Pro si Contra Nicolae Titulescu:

Ion Petrovici: "O autentica stralucire intelectuala"; N. Iorga: "Profesorul unei universitati careia n-a avut timp sa-i consacre ostenelile sale"

VALERIU RAPEANU

Culegerea de articole, memorii, insemnari zilnice Pro si Contra Nicolae Titulescu, aparuta sub egida Fundatiei Culturale Europene Titulescu, alcatuita, ingrijita si comentata cu competenta si acribie de George G. Potra, dovedeste ca nu putem trage o linie despartitoare neta intre cei ce l-au admirat si
l-au contestat, ca sa nu zic detestat, pe "marele european".
Atitudinea lui Nichifor Crainic exponent al extremei drepte, admirator al Italiei mussoliniene exprimata intr-o publicatie precum Sfarma Piatra poate sa mire. Am citat cateva din articolele ideologului gandirist, adversar inclement al democratiei, si am vazut cat de neretinuta era admiratia sa fata de Nicolae Titulescu. Ceea ce atesta ca nu numai considerente de natura principal-ideologica intrau in joc, ci si unele de alta natura, legate fie de atitudinea negativa din acel moment fata de Regele Carol al II-lea (nu va ramane pe aceleasi pozitii cand se va apropia sorocul ocuparii unui fotoliu ministerial), fie de ofensiva sa impotriva politicienilor si a partidelor. Tot in perioada in care Nichifor Crainic tiparea articolele pro Titulescu - incluse in antologia lui George G. Potra, Dragos Protopopescu publica articolul Nicolae Titulescu - omul. Asa cum spuneam, N. Titulescu il cunoscuse pe cel ce avea sa fie unul dintre intelectualii de frunte ai anilor interbelici, eseist si eminent traducator al lui Shakespeare, la Londra, unde tanarul si-a facut studiile. Ministrul nostru si-a dat seama de valoarea studentului roman, care trimitea pentru "Viata Romaneasca" foarte interesante Scrisori din Londra. Relatiile dintre cei doi nu s-au intrerupt si, fiind ministru de externe, Nicolae Titulescu ii propusese sa-l numeasca plenipotentiar intr-o tara din America Latina unde ar fi avut ragazul sa-si incheie traducerea integrala a operei lui Shakespeare. Amplul articol pe care il citim in antologia de fata aparut in numarul din 2 ianuarie 1936 in revista Sfarma Piatra si era construit pe superlative. Era un articol polemic cu detractorii lui N. Titulescu. Il numeste in doua randuri pe Grigore Filipescu caruia ii adauga cate un cognomen peiorativ precum Matura, considerand ca tot ce se spusese despre somptuoasa viata de diplomat a lui Titulescu nu era decat o fabulatie. Aducea marturia celui ce vazuse camerele de hotel unde locuia Titulescu, a celui ce cunoscuse modul lui de trai in strainatate (insista asupra faptului ca i se serveau feluri romanesti, in special... sarmale. Si acelea incalzite!), despre personalul redus la un singur chelner. Pentru ca, citind ceea ce s-a scris pro si mai ales contra lui Nicolae Titulescu, vom vedea - asa cum am remarcat inca din numarul trecut - ca ceea ce i se reprosa chiar de unii care nu-i erau inversunati inamici, era modul in care se rasfata si rasfata pe altii presa in primul rand, ca sa-i fie favorabili. Dragos Protopopescu incearca in acest amplu articol sa rispeasca aceasta imagine aducand cateva marturii. Ale celui ce a vazut, a asistat la anumite scene care contrastau flagrant cu ceea ce se spunea despre modul de a fi al lui Titulescu. A vrut Dragos Protopopescu sa grabeasca prin acest articol numirea sa in postul diplomatic din America Latina care i-ar fi oferit ragazul implinirii unui vis: traducerea integrala a lui Shakespeare? O asemenea ipoteza nu este exclusa. Dar, sigur este un alt fapt pe care mi l-a povestit cu multi ani in urma cea de-a doua sotie a lui Dragos Protopopescu, Lia Romascu. Si anume faptul ca la capatul calatoriei lor de nunta urmau sa-l intalneasca pe Nicolae Titulescu la Paris, unde urma sa se perfecteze numirea.
Numai ca... Poposind mai mult la Venetia in somptuosul hotel Danielli, incantati de frumusetea acestui oras unic, de comorile lui de arta, au intarziat doua zile. Sosind la Paris, au mers direct la Grand Hotel unde ar fi trebuit sa-l gaseasca pe Nicolae Titulescu sau sa capete informatii despre locul unde se afla. Numai ca acolo au aflat ca din noaptea dinainte, Titulescu nu mai era ministru de externe. Din acel moment viata lui Dragos Protopopescu a luat un alt drum care l-a dus la tragedia din anul 1948, cand inspaimantat de ceea ce putea sa i se intample si i s-ar fi intamplat s-a sinucis. Ce inseamna doua zile mai tarziu pentru destinul unui om!
Unele dintre reactiile pro si contra Titulescu sunt accidentale. Altele nu. Asupra a doua dintre ele ne vom opri acum. Mai intai N. Iorga. Sunt reproduse mai multe articole ale savantului. Unul singur pozitiv, cel legat de schimbul de scrisori dintre Titulescu si Litvinov prin care "acestia recunosc nevoia unor relatii pasnice si normale, cu o fireasca reprezentare diplomatica, si iau indatorirea de a nu se face de pe teritoriul unuia dintre cele doua state nici o actiune care ar putea ameninta sau pagubi pe celalalt. E, fara indoiala, un act de mare importanta si oricate rezerve s-ar putea face in ce priveste sinceritatea Sovietelor, el cuprinde o asigurare reala pentru Romania".
Aceste randuri dovedesc faptul ca Iorga putea sa recunoasca meritele unui om politic al carui adversar fusese. Si inca unul consecvent. De aceea vrem sa intregim imaginea din antologia care face obiectul discutiei noastre reproducand primul si ultimul din cele patru articole pe care N. Iorga le-a publicat in Neamul Romanesc privitoare la N. Titulescu si pe care le-a strans in brosura intitulata Isprava - Dupa intoarcerea la regimul de partid Valenii de Munte 1932, p. 63-68. "Intoarcerea la regimul de partid" insemna ceea ce a urmat guvernarii sale din anii 1931-1932, cand dupa caderea cabinetului sau "in noaptea de 2 iunie omul crizelor insolubile soseste de la Geneva". Bineinteles N. Titulescu i-a facut o "vizita de politete" si lui N. Iorga pe care fostul prim-ministru o considera "lipsita de importanta", a vazut si alti oameni politici, dupa care isi depune mandatul "multumind in dreapta si stanga". Si iata, primul din cele patru articole pe care N. Iorga le publica in aceste circumstante, mai precis cand guvernul Alexandru Vaide Voievod se formase.
"Pentru ca sa arate o deosebita pretuire d-lui Nicolae Titulescu, Regele lasind noii ministri la Bucuresti, s'a facut intovarasit la Galati numai de ministrul nostru la Londra.
"Ministru la Londra" e un fel de a vorbi. De fapt d. Titulescu are in viata politica a Romaniei un alt rol pe linga acela pe care si l-a cistigat, prin mari calitati sociale, in viata internationala, unde nu odata a adus insemnate servicii patriei sale.
E greu de definit rolul sau romanesc, pe care une ori se pare ca l-ar privi ca accesoriu pe linga celalalt, destul de insemnat pentru a maguli o mindrie din care nu ne gindim a-i face un cap de acusare.
Prietenul de odinioara al lui Take Ionescu, de care s'a despartit fara a suferi prea mult, marele avocat bucurestean, profesorul unei Universitati careia n'a avut timp sa-i consacre ostenelile sale, dar al carii senator a fost, ales contra altuia care muncise peste treizeci de ani efectiv pentru dinsa, ministrul de finante ale carui bune intentii ni-au dat un regim fiscal imposibil, si el causa a ruinei de azi, are Legatia sa ca punct de plecare numai, sau ca popas de trecatoare odihna. De fapt, de la Domnia regelui Ferdinand incoace, politica externa a Romaniei o pretinde pentru sine, peste capul ministrului de resort, si ea-i revine totdeauna.
Va veni vremea cind nu se va mai gasi niciun om cu demnitate care sa primeasca a lucra in aceste conditii: "riscul pentru el si gloria pentru altul". Dar ambitiile d-lui Titulescu nu se opresc numai aici. D-sa vrea sa fie conducatorul suprem, peste partide, dar cu partidele, si al politicei interne a Romaniei.
De aceia e chemat, de la Domnia regelui Ferdinand innainte, la orice crisa ministeriala, ba chiar atunci cand ministrii in functiune se trezesc cu presenta sa la Bucuresti unde totdeauna e sigur sa intilneasca prietenia absolut desinteresata a unei tagme de ziaristi pe cari humorul sau ii incinta si cari se ofera cintareti convinsi ai patronului.
Acestalalt rol merita a fi cercetat ca indreptatire mai intaiu si apoi cu putinta de infaptuire".
Ironia lui N. Iorga este evidenta aici si cred ca arta pamfletului romanesc inregistreaza cu acest portret un moment revelator. Dar cel de-al patrulea articol mi se pare cat se poate de caracteristic pentru atitudinea lui N. Iorga fata de N. Titulescu. Si anume faptul ca cei doi vadeau perspective net, radical deosebite in ceea ce priveste modul de a practica politica externa a unei tari. Era mai presus de incidentele si incidentele personale in fiinta lui N. Iorga o legatura organica, indisolubila ca tara, oricat de mult a calatorit - si chiar el marturisea ca i-a placut sa calatoreasca, - oricat de mult si-a imbogatit orizontul nu numai prin lectura, ci si prin privire. Oricat de mult l-ar fi flatat titulurile, distinctiile internationale, rostul sau nu-l simtea decat aici, in mijlocul celor de aici, cu framantarile celor de acasa, cu recunostinta si cu nerecunostinta lor. De aceea - cred - ca esential pentru a intelege relatiile Iorga - Titulescu este cel de-al patrulea articol din seria amintita pe care il reproducem integral.
"E evident ca d. Nicolae Titulescu nu crede ca o guvernare a sa, cu toata lumea, prin toata lumea si peste toata lumea, e imposibila. D-sa isi atribuie o misiune, desi, in deosebire de ceilalti salvatori, inlocuieste brutalitatea demagogului cu dintii vesnic afara si beatitudinea acelui care se presinta poporului ca sa fie adorat, prin zambetul finului diplomat de scoala europeana, care lasa a se intelege ca vrea tot fara a spune insa nimic.
Tara ar avea nevoie de un om, si acela este d-sa. Numele Titulescu s'ar adaugi astfel la ale acelora cari, cu partid sau fara, au fost marele sprijin al terii in vremurile grele: un Mihail Kogalniceanu, un I. C. Bratianu, un Lascar Catargiu, un I. I. C. Bratianu.
Dar sa ne uitam putin la viata, la cariera acestora ca sa vedem prin ce s'au impus.
Kogalniceanu a fost cea mai mare minte creatoare din generatia sa si munca pe care a desfasurat-o a mers de la publicarea de cronici la agricultura de la Ripi si la fabrica pe care a intemeiat-o, urmind exemplul altui carturar ilustru: Asachi. Batrinul Bratianu a fost ofiter si vier; a trecut prin suferintile pribegiei si riscurile conspiratiei, a rabdat exilul, saracia, aproape foamea; si-a pus viata in primejdie dupa lungi ani de lupta fara perspective de succes. Lascar Catargiu a ramas intotdeauna omul de la Golasei, plugarul cu iubire de brazda sa. Lui Bratianu cel tinar, bibliofil pasionat, diletant de numismatica, rivnitor spre satisfactiile muncii istorice si literare, Florica lui i-a fost indemnul si mingiierea.
La toti, tara li-a fost cel mai sfint lucru pe lume. A cauta sprijinul in strainatate, a se impune prin ea li-ar fi parut o degradare. Kogalniceanu, la guvern, a sfidat pe puternicul Andrássy, Ion Bratianu s'a luat de piept cu lacomia Rusiei, Lascar Catargiu nu si-a corectat frantuzeasca de "Viana", iar al doilea Bratianu a plecat de la putere ca sa nu semneze ce i se parea, fara dreptate, ca scade Romania.
Oameni din tara, oameni pentru tara, acestia au fost personalitatile dominante ale Romaniei.
Sa credem oare ca a venit vremea sa se schimbe acest sistem?"
Articolele lui N. Iorga reproduse de George G. Potra in antologia sa sunt cat se poate de pretioase. Cel intitulat "Un om care se fixeaza" publicat in momentul revenirii in tara a lui Nicolae Titulescu pentru a candida pe listele Partidului National Taranesc mi se pare savuros. Este destul sa reproducem primele doua aliniate: "Primit in gara de cetateni a caror culoare politica era usor de recunoscut d. N. Titulescu a deschis in casa sa, de mult timp parasita de la Sosea, acel birou central de care, cu caracterul periferic al dlui Iuliu Maniu, era lipsit Partidul National Taranesc.
D-sa are intentia de a intra in luptele politice, de a participa la o campanie electorala de a lucra alaturi de Garda de Fier (referire la pactul de neagresiune electorala al PNT cu formatia Corneliu Zelea Codreanu n.n.) pe care o credea odinioara hotarata sa-l suprime si-si luase toate masurile de aparare si de a reprezenta un curent de politica externa care totusi il asaza la antipodul notiunilor predicate de aceasta asociatie de tineri".
N. Iorga se dovedeste si aici un artist al pamfletului concentrat, esentializat.
Un alt, nu am spune un al doilea, adversar al lui Nicolae Titulescu a fost Gheorghe I. Bratianu.
Cred ca termenul just care ar reflecta ar fi acela de adversar al politicii externe a lui Nicolae Titulescu. Infruntarea dintre cei doi nu a fost una de natura conjuncturala, dominata de resentimente personale, de invidii legate de chemarea sau nechemarea la functii guvernamentale. "Linia Titulescu" si "linia Gheorghe Bratianu" au fost doua linii opuse ale politicii noastre interne. Dimpotriva actionand in numele unor principii si as spune chiar in numele unor credinte spirituale Gheorghe I. Bratianu a reactionat impotriva directiei Titulescu. Dar aceasta facea parte din structura gandirii sale cu privire la destinul Romaniei, la locul nostru in contextul european, la atitudinea fata de vecinul de la Rasarit fie ca se numea tarist fie sovietic. De aceea infruntarea cu N. Titulescu a lui Gheorghe I. Bratianu marcheaza un moment si inca unul decisiv dintr-un tot care demonstreaza consecventa istoricului. Platita cu viata. De aceea as vrea sa previn cititorul ca acel capitol extrem de dur in fond si in forma din cartea fostului ministru al afacerilor externe din perioada guvernarii legionare Mihail Sturdza reprodus in antologia lui G.G. Potra poate lasa la un moment dat impresia ca Gheorghe I. Bratianu a actionat in infruntarea cu Titulescu dupa ce a fost alertat de diplomatul roman. Ceea ce e fals.
Gheorghe I. Bratianu urma un drum care unea meditatia istoricului asupra pozitiei geopolitice a Romaniei cu o evaluare lucida a situatiei tarii noastre din acea vreme vazuta in cadrul raporturilor de forta internationale. In antologia lui George G. Potra aflam trei texte de Gheorghe I. Bratianu, toate semnificative pentru atitudinea sa fata de politica externa a lui Nicolae Titulescu. Se precizeaza ca ultimul din ele este reprodus din volumul, mai degraba brosura, La politique exterieure de la Roumanie 1937, in care Gheorghe I. Bratianu a adunat interpelari in Camera Deputatilor, articole din ziarul partidului sau Miscarea, interviuri. In acest text vorbeste chiar de "un sprijin" dat lui Titulescu atata timp cat acesta "s-a mentinut in linia politicii urmarite de catre Take Ionescu si Ion I. C. Bratianu, "diferendul" aparand in momentul in care istoricului i s-a parut (...) ca existau in politica sa tendinte care il indepartau de aceasta cale traditionala, tendinte conducand la rezultate periculoase.
Cred insa ca era necesar sa fie citate si alte doua brosuri ale lui Gheorghe I. Bratianu care ii defineau demersul sau pe acest taram in contradictie cu cel al lui Nicolae Titulescu.
Cea dintai se intituleaza La Roumanie et l'URSS 1936, cea de-a doua La Roumanie et la crise du système politique europeen, 1936. Tiparirea acestor doua brosuri concepute tot dupa cum, ne spune Gheorghe I. Bratianu: "sa faca cunoscut dincolo de frontierele noastre, starea de spirit a opiniei publice romane, pe care cenzura guvernului o impiedica sa se manifeste". Si tot in prefata acestei carti datata aprilie 1936 Gheorghe I. Bratianu face o lucida analiza a situatiei externe europene din acel moment spunand: "mi s-a reprosat de asemeni de a fi raspandit zvonuri care nu erau intemeiate, de a fi alarmat opinia publica si Parlamentul fara sa fiu exact informat, de a ma fi facut instrumentul influentei germane sau poloneze si multe alte asemenea amabilitati“. Isi incepe interpelarea depusa la biroul Camerei Deputatilor in ziua de 3 aprilie 1936 spunand ca "experienta ii arata ca nu va avea nici un raspuns" din partea ministrilor afacerilor interne si externe.
Fara indoiala cele doua brosuri nu sunt indreptate exclusiv impotriva lui Nicolae Titulescu. Ele vizeaza politica externa a Romaniei, a guvernului de atunci si raspunde unui articol aparut intr-o publicatie straina. Dar exista un text care cred ca era obligatoriu sa fie inclus in antologie si anume cel din "La Roumanie et l'URSS", 1936, intitulat "Raspuns la discursul domnului Titulescu din 13 decembrie, in Camera Deputatilor din 19 decembrie 1935". Pentru ca aici se afla sintetizate obiectiile lui Gheorghe I. Bratianu fata de politica externa a lui Nicolae Titulescu. Raspunzand celor ce il acuzau ca in ceea ce priveste reluarea "relatiilor diplomatice cu Sovietele" nu ar tine seama "de realitatile geografice si istorice", Gheorghe I. Bratianu da urmatoarea replica: "Tocmai pentru ca tin seama de aceste realitati, de aceasta experienta doresc o destindere in raporturile noastre cu vecinii de la Est, dar o destindere intemeiata pe sinceritate si nu pe echivoc". Iar in final sa raspunda celor care cereau "Pacea si securitatea pe Nistru". "Fara indoiala, dar inainte de toate si mai presus de toate, Domnilor, pacea si securitatea Romaniei". Cred ca deopotriva capitolul Iorga si Gheorghe I. Bratianu din aceasta valoroasa antologie se cerea mai bine ilustrat.
Cei trei se vor intalni - indirect - intr-o alta confruntare si anume pe taram Academic. Antologia lui George G. Potra contine si un frumos text de Ion Petrovici si anume cuvantarea filosofului roman tinuta in incinta Academiei Romane cu prilejul incetarii din viata a lui Nicolae Titulescu. In bogatele note care insotesc aceasta cuvantare care atesta inca o data darurile exceptionale ale oratorului Ion Petrovici pe care am cautat sa le punem in valoare atunci cand am prezentat volumul aparut recent la editura Casa Radio, autorul antologiei indica mai multe lucrari semnate de P. Popescu-Gogan, Alexandru Dobre etc, legate de raporturile dintre N. Titulescu si Academia Romana.
Cum s-au intalnit pe acest taram? N. Iorga, in ciuda diferendelor politice intervenite mai ales dupa 1930 cand Gheorghe I. Bratianu si-a format propriul partid - a pastrat totdeauna o nestirbita pretuire pentru istoricul Gh. I. Bratianu. In 1928
l-a propus pe tanarul sau confrate care debuteaza in Revista Istorica a lui N. Iorga cand inca era elev de liceu, membru corespondent al Academiei Romane. A intocmit si raportul si a reusit. In ziua de 16 mai 1935 N. Iorga noteaza in Memorii. "S-a deschis Academia. Se pregateste o lupta contra alegerii mele ca Presedinte si contra candidaturii lui Gh. Bratianu. Unii vreau pe Titulescu". Peste sase zile N. Iorga, noteaza: "Prezint la Academie candidatura lui Gh. Bratianu si a lui C. Marinescu, Andrei Radulescu prezinta pe Titulescu. Capatasem dimineata de la G. Oprescu asigurarea ca acesta nu candideaza contra lui Bratianu". Titulescu mai este intrebat inca o data si raspunde ca nu primeste, ma asigura Savel Radulescu. Gusti confirma. Dar, "pus la vot, Gh. Bratianu care-mi ceruse sa nu mai pun la vot candidatura lui, are numai patru voturi si C. Marinescu trei. Titulescu e ales cu o mare majoritate. Partidele si-au mentinut voturile cum era de prevazut. In Nicolae Titulescu s-ar fi cautat un sprijin contra dusmaniilor ce inconjura Academia".
Episodul mi se pare caracteristic si anume faptul ca nu valoarea stiintifica a fost cea care a dictat alegerea Academica, ci conjunctura politica. Nimic nou sub soare. Gheorghe I. Bratianu va fi ales membru al Academiei Romane peste sase ani pe locul devenit vacant prin moartea lui N. Iorga. O succesiune stiintifica, intelectuala si morala pe deplin indreptatita as spune chiar mai mult. O succesiune care in timp a capatat o valoare de simbol. Dar cred ca Gheorghe I. Bratianu merita sa fie ales membru titular al Academiei Romane inca din 1935. Mai ales ca era vorba de sectia istorica pentru care N. Titulescu nu avea indreptatirile stiintifice necesare.
In nota amintita la discursul lui Ion Petrovici in care de la bun inceput filosoful spune cu eleganta specifica stilului sau ca "acela care ne paraseste astazi n-a activat prea mult in sanul institutiei noastre si greu se va gasi in aceasta incinta un loc care sa-l evoce, un scaun vaduvit prin disparitia sa", se arata ca demersul presedintelui Academiei Romane C. Radulescu-Motru pe langa generalul Ion Antonescu de a permite publicarea acestui "penegiric" refuzat de intreaga presa, a ramas fara rezultat. Ion Antonescu a invocat motive de oportunitate politica. Vorbea de omul care "a stralucit cu inteligenta sa, care a incercat sa faca tarii multe servicii", dar admitea sa se publice doar o "recenzie" a cuvantarii lui Ion Petrovici, "numai in ce priveste calitatile stralucite naturale ale disparutului si activitatii sale profesorale si literare sau stiintifice".
De unde se vede ca noi traim invocand mereu conjunctura si selectand ceea ce este convenabil momentului.
Deoarece aceasta alegere la Academia Romana este, orice s-ar zice surprinzatoare, mai ales in fata unui istoric de talia lui Gheorghe I. Bratianu, vom reproduce o nota aparuta la rubrica Miscellanea a revistei "Viata Romaneasca", 1936, mai-iunie, p. 115.

Un nou monument
Nicolae Titulescu

Cred ca nu gresesc afirmand ca albumul Nicolae Titulescu, un mare Roman, un mare European, un mare Contemporan, recent aparut sub egida Fundatiei Europene care-i poarta numele, reprezinta un nou si original monument al neuitatului diplomat si om politic. Este vorba de "o restituire foto-documentara realizata de George G. Potra, Cristina Paiusan si Dumitru Preda", cu un "Cuvant inainte" de Adrian Nastase, presedintele Fundatiei.
Nici nu se putea o mai emotionanta si binemeritata incheiere a multiplelor manifestari din tara si strainatate dedicate implinirii a 120 de ani de la nasterea aceluia care a facut din numele Romaniei un steag al aspiratiilor si eforturilor de libertate si pace pe plan european si mondial.
"Europa Unita de astazi - noteaza premierul Adrian Nastase in prefata albumului - recunoaste in el un precursor indraznet, un vizionar lucid, un constructor inspirat, un democrat si un umanist, un luptator-erou care-si merita asezarea si cinstirea in Panteonul ziditorilor de mari idealuri".
Aceste idei prind aripi, ne intorc in timp, pana la copilaria si anii formarii intelectuale a genialului fiu al Craiovei, trecandu-ne apoi, cu ajutorul unor imagini si documente inedite sau mai putin cunoscute, prin toate etapele unei vieti atat de zbuciumate, urmarite si dezvaluite de George G. Potra, cu pasiunea si maestria ce-l caracterizeaza pe istoricul cel mai competent al studierii vietii si operei lui Nicolae Titulescu.
Istoria politica si diplomatica a Romaniei si a Europei interbelice respira in aceste pagini, cu chipuri de oameni intrati in memoria contemporanilor, chemandu-ne sa le cunoastem si noi infatisarea, victoriile si infrangerile, idealurile si dezamagirile, in aceasta veritabila simfonie a Destinului, dirijata de bagheta lui Nicolae Titulescu.
Trebuia neaparat sa figureze pe frontispiciul acestui album monumental, bogat cat un muzeu intreg, acest gand titulescian: "Cei ce mor pentru o idee sunt eroi al caror unic testament este un singur cuvant: continuati!"
Cu acest indemn, valabil pentru politica si diplomatia noastra mai mult decat oricand, parcurgem aceasta nobila si originala retrospectiva in imagini si documente, elogiind, asa cum se cuvine, pe initiatorii si realizatorii ei.
ION BRAD

D. Titulescu, membru al Academiei Romane

La sectiunea istorica a Academiei, in locul ramas vacant prin moartea lui Bals a fost ales membru d. Nicolae Titulescu.
Nu se putea o alegere mai fericita.
D. Nicolae Titulescu este una din personalitatile cele mai substantiale ale politicii europene. Societatea Natiunilor l-a ales de doua ori Presedinte al ei si a gasit in ministrul nostru de externe inteligenta cea mai indrasneata. Politica externa a sbuciumatului continet, in toata complicata ei tesatura si intretaere de forte, sta in cercul de vraje al acestui vraci al vorbei frumoase, inzestrat talent, fin dialectician, lucid analist. Adinc cunoscator al tainelor politicei, orientat precis in toate domeniile de manifestare a vietii statelor, cind vorbeste, d. Titulescu se ridica in fata adversarului ca un turn al inteligentei fulgerate. Asvirle ideile nu cu fraza, ci cu torentul; cuvintele isvorasc ca un murmur de o severa armonie; gindurile se aseaza unul linga altul cu egalitate, ca'n geometrie paragrafele unei demonstratii. Inalt si palid, cu un zimbet fluturat pe buze, cu priviri agere de veverita intaritata, pe cine nu isbuteste sa-l atraga, il striveste, il sufoca.
Este si acum vie amintirea acelui rasunator rasboi oratoric intre Domnia sa si contele Apponyi, in procesul optantilor unguri. S'au incrucisat doua talente, s'au ciocnit doua inteligente, s'au inclestat doua vointe; doua neamuri, doua rase se incaerau, prin ei, pentru a-si fixa dreptatile istorice, pentru a-si asigura intiietatea. A biruit d. Nicolae Titulescu.
Dupa Contele Apponyi, infrint in procesul optantilor, vine Tibor Eckhardt la rind, pentru a fi sfisiat. Este poate un destin ca al doilea mare succes oratoric al ministrului nostru de externe e provocat tot de un maghiar. Puterea de a discrimina intre aparente, de a le destrama pentru a pune in evidenta eroarea, forta de a inlatura voalurile eristicei abile, ironia amara, si puterea de spulberare a sofismei, i-a inlesnit sa-l raspuna pe delegatul maghiar cu eleganta, dar definitiv. Areopagul elvetic, in care a rasunat vocea atitor Catoni ai oratoriei pacii, a avut de inregistrat cel mai scinteietor discurs. Impletire strinsa a argumentelor, sever logician, dar suplu; elegant pina la simplitate si simplu pina la schema, - d. Nicolae Titulescu a organizat laturile adversarului pentru a-l prinde din toate partile. Pentru noi, succesul dela Geneva echivaleaza cu o a doua Posada; cu acea Posada de unde a plecat odinioara Carol Robert cu straele rupte, cu mindra ostire sfarimata si cu rosturile lui clintite.
Astfel, alegerea d-lui Titulescu la Academia Romana nu este o rasplatire, ci o recunostinta.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 18 Ianuarie 2003. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.