Airbus, în centrul unui scandal de spionaj: Concedieri după ancheta privind scurgeri de date privind livrări de armament

sursa foto: pixabay.com

Airbus a concediat 16 angajați fără preaviz în legătură cu o amplă investigație legată de un potențial furt de date confidențiale din contracte ale armatei germane, a declarat duminică un purtător de cuvânt al companiei, confirmând astfel sursele apărute în presă.

Procurorii din München au lansat ancheta în septembrie, după ce compania a notificat autoritățile despre potențialele nereguli care implică furtul unor documente oficiale, scrie Reuters, citat de b1.ro.

Săptămânalul german Welt am Sonntag a raportat pentru prima dată concedierea celor 16 angajați.

Documente, care par a fi confidenţiale şi legate de proiectele Bundeswehr-ului, au ajuns în mâinile mai multor angajaţi ai grupului european aeronautic.

Compania Airbus a indicat în luna septembrie într-un comunicat că ea însăşi a semnalat acest caz autorităţilor germane privind „eventuale încălcări comise de către mai mulţi angajaţi cu privire la anumite documente în legătură cu două viitoare licitaţii ale guvernului german” în domeniul comunicaţiilor securizate şi secretelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here