șansa să ajungă la vârsta de 60 de ani etc.

Fără alte amănunte tehnice, haideți să ne uităm puțin pe indicele stabilit de Banca Mondială pentru România – care este 0,60. El reprezintă, așadar, o cifră care vorbește despre capitalul uman al țării noastre în termenii cei mai realiști, ai competitivității, ai productivității, care țin de sănătatea tineretului și de pregătirea lui pentru „viața economică” a pieței muncii.

Media mondială a indicelui este de 0,57. Prin urmare ne situăm cu modestie exact în medie. Dar să vedem ce valori are indicele în toate țările cu care ne învecinăm. Ucraina (țară aflată în fapt în război…) are indicele 0,65. Bulgaria, 0,68. Ungaria, 0,70. Iar Serbia (țară ieșită din război…), are indicele 0,76. exact cât al Statelor Unite! În calcularea indicelui nu intră (încă) procentul uriaș de tineri care, după ce se pregătesc școlar și universitar în România pleacă peste hotare să mărească productivitatea altor țări. Dar Banca Mondială asigură în materialele de prezentare ale indicelui că va îmbunătăți valoarea indicelui prin calcularea și a altor factori care influențează resursele de capital uman – așa că avem toate șansele să mai cădem niște poziții în această evaluare globală…

Comunicatul de presă despre lansarea Indicelui Capitalului Uman conține un avertisment. Titlul comunicatului este „Dacă țările acționează acum, copiii născuți astăzi vor putea fi mai sănătoși, mai bogați și mai productivi”. Banca Mondială avertizează că un indice scăzut al capitalului uman va aduce scăderi ale PIB-ului țărilor în cauză. Indicele cu valoare 1, cel ideal, creionează viitorul unei țări care își va împlini în totalitate potențialul economic în viitor. Un indice de 0.5 înseamnă că potențialul se ca materializa doar pe jumătate și în cazul fiecărui cetățean și în cel al țării ca întreg. Iar calculată pentru 50 de ani, pierderea va fi de 1,4% anual din creșterea PIB. Acum poate se înțelege mai clar că indicele României, de 0,60 înseamnă că ne vom valorifica în viitor potențialul economic al generației de astăzi doar în proporție de 60%, cu mari pierderi economice asociate.

Însuși Raportul Dezvoltării Mondiale (http://documents.worldbank.org/curated/en/816281518818814423/2019-WDR-Report.pdf) lansat de Banca Mondială, care include în statistici și Indicele Capitalului Uman, poartă în acest an un titlu care exprimă o problemă fundamentală a lumii de astăzi – „The Changing Nature of Work” – „Natura în schimbare a muncii”.

Iată că Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială Capitalul pun cu tărie în fașa decidenților din toate țările lumii problema pieței muncii care se transformă și instaurează ca valori ale viitorului oamenii bine pregătiți și sănătoși.

Ce e de făcut în România?
În primul și în primul rând de început o discuție serioasă pe aceste teme – temele reale, temele mondiale, temele fundamentale ale lumii de mâine, nu cele pe care cu voluptate le dezbatem fără sens și scop în România de astăzi.
Fiecare dintre noi trebuie să ne informăm, să ne adaptăm, să ne schimbăm, să ne recalificăm de este nevoie.
Inițiativa INACO – Inițiativa pentru Competitivitate a propus în acest sens societății românești, sistemului nostru de învățâmânt, tinerilor din clasele terminale de liceu, părinților și profesorilor lor proiectul „Ghidul Meseriilor Viitorului – Oportunitățile pieței muncii în lumea de mâine”, coordonat de Andreea Paul (inaco.ro/wp-content/uploads/2018/09/Ghidul-meseriilor-viitorului_INACO_10-septembrie-2018.pdf) care chiar în aceste zile se desfășoară în 14 licee ale Sectorului 3 din București.
Acest proiect este conceput ca o încercare de a conștientiza măcar la nivel școlar ce perspectivă ne așteaptă în viitorul apropiat, indiferent dacă ne pregătim pentru el sau dacă nu ca țară. Credem cu tărie că ar trebui să ne pregătim – măcar tinerii – pentru viitorul tehnologizat și competitiv al omenirii.
Așa cum ne spune de ceva timp și continuă să ne spună și azi Banca Mondială și Forumul Monetar Internațional.

1 COMENTARIU

  1. Pe vremea lui Ceausescu indicele era de 100/ , toti tinerii erau in câmpul muncii aveau bani apartamente sau garsoniere , familii si masini . Asta pentru ca politica se făcea la Bucuresti iar economia era detinuta de români. Dupa ce strategii FMI si BM au prins puterea de a poruncii romanilor , tineri au ajuns sclavi moderni având libertatea de a muncii la stăpâni pe bani putini (dar putând oricând să-i scimbe intre ei pentru aceleasi conditii dar cu alte amagiri pe termen scurt) , astfel eliberând locul pentru alti sclavi dar de alte origini ce încep deja sa sosească. Romania de azi este creatia forurilor financiare internationale , iar romanilor rămânându-le roluri de victime , implementatori ale politicilor străine lingaii . Cei ce si-au iubit poporul si aveau posibilitatea să-i influenteze soarta sunt astăzi la -2m sau demonizati de tot felul de televizionisti platiti si aparati de străini. Măcar sa avem puterea de a ne regandii singuri viitorul si a ni-l reorganiza din nou si atunci procentul fmistilor va creste fara a mai fi arătat lumii. Ai sictir , Romania de azi este creatia voastră pentru ai fura si petrolul si apa si cerul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm scrie un cometariu
Te rugăm introdu numele tău