Atentatele de la World Trade Center continuă să ucidă

James O’Neill, șeful poliției newyorkeze Foto: politico.com

La 18 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, soldate cu aproape 3.000 de morți, acestea continuă să ucidă, semnalează corespondentul la New York al RFI. Zeci de mii de persoane suferă și mor din cauza unor maladii imputabile direct tragicului eveniment.

În 2010 și apoi în 2015, reamintește RFI, Congresul american a votat o lege pentru deblocarea de fonduri pentru despăgubirea victimelor atentatelor de la World Trade Center din New York. Sistemul urmează, însă, să fie oprit la finele acestui an, ceea ce a stârnit un val de reclamații. Vineri, poliția din New York a adăugat 47 noi nume pe memorialul tragediei. Este vorba de numele a 47 ofițeri de poliție care nu sunt încă morți, dar acum, la atât de mulți ani de la participarea lor la operațiunile de salvare de la World Trade Center, nu și-au mai revenit fizic. Astfel, în timp ce 23 polițiști au pierit în cursul atacului propriu-zis, mai bine de 200 au decedat de atunci din cauza unor probleme de sănătate cu care au rămas în urma periculoasei misiuni. În 2018, cifra a explodat. Numărul victimelor sechelelor dramei din septembrie 2001, în special pompieri, s-a multiplicat considerabil în 2018, ajungând să fie egal cu cel al victimelor din cei șapte ani precedenți. Autoritățile nu au anticipat apariția atâtor fenomene de leucemie, de cancere pulmonare apărute, iată, la 18 ani de la atentate. Indemnizația ce le fusese aprobată prin lege va înceta la sfârșitul lunii decembrie anul acesta, deși nici fondurile prevăzute în acest scop în 2010 și 2015 nu erau suficiente pentru a răspunde la solicitările înregistrate.

Șeful poliției din New York protestează

James O’Neill, șeful poliției newyorkeze, a pus mâna pe creion și a lansat un protest emoționant. Este o eroare limitarea în timp și a dimensiunii bugetului destinat victimelor atentatelor criminale din 2001 și este de neconceput abandonarea tuturor eroilor sau a simplelor victime ale celui mai mare atac terorist comis împotriva Statelor Unite, a spus el. Dimensiunea indemnizațiilor pentru victimele directe ale atacurilor fusese finalizată în 2004, la un total de 7 miliarde de dolari.

Maria Capitaine
Corespondent la Strasbourg
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here