“Banii sunt bani”, din 21 septembrie la cinema

0
foto: Transilvania Film

O șansă de a face bani rapid, 3 prieteni dispuși să riște totul, un oraș împânzit de anturaje criminale și alegeri cu mize uriașe, toate în thriller-ul franțuzesc “Banii sunt bani” / “Money’s money”, un film de la regizorul Géla Babluani, care la debutul în cinematografie impresiona cu forța de a crea suspans așa cum unii nu reușesc într-o carieră întreagă. Filmul va rula în cinematografe de vineri, 21 septembrie, distribuit de Transilvania Film. Trailer aici.

Filmul are la bază două povești reale: una în care cineva a dat un jaf, după care s-a întors pentru a lua mai mult. A doua: câțiva tipi pe care regizorul îi cunoștea au dat spargere la o casă și l-au găsit pe unul care tocmai atunci se pregătea să-și pună capăt zilelor.

Produs în Franța, “Banii sunt bani” surprinde trei prieteni seduși de ideea de a avea un câștig rapid, care vor să dea lovitura furând o valiză de bani a unui tip înstărit din Le Havre, însă ajung prinși într-o pânză de evenimente departe de controlul lor, se arată într-un comunicat Transilvania Film.

Când oamenii ajung în situații total neașteptate, fac alegeri mult mai interesante, care pe mine mă interesează cinematografic. Cu cât e mai imprevizibilă situația, cu atât alegerile sunt mai instinctive. Mă interesează cum ajunge cineva să facă o gafă uriașă, să o încurce rău de tot sau, la polul opus, să se salveze dintr-o situație aparent fără scăpare” mărturisește Géla Babluani într-un interviu pentru The Electric Sheep, revistă online dedicată unei cinematografii subversive.

“Revelația anului”, așa cum îl introducea Cineuropa pe cineast la debutul său în lungmetraj (cu filmul “13 Tzameti”) Géla Babluani îi amintește criticului de film de la The New York Times, Stephen Holden, de un Polanski la început de drum, cu întorsături de situație și trucuri regizorale captivante.

Născut în Georgia, la Tbilisi (țara era atunci parte din URSS), Géla Babluani estefiul celebrului regizor de film Temur Babluani, care a produs singurul film georgian nominalizat vreodată la Premiile Oscar (“A Chef in Love”). Își dezvoltă o atenție deosebită pentru imagine de mic, având ca influențe condițiile în care tatăl său își edita filmele. La 17 ani pleacă în Franța la studii, unde rămâne și se stabilește. Primul său lungmetraj, 13 Tzameti (2005), distribuit în România de Transilvania Film, este premiat la Festivalul de Film de la Sundance cu Marele Premiu al Juriului:“World Cinema – Dramatic”, film prezentat și la Festivalul de Film de la Veneția (distins cu 2 premii). În 2008, obține titlul de Cel mai bun film european la Premiile Gopo.

Filmul va putea fi vizonat de vineri, 21 septembrie, în cinematografele din 15 orașe din țară: Baia Mare, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Gura Humorului, Lugoj, Odobești, Pitești, Sfântu Gheorghe, Tîrgu Mureș, distribuit de Transilvania Film.

Parteneri media: Tanănana, Agerpres, Ziarul Metropolis, Cinemagia, Sub 25, The Institute, IQads, Smark, Urban.ro, Cooperativa Urbană, Life.ro, Filmsi.ro, Dissolved Magazine, Cinefan.ro, Radio România Cultural

www.transilvaniafilm.ro www.facebook.com/TransilvaniaFilm

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm scrie un cometariu
Te rugăm introdu numele tău