BNR: Creșterea economică în trimestrul III 2018, 4,3 %

bnr
sursă foto: clujam.ro

Creșterea economică în trimestrul III 2018 a continuat să se accelereze ușor în termeni anuali, până la 4,3 la sută, de la 4,1 la sută în trimestrul anterior, exclusiv pe seama creșterii mult peste așteptări a producției agricole.

Pe partea cererii, contribuția majoritară la creșterea PIB a continuat să aparțină variației stocurilor, urmată de cea a consumului gospodăriilor populaţiei, în timp ce formarea brută de capital fix și-a diminuat aportul negativ.

Exportul net și-a mărit contribuția negativă la dinamica PIB, pe fondul încetinirii relativ mai pronunțate a creșterii exporturilor de bunuri și servicii, determinând, alături de deteriorarea balanței veniturilor primare și a celei a veniturilor secundare, accelerarea creșterii deficitului de cont curent față de perioada similară a anului anterior.

Cele mai recente date statistice indică evoluţii mixte în luna octombrie 2018, comparativ cu trimestrul III: dinamică anuală în creștere a activității din comerțul cu amănuntul și serviciile prestate populației, persistența declinului lucrărilor de construcții, temperarea ritmului de creștere a producţiei industriale concomitent cu reaccelerarea creșterii comenzilor noi în industria prelucrătoare.

Cotațiile relevante ale pieței monetare interbancare şi-au restrâns ecartul pozitiv faţă de rata dobânzii de politică monetară în ultimele două luni din 2018, iar cursul de schimb leu/euro a rămas relativ stabil până spre finalul anului 2018.

Creditul acordat sectorului privat și-a accelerat creșterea anuală în luna octombrie, iar în luna noiembrie s-a temperat ușor, media acestei creșteri rămânând marginal superioară celei din trimestrul III. Evoluția a fost susținută de relativa revigorare a dinamicii creditului acordat societăților nefinanciare – pe seama componentei în valută – , precum și de prelungirea ritmului înalt de creștere al celui destinat populației, în ușoară încetinire totuși față de trimestrul III. Ponderea creditului în lei în total credit neguvernamental s-a majorat la 65,6 la sută în luna noiembrie, de la un minim de 35,6 la sută în mai 2012.

Cele mai recente evaluări relevă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei și a menținerii ei pe orizontul foarte scurt de timp uşor sub limita superioară a intervalului țintei de inflație, în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflației din noiembrie 2018.

Incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflației sunt amplificate de ritmul creșterii economiei zonei euro și a celei globale, şi de conduita politicii monetare a BCE şi a băncilor centrale din regiune. Relevante sunt şi conduita politicii fiscale și a celei de venituri, date fiind inclusiv nefinalizarea proiectului de buget pe anul 2019, precum și caracterul intempestiv și conținutul setului de măsuri fiscale și bugetare intrate în vigoare de la 1 ianuarie.

În ședința de astăzi, pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an; totodată, a decis menţinerea la 1,50 la sută pe an a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit și la 3,50 la sută pe an a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard). De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here