Au început înscrierile la Concursul Național De Pian „Musica Mundi” – concursul cu cel mai valoros premiu – o pianină Perzina de 4.500 euro!

foto ultima-ora.ro

11-12 Mai, Casa Pianelor Boem & Bol, București

În perioada 11-12 Mai va avea loc Ediția a V-a a Concursului Național de Pian „Musica Mundi”, un concurs unic în România prin anvergura și valoarea premiilor. Marele Premiu al Concursului este o Pianină Acustică Marca Perzina, în valoare de 4500 de euro. Premiul este oferit de Casa Pianelor Boem & Bol, cel mai mare magazin de piane acustice din România. Înscrierile se pot face până la dată de 9 Mai, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Competiția este organizată de Casa Pianelor Boem & Bol (www.casapianelor.ro), împreună cu Școala de Muzică Boem Club (www.boemclub.ro) și va avea loc la Casa Pianelor Boem & Bol, Sediul Dorobanți, Intrarea Bitolia, nr.65, Sector 1, București.

Concursul se adresează elevilor și profesorilor din sistemul preuniversitar (învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal), Secțiuni – pian amatori, pian complementar, pian principal, pian 4 mâini, Niveluri – începător, avansat (pe clase și ani de studiu).

Repertoriul: 2 piese diferite ca stil, epocă, gen, formă, caracter. Minutaj preșcolari: 4 min, primar 6 min, gimnazial 10 min, liceal 14 min. Pentru secțiunea pian amatori, pian complementar și pian la 4 mâini se acceptă reducţiile și se poate cânta de pe partitură. Pentru secțiunea Pian Principal se cântă din memorie. Toți participanții vor cânta fără repetiții.

Participanții vor putea câștigs premii surpriză, diplome și medalii. Juriul concursului va fi format din personalități din domeniul pianului, muzicieni, experți în domeniu și profesori de pian. Toate informațiile referitoare la concurs se găsesc în Regulamentul Concursului: https://boemclub.ro/regulament-2019-concursul-național-de-pian-musica-mundi/

Concursul Național de Pian „Musica Mundi” își propune să sprijine dezvoltarea muzicală în România și studiul pianului, încurajând cât mai mulți copii și tineri în aprofundarea tainei pianului. Fiind un instrument armonic complex, studiul pianului presupune din partea tinerilor interpreți studiu individual intens, consecvență, răbdare și voință, dezvoltându-le în același timp abilitățile cognitive, senzitiv-motrice și creative artistice.

Ne propunem să recompensăm talentele pianistice din România, la acest concurs participând cei mai talentați copii din școlile și liceele de muzică din țară, care studiază pianul de plăcere sau de performanță”, afirmă Claudia ATANASOAE, director Casa Pianelor Boem & Bol.

Ediția anterioară a Concursului Național de Pian Musica Mundi a adunat pe perioada celor 3 zile de competiție peste 200 de copii și tineri care studiază pianul și un cumul record de premii: 8000 euro.

Pentru mai multe detalii și înscrieri: office@casapianelor.ro Tel: 0785 442 284

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here