Analiza EY: Afacerea de familie – continuitatea activității sau a spiritului antreprenorial?

0

Primul studiu făcut de John Ward în 1987 cu privire la continuitatea în domeniul afacerilor de familie, rămâne unul de referință în domeniu. Autorul a concluzionat pe baza unor analize și statistici amănunțite, că afacerile de familie au o rată de supraviețuire care poate părea dezamăgitoare: 30% dintre acestea ajung în mâinile celei de-a doua generații în cadrul familiei, 13% trec la a treia generație și numai 3% trec dincolo de aceasta. La o primă vedere, asta ar însemna ca averea făcută de prima generație este risipită fie de către aceasta, fie de următoarele două generații. După care, ciclul vieții economice ar trebui să se reia.

Lipsa unei viziuni pe termen lung, dorința de a păstra un anumit status-quo, problemele personale, promovarea la conducerea afacerii a unor membrii ai familiei pe criterii emoționale în detrimentul meritocrației, inexistența sau ineficiența unui plan de succesiune, reprezintă doar câteva dintre motivele care conduc la eșecul afacerilor de familie și confirmă implacabilul raport 30/13/3.

O analiză mai recentă a unui grup de trei experți în domeniul afacerilor de familie, Thomas Markus Zellweger, Robert S. Nason si Mattias Nordquist, publicată în anul 2012, încearcă să pună lucrurile într-o lumină mai optimistă. Fără să conteste munca lui Ward, noul studiu atrage atenția asupra faptului că raportul 30/13/3 este valabil în egală măsură și business-urilor care nu intră în categoria afacerilor de familie, cum ar fi companiile listate.

Totodată, acesta atrage atenția că, în foarte multe situații, afacerea de familie nu înseamnă o singură firmă, ci mai multe, cu obiecte de activitate diferite, pornite de același membru al familiei sau de mai mulți, firme care fac parte dintr-un portofoliu care definesc un antreprenor în serie sau o familie de antreprenori.

Mai mult, pe parcursul vieții active a unui om de afaceri, operațiunile lui intră în procese de fuziune prin care, în vederea consolidării, unele firme dispar înghițite de altele (controlate sau nu de aceeași persoană sau de un alt membru al familie), au loc vânzări de companii sau de linii de activitate prin care proprietarul decide să ”marcheze un profit”, sau e nevoie să se ajungă chiar la închideri de firme. Sumele obținute din astfel de tranzacții sunt de cele mai multe ori folosite pentru a porni afaceri noi sau pentru a le dezvolta pe celelalte, deja existente în patrimoniul antreprenorului.

Astfel de ”mutări” nu trebuie să fie văzute ca fiind eșecuri, ci dimpotrivă, succese în procesul de continuitate a afacerilor controlate de familie. Mai mult, este subliniat faptul că un insucces anterior într-o tentativă antreprenorială poate avea un impact pozitiv asupra încercărilor antreprenoriale viitoare. Focusul este, așadar, mutat de pe firmă, pe familie, iar studiul urmărește să analizeze în ce măsură avem de-a face în cadrul familiei cu un spirit antreprenorial care se transferă la generațiile următoare (”Transgenerational Entrepreneurship”), i.e. cu o orientare antreprenorială a familiei (”Family Entrepreneurial Orientation”).

Concluzia care se trage este că măsurarea succesului în cazul unei afaceri de familie este un proces complex și cel mai important element rămâne inițiativa antreprenorială și dorința de a crea plus-valoare într-un cadru pe care antreprenorul îl definește și nu continuitatea ca atare a unei firme sau a alteia cu acționari din cadrul aceleiași familii.

Revenind la realitățile românești, încercăm să vedem în ce măsură rezultatele studiilor amintite mai sus sunt aplicabile sau nu afacerilor de familie dezvoltate la noi. Având în vedere că primele companii private au început să se înființeze în România abia în ianuarie 1990, este imposibil de verificat aplicabilitatea raportului 30/13/3, rezultat din analiza lui Ward, cele mai vechi afaceri de familie de la noi fiind abia la momentul în care se încearcă predarea ștafetei către cea de-a doua generație. Remarcăm, totuși, faptul că, ușor-ușor, antreprenorii români încep să înțeleagă gravitatea problemelor legate de succesiune și tot mai mulți dintre ei încep să ceară ajutor de specialitate.

Pe de altă parte, se observă, însă, o intensificare a ideii de antreprenoriat și liberă ințiativă, pornind de la tinerii absolvenți de universitate care, în număr tot mai mare, își încearcă norocul pe cont propriu, până la oameni de afaceri experimentați care au dezvoltat business-uri sănătoase de-a lungul anilor și pe care nu ezită să le cedeze atunci când cumpărătorul potrivit oferă prețul corect. Ocazie cu care, cei mai mulți dintre ei pornesc la drum în alte afaceri, de multe ori implicând și generația următoare.

O altă tendință care se întâlnește tot mai des în rândul antreprenoriatului românesc de top constă în listarea la bursă a companiilor deținute de aceștia. Și nu vorbim doar de Bursa de la București, ci și de listări pe burse internaționale, cu greutate în lumea finanțelor mondiale.

Confirmarea faptului că vorbim despre o tendință și nu de cazuri izolate vine din interacțiunea pe care noi la EY o avem în mod continuu cu antreprenorii, atât în activitatea curentă, cât și în cadrul programului ”Antreprenorul Anului”, ce face parte dintr-una din cele mai prestigioase competiții de antreprenoriat la nivel internațional și care se încheie în fiecare an în luna iunie cu finala mondială care are loc la Monte Carlo. Iar câștigătorii din ultimii ani în România ai concursului, pe lângă faptul că ne-au reprezentat la cel mai înalt nivel, reprezintă niște modele de succes care se încadrează perfect în tendințele internaționale menționate mai sus.

Închei concluzionând că la aproape treizeci de ani de la schimbarea de sistem, România începe să aibă o bază economică solidă, constând în afaceri în creștere clădite pe un spirit antreprenorial care, cu siguranță, va ”contamina” și generațiile următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm scrie un cometariu
Te rugăm introdu numele tău