Acest articol trebuia să fie despre Peter Strickland

sursa foto: By hinnk - Own work, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=72764344

Dacă m-ar întreba cineva pe cine aş nominaliza pentru titlul de ”copilul teribil al cinema-ului contemporan”, titulatură care ar include şi valoarea, nu doar atributul de a fi capabil de a produce filme-şoc, nu ştiu dacă aş da un răspuns cert, dar cu siguranţă aş oscila între următorii (ordine aleatorie): Yorgos Lanthimos, Peter Strickland şi Kim Ki-duk. (Posibil să omit pe cineva, neintenţionat, iar pe Gaspar Noé nu l-am numit fiindcă, deşi un regizor interesant, nu mi se pare a fi dat filme cu adevărat de valoare).

Despre Lanthimos am mai scris. Despre Kim Ki-duk o voi face după ce îi voi aprofunda filmografia, deocamdată mărginindu-mă să spun că Pieta este o adevărată ”bombă” cinematografică.

Peter Strickland mi-a revenit în atenţie când o cunoştinţă cinefilă s-a arătat entuziasmată de evoluţia fulminantă a acestuia, de la Katalin Varga (2009) la Berberian Sound Studio (2012), The Duke of Burgundy (2014) şi In Fabric (2018).

Am vizionat trailerele filmelor respective şi sunt de părere că afirmaţia ar putea avea deplină acoperire în realitate, poate doar cu rezerva că In Fabric pare uşor comercial.

Strickland pare a face ceva ieşit din comun, s-ar zice că sintagma film-cult a fost creată special pentru el. Îl vei iubi sau îl vei urî, dar nu te poate lăsa indiferent, fiindcă are un ”ce” aparte.

(Katalin Varga, care a fost turnat în România, l-am văzut în urmă cu mulţi ani şi mi s-a părut mediu ca valoare şi realizare).

Deci: unde vedem celelalte filme?

În căutarea… titlului pierdut

Pe DVD nu sunt de găsit, chiar şi pe site-uri mari, precum Cărtureşti sau Libris. Pe canalele HBO sau asemănătoare nici atât, acolo e patria mainstream-ului. Ultima speranţă era Youtube, dar şi aceea mi-a fost spulberată, fiindcă am găsit doar ”Berberian” şi doar în limba italiană, fără subtitrare măcar în engleză. Perseverând, am reuşit să găsesc totuşi un site care promitea, contra cost, vizionarea de filme-cult (o adevărată mină de aur, deşi nu avea o bază de date extrem de mare). Ghinionul a continuat, fiindcă deşi arăta destul de bine, la întrebări frecvente era menţionat ceva despre plată, cu menţiunea că pot apărea probleme fiindcă Paypal îi identifică drept spammeri, deşi nu sunt spammeri etc. Nu vreau să le fac antireclamă, motiv pentru care nici nu le dau numele, poate că oamenii sunt serioşi, dar n-am vrut să risc să încep să am probleme tocmai când folosesc cardul bancar…

După încă un ”maraton” pe parcursul căruia am aflat că site-uri precum Vudu, Tubi, Sony Crackle nu sunt disponibile în Europa, am crezut că am dat peste o nouă ”mină de aur”: serviciul Prime Video, de la Amazon, excelent organizat şi cu multiple posibilităţi de închiriere/abonament/cumpărare, cu o bază de date ce cuprindea şi filmele amintite. Am ajuns chiar până în punctul în care am vrut să închiriez un film, dar am fost înştiinţat, electronic, că plata mea nu a fost validată şi acceptată fiindcă îmi trebuie un card emis pe teritoriul SUA (!).

Reamintesc că am avut şi noi servicii locale de acest gen, Voyo, Digi Play, Seenow, toate ajungând rapid, cam după un an, să nu mai ofere aproape nimic consumatorilor.

În concluzie: n-am decât să rămân cu trailerele.

Stau şi mă întreb: oare trebuie să mai fac multe experimente de acest gen pentru a constata fie că nimănui nu-i pasă, fie că din diverse motive este practic imposibil ca publicul român să aibă acces şi la altceva decât filme unele dintre ele penibile, cu un scenariu demn de clasa a 9-a? Oare chiar trebuie să emigrez în State ca să văd filmele lui Strickland?

Fireşte, problema nu mă priveşte doar personal, ci se adresează unui segment mai larg de cinefili.

Şi aşa ajung la o problemă pe care am mai dezbătut-o: e limpede că poţi vedea titlurile cele mai cunoscute dacă te deplasezi până la cinematograf sau dacă plăteşti un abonament HBO sau Netflix. Dar ce facem cu filmele valoroase, dar mai puţin cunoscute?

E un cerc vicios. Marii distribuitori nu se înghesuie, fiindcă ştiu că încasările nu vor fi pe măsură, publicul nu dă năvală, preocupat să vadă Avengers şi Harry Potter, iar în site-urile de streaming gratuit nu am încredere, fiindcă majoritatea sunt pline de viruşi, malware, reclame care se deschid în toate direcţiile ş.a.m.d. Asta dincolo de faptul că nu sunt legale.

Ce facem cu următoarea situaţie: apare un regizor care sparge tiparele, precum Lanthimos sau Strickland, face vâlvă, dar filmele sale nu sunt de găsit sau de accesat legal pe minunatele plaiuri mioritice… (Nici Lanthimos nu are o difuzare cu mult mai bună, cu toate că am găsit The Lobster şi Dogtooth).

E drept? E fair? E de acceptat?

Acest articol trebuia să fie despre Peter Strickland…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here