Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul a doi aleşi locali, doi funcţionari publici, respectiv doi funcţionari publici cu statut special, după cum urmează:
1. FLOREA DANIEL-FLORIN, actual Primar şi fost Viceprimar al comunei Checea, Judeţul Timiş – INCOMPATIBILITATE
Începând cu data de 31 ianuarie 2018, persoana evaluată exercită simultan funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică. De asemenea, în perioada 29 mai 2014 – 31 ianuarie 2018, a exercitat funcţia de viceprimar simultan cu exercitarea următoarelor calităţi:
– comerciant persoană fizică (în perioada 29 mai 2014 – 22 iunie 2016, respectiv 22 iunie 2016 – 31 ianuarie 2018);
– membru în Consiliul de Administraţie al şcolii Gimnaziale Checea (în perioada 31 august 2016 – 10 iunie 2017).
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare până la data de 10 iunie 2017, precum şi dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
2. HASAS IOAN, Viceprimar al comunei Vadu Crişului, Judeţul Bihor – INCOMPATIBILITATE
În perioada 06 iunie 2016 – 10 iunie 2017 a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Colegiului Tehnic nr. 1 Vadu Crişului, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare până la data de 10 iunie 2017.
3. IVAN ANDA EMILIA, Funcţionar Public în cadrul Primăriei Comunei Murgaşi, Judeţul Dolj – INCOMPATIBILITATE
În perioada 23 decembrie 2013 – 01 iunie 2016 a deţinut funcţia publică de inspector simultan cu exercitarea funcţiei de administrator public la Primăria Comunei Murgaşi, încălcând astfel dispoziţiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.
4. PERIETEANU MARIANA, Funcţionar Public în cadrul Primăriei Comunei Icoana, Judeţul Olt – INCOMPATIBILITATE
În exercitarea funcţiei publice de inspector a participat, în perioada 05 mai – 06 iunie 2016, la campania electorală desfăşurată cu ocazia alegerilor locale din anul 2016, în cadrul căreia şi-a depus candidatura pentru funcţia de consilier local, fără a-şi suspenda raportul de serviciu.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 97, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu art. 95*, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 188/1999, forma aflată în vigoare la momentul săvârşirii faptelor.
5. NEDELCU DANIELA, Comisar şef în cadrul Penitenciarului Târgu Mureş, Judeţul Mureş – INCOMPATIBILITATE
În perioada 24 aprilie 2009 – 22 august 2018 a deţinut şi exercitat simultan funcţia publică cu statut special de comisar şef în cadrul Penitenciarului Târgu Mureş şi pe cea de angajat în cadrul unei societăţi comerciale, încălcând astfel dispoziţiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
6. GRIGORICI IULIAN-GHEORGHE, Agent şef principal în cadrul Penitenciarului Miercurea Ciuc, Judeţul Harghita – INCOMPATIBILITATE
În perioada 12 mai – 20 noiembrie 2017 a deţinut şi exercitat simultan funcţia publică cu statut special de agent şef principal în cadrul Penitenciarului Miercurea Ciuc şi pe cea de angajat în cadrul unei societăţi comerciale, încălcând astfel dispoziţiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.