Aurul Dacic… sub microscop (IV)

sursa foto: hotnews.ro



Comoara din buldozer


     Una dintre cele mai interesante piese cercetate, de pe teritoriul Daciei, este un disc metalic descoperit la Călărași, în Dolj, acum vreo 40 de ani.
Se lucra la nivelarea unor dune de nisip, prin 1969, când un buldozer a prins în lama lui un disc cu diametrul de 30 cm, având în centru un țugui.
 O vreme, discul a decorat interiorul buldozerului, apoi a fost observat de cineva care i-a intuit valoarea și a ajuns la Muzeul Olteniei din Craiova.
A fost catalogat, foarte imprecis, drept obiect medieval, ba chiar și ca talger de meterhanea turcească.
Recent, arheologul Dorel Bondoc din Craiova a demonstrat că acest disc seamănă foarte mult cu discurile descoperite în tezaurul de la Valcitran, Bulgaria, localitate aflată la mai puțin de 100 km de Călărași.
Aceste discuri erau cel mai probabil capace ale unor mari vase de libaţie cu vin, vase de lapte sau miere.
Tezaurul de la Valcitran a fost datat în a doua jumătate a mileniului II î.Hr.
A fost analizată compoziția piesei și s-a dovedit că domnul Bondoc a avut dreptate.
Ţuguiul este din bronz placat cu foița de aur. Atât aurul – care este foarte probabil aluvionar – cât și cuprul erau locale, din Transilvania.
Discul este din argint cu mult aur, adică din electrum.
Fără niciun dubiu, discul de la Călărași este un obiect produs în epoca metalurgiei primitive a aurului, înainte de mileniul I î.Hr!!!.
 Este una dintre cele mai senzaționale descoperiri de la noi din ultimul timp dar, din păcate, nu beneficiază de atenția pe care o merită.
Mai mult, cei care au studiat piesele din tezaurul de la Valcitran susțin că sunt făcute tot din aur transilvan.
Oricum, distanța mică dintre cele două localități ne duce la ipoteza unei comunități de cultură, un grup proto-tracic, care locuia pe ambele maluri ale Dunării, pe la 1500 î.Hr.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here