Soluţii pentru asigurarea necesarului de imunoglobulină


Ieri a avut loc la Guvern o întâlnire a primului-ministru, Mihai Tudose, şi a ministrului Sănătăţii, Florian Bodog,  cu producătorii şi distribuitorii de imunoglobulină.  

La această întâlnire au mai participat şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Laurenţiu Mihai, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Daniela Pescaru, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Dan Octavian Alexandrescu, consilierii de stat Florian Popa şi Felix Rache, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Nicolae Fotin.
În cadrul acestei întâlniri, premierul Mihai Tudose a decis, la propunerea ministrului Sănătăţii, suspendarea aplicării taxei de clawback pentru doi ani la produsele medicamentoase derivate din plasmă şi sânge, la fel ca în celelalte state europene, în contextul deficitului de imunoglobulină.
Prim-ministrul Mihai Tudose le-a cerut tuturor autorităților implicate să asigure urgent stocuri de imunoglobulină şi să prioritizeze procedurile pentru implementarea măsurilor pe care Guvernul le va întreprinde în perioada imediat următoare, astfel încât să se asigure necesarul de imunoglobulină „Facem tot posibilul să salvăm viaţa pacienţilor. Trebuie asigurat un stoc continuu de imunoglobulină, pentru a evita astfel de crize în viitor”, a declarat şeful Executivului.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor analiza şi posibilitatea scutirii taxei de clawback pentru medicamentele cu preţ scăzut.
Toate aceste măsuri vor fi incluse într-o ordonanţă de urgenţă care va intra pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de săptămâna viitoare.
Cu privire la suplimentarea imediată a stocurilor de imunoglobulină, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, împreună cu preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Nicolae Fotin, au declarat că au luat legătura cu autoritatea competentă din Germania pentru a grăbi şi prioritiza procedura de livrare pentru o primă cantitate de imunoglobulină, săptămâna viitoare.
“Fac un nou apel la toţi producătorii şi distribuitorii de medicamente prezenţi să depună toate eforturile pentru a suplimenta stocurile de imunoglobulină necesare pentru România”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.
De asemenea, ministrul Sănătăţii a anunţat că la nivelul ministerului s-a înfiinţat o structură de urgenţă care are rolul de a direcţiona stocurile identificate de imunoglobulină în unităţile sanitare din ţară către cazurile urgente de imunodeficienţă primară care necesită tratament imediat.
Totodată, a fost înfiinţată şi o linie telefonică specială la care medicii din toată ţara pot anunţa apariţia cazurilor grave care necesită tratament cu imunoglobulină, pentru ca medicamentele necesare să fie direcţionate către unitatea sanitară care are în îngrijire pacientul.
Această structură va gestiona şi cantităţile de imunoglobulină necesară tratamentului imunodeficienţei primare, care vor fi puse pe piaţă de furnizor până la sfârşitul anului.
În vederea soluţionării crizei de imunoglobulină pe termen mediu şi lung, Florian Bodog a precizat că există un proiect de reorganizare a Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională pentru a crea cadrul legal care să îmbunătăţească accesul României la produsele din sânge şi plasmă.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 08 Decembrie 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.