A dărui şi a primi. Bucuria din spatele cadourilor pentru femei

Să primeşti un cadou este un lucru mai mult decât plăcut. Bucuria primirii unui cadou trebuie să vină ca o reacţie firească la plăcerea celui care îl oferă. A oferi şi a primi sunt ca şi cele două feţe ale unei monede: doi poli inseparabili. Se spune că una din taine este de a găsi echilibrul între a oferi şi a primi. Mai exact, dintre plăcerea de a oferi şi bucuria de a primi.  

Când a primi înseamnă a dărui

Imaginea unui bărbat îndrăgostit în faţa femeii iubite oferindu-i acesteia un cadou este una de 5 stele. Imaginea copilului recunoscător în timp ce îi oferă mamei sale un mic dar este demnă de un Oscar. Îţi dăruiesc acest cadou în semn de afecţiune, apreciere, dragoste, în timp ce tu mă priveşti cu ochii sclipind de bunătate şi entuziasm. Asta îmi dă o linişte interioară, ştii? E înţelegerea noastră tacită şi semnul că misiunea a reuşit. Că nu am dat greş în alegerea mea; că sincer, de asta mă temeam cel mai tare.

Cum îmi dau seama ce fel de cadou ar face-o fericită?

Priveşte-o, analizează, plimbă-te prin amintiri! Iubeşte-o! Respect-o! Ai găsit răspunsul?

Orice femeie are nevoie de bijuterii şi orice bijuterie are nevoie de o casetă de bijuterii

Urmăreşte-o pe soția ta de fiecare dată când se pregăteşte să fie cea mai frumoasă femeie de la petrecere. Asta îţi poate oferi anumite indicii. Chiar dacă tu ştii că ea este oricum cea mai frumoasă, soția ta nu e întotdeauna suficient de convinsă de acest lucru. Are deja adunată o colecţie de bijuterii şi accesorii pe care le păstrează cu sfinţenie. Ia fiecare săculeţ la rând pentru a alege ceva care se va asorta cu machiajul, cu părul, cu ţinuta. Nu e că i-ar face o nemaipomenită plăcere să te ţină îmbrăcat, parfumat, în uşă, doar că… Iar tu, tu eşti obişnuit deja cu scenariul: 5 minute devin mai întâi 15, apoi 30. Iar apoi începe mult aşteptata numărătoare inversă. În vâltoarea celor 5 minute multiplicate de 6 ori, te gândeşti dacă putea să o ajuţi într-un fel. Mai mult decât să-i oferi o casetă de bijuterii nu prea ai avea ce să faci. Asta da cadou pentru soție. O casetă de bijuterii elegantă în care să îşi ţină la un loc toate acele detalii care îi aduc un supliment de strălucire şi de încredere în sine. Astfel, i-ar fi mai uşor să realizeze de îndată ce doreşte să poarte. Care lanţ cu ce fel de pandantiv, care dintre brăţări cu ce pereche cercei. Oferă-i acest dar fără o ocazie sau un motiv anume! Strălucirea din ochii ei va fi o reacţie suficient de elocventă la gestul tău.

Mâinile ei spun o poveste. Trusa de manichiură garantează finalul fericit al acesteia

Cu toţii ştim câtă atenţie acordă femeile propriilor mâini. Semnificaţia acestei preocupări fireşti se traduce prin respectul purtat faţă de ele însele. Nişte mâini îngrijite şi o manichiură frumoasă vor atrage întotdeauna atenţia asupra acelei zone a corpului.

Unul din primele lucruri pe care el le remarcase la începutul relaţiei lor au fost mâinile. Crema de mâini hidratantă era de nelipsit din geanta ei. După cum nici pila şi unghiera nu lipseau, două instrumente care o salvau întotdeauna într-o situaţie de urgenţă. Cu ocazia aniversării unui an de relaţie, el i-a oferit cadou o trusă de manichiură profesională. Cu dedicaţie: „Pentru  mai puţine programări la salon şi mai mult timp ÎMPREUNĂ.” Pentru manichiuri spectaculoase, uşor de întreţinut şi demne de invidiat, puse la punct indiferent de ocazie. Mâinile sunt astfel pregătite  să îşi spună povestea. Plăcerea de a oferi un asemenea cadou femeii preocupate de mâini este dublată automat de bucuria primirii. Oferind un cadou inspirat iubitei tale dovedeşti faptul că eşti receptiv la semnalele emise de aceasta. Că i-ai observat nevoile şi predilecţia către lucruri care o fac fericită. Iar acesta este doar unul din ingredientele unui deznodământ fericit. Mâine iubitei tale ce fel de poveste spun?

O decoraţiune specială pentru prima femeie din viaţa ta: MAMA

Când erai mic, mama a avut grijă să îţi umple camera de jucării şi viaţa cu bucurii. Îţi aduci şi acum aminte de jucăria ta preferată pe care ai o ţineai la piept în fiecare noapte timp de mulţi ani. Acea jucărie astronaut la care tânjeai de fiecare dată când erai la plimbare cu mama prin centrul istoric. Într-o zi ai găsit darul pe pat, împachetat într-o hârtie frumoasă, albastră ca cerul, pe care erau pictate steluţe aurii. Pe lângă iubire şi sacrificiu, de la mama ai mai învăţat şi despre recunoştinţă şi admiraţie. O cunoşti mai bine decât oricine şi ştii ce daruri i-au intrat la suflet de-a lungul timpului. Tu de când nu i-ai mai oferit un dar? Poate s-ar bucura să primească o decoraţiune inedită, pe care să o aibă des în faţa ochilor, cu ocazia zilei de naștere sau pur și simplu, fără nici o ocazie. Să amintim ca vine și Ziua Femeii, atunci când începi din timp să cauți cadouri 8 martie online. Ştii doar cât dintotdeauna i-a plăcut să se înconjoare de lucruri frumoase, autentice, uneori ieşite din comun. Dă-i astfel acel minunat şi firesc prilej de a te îmbrăţişa în semn de mulţumire. Nu există şi nu a existat vreun caz ca părintele să nu primească cu bucurie un cadou venit din partea copilului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here