Regele Mihai a încetat din viaţă

Mădălin Iulian Mihai

Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viaţă astăzi, 5 decembrie 2017, la ora 13 (ora României), la reşedinţa privată din Elveţia. Principesa Maria a fost alături de Rege până în ultima clipă.
 
Mihai I a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen, la care a renunțat mai târziu.

Mâine va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor. Trupul neînsufleţit al Regelui urmează sa fie depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea se va ţine la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.
La dorinţa Custodelui  Coroanei române, funeraliile Regelui Mihai I vor respecta tradiţia înaintaşilor Majestăţii Sale Defuncte.
Începand de mâine, cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, La Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile.
Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de astăzi, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 05 Decembrie 2017. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.