Ambasadorul Ion Jinga susține principiul „soluţii africane la probleme africane”

Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion I. Jinga împreună cu Procurorul General şi Ministrul Justiţiei din Gambia, Domnul Abubacarr M. Tambadou

Reprezentantul Permanent al României la ONU a evidențiat interdependența între asigurarea unui act de justiție corect și pacea durabilă, în cadrul reuniunii Comisiei pentru Consolidarea Păcii, dedicată situației din Gambia, informează un comunicat transmis de Misiunea Permanentă a României la ONU.

Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion I. Jinga, a  susţinut miercuri, 15 mai 2019, o intervenţie în cadrul reuniunii Comisiei pentru Consolidarea Păcii (Peacebuilding CommissionPBC) privind Gambia.

Ambasadorul român a salutat prezenţa voluntară a Gambiei pe agenda PBC, precum şi progresele realizate de această ţară în domeniile reconcilierii şi justiției, condiţie esenţială pentru consolidarea şi permanentizarea păcii în Gambia. A subliniat importanţa PBC pentru menţinerea acestor priorităţi în atenţia comunităţii internaţionale, arătând că „această relaţie bi-direcţională şi cooperarea excelentă au fost demonstrate inclusiv prin participarea Preşedintelui Gambiei, Excelenţa Sa Dl. Adama Barrow, la reuniunea de nivel înalt a PBC din 23 aprilie 2018, prezidată de România”.   

Evocând vizita pe care a efectuat-o în Gambia în luna octombrie 2018, în calitate de preşedinte al PBC, în cadrul turneului în Africa de Vest şi regiunea Sahel, a apreciat că a participat atunci la „momentul istoric al lansării Comisiei pentru Adevăr, Reconciliere şi Reparaţii a Gambiei, mecanism care reprezintă chintesenţa aspiraţiilor gambienilor pentru o societate în care adevărul, justiţia, pacea şi dezvoltarea prevalează”.

Salutând angajamentul şi eforturile realizate de autorităţile gambiene pentru implementarea procesului de reconciliere şi de tranziţie, diplomatul român a afirmat necesitatea de a menţine la nivel naţional leadership-ul şi coordonarea acestor acţiuni, reiterând angajamentul ţării noastre pentru principiul „soluţii africane la probleme africane” şi faptul că România, atât în calitatea sa actuală de Vicepreședinte al PBC cât şi la nivel bilateral, va continua să sprijine Gambia în procesul de tranziţie.

România este angajată în revitalizarea legăturilor sale tradiţionale bilaterale cu continentul african şi va continua să ofere oportunităţi de pregătire universitară şi profesională, în vederea dezvoltării resurselor umane din această regiune, oferind, totodată, expertiză și consultanță pentru valorificarea capacităţilor în diverse domenii de interes pentru prietenii noştri din Africa.”, a declarat ambasadorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here