FC Liverpool - Steaua (in tur 1-1)

Dinita, surpriza lui Piturca

LAURENTIU GEORGESCU

In aceasta seara pe “Anfield Road”, Steaua va incerca sa faca pasul spre revenirea dupa zece ani in primavara europeana. Dupa 1-1 in Ghencea, cormoranii pornesc in mod evident cu prima sansa insa ros-albastrii cred in sansa lor, antrenorul Victor Piturca declarand ca Steaua poate furniza surpriza: “Cu toate ca englezii sunt favoriti, avem o formatie care in jocul tur a evoluat de la egal la egal contra lor.
Daca Liverpool nu va iesi sa marcheze, cu cat va fi mai putin timp pana la final, cu atat mai mult vor fi in pericol sa primeasca gol si sa piarda calificarea”.
Antrenorul Victor Piturca s-a gandit si la cateva surprize pentru returul din aceasta seara, cea mai importanta fiind utilizarea inca din primul minut a lui Laurentiu Dinita. Principalul atu al acestuia este constituit de faptul ca este un jucator de viteza ce ii poate surprinde pe masivii aparatori englezi si chiar daca nu va intra in primul unsprezece, Dinita va aparea cu siguranta pe parcursul jocului. Schimbari tactice vor surveni si in linia de mijloc, acolo unde Radoi revine pe postul de inchizator, in timp ce Fl. Dumitru s-ar putea sa evolueze ca mijlocas dreapta.
De partea cealalta, Liverpool se confrunta cu probleme de efectiv, pe langa mai vechile accidentari ale lui Jamie Carragher si Milan Baros, aparand si indisponibilitatea fundasului Steve Finnan.
La echipa pregatita de Gerard Houllier va reveni insa Michael Owen, acesta fiind considerat principalul pericol pentru echipa noastra.
Ros-albastrii vor juca pe o prima de 10.000 de dolari in caz de calificare, conducatorii Stelei anuntand ca daca echipa va accede in turul urmator nici un jucator nu va pleca din Ghencea in aceasta iarna.

Hagi spera sa le poarte noroc stelistilor

Fostul antrenor al lui Bursaspor, Gheorghe Hagi, care a facut deplasarea la Liverpool cu delegatia stelista, a spus ca spera sa le poarte noroc ros-albastrilor in confruntarea de pe “Anfield Road”: “Sper sa le port noroc, insa jucatorii trebuie sa aiba curaj, optimism si liniste. Sanse exista, insa totul depinde de evolutia echipei in teren.
Totdeauna ne-a mers bine cu echipele engleze si speram sa ne mearga bine jocul”.
Hagi il considera pe Michael Owen, unul dintre cei mai buni jucatori ai Europei si crede ca Steaua poate sa invinga in Anglia daca va miza, in primul rand, pe un joc inteligent.

Dumitru Dragomir este pesimist

Considerat un adevarat aducator de noroc pentru formatiile romanesti ce evolueaza in cupele europene, conducatorul Ligii Profesioniste, Dumitru Dragomir, a insotit Steaua in deplasarea de la Liverpool. Seful LPF s-a ferit sa dea un pronostic vizavi de jocul din aceasta seara si spune ca ros-albastrii au sanse mici de calificare: “Sanse teoretice sunt foarte multe, dar parerea mea este ca Steaua va avea o misiune grea, deoarece joaca contra restului lumii. Pericolul numarul unu sunt conditiile.
Noi nu putem sa facem nici macar un stadion pentru echipa nationala, nu sa facem pentru toate echipele profesioniste. Ei joaca pe terenul ala de 80 de ani, iar noi jucam an de an in mocirla.
Nu vreau sa dau pronosticuri, mai bine merg pe blat pentru ca nu vreau sa spuna lumea ca sunt oracolul de la Balcesti”.

Gigi Becali il vrea pe Mutu in Ghencea

Inainte de plecare, Gigi Becali a spus ca si-ar dori ca Mutu sa se transfere la Steaua, dupa ce ii va expira contractul cu Chelsea.
“Mi-a propus ca dupa ce ii expira contractul cu Chelsea sa negociem suma pentru care va fi transferat la Steaua.
Am luat-o ca o gluma, el a spus ca nu este gluma, dar asta vom discuta peste cinci ani. Trebuie ca atunci sa vedem daca putem plati pretentiile pe care le are. Mutu se poate implica si financiar la Steaua, dar nu va fi niciodata actionar” a mentionat presedintele gruparii militare.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 27 Noiembrie 2003. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.