Medicii clujeni au ajuns la al 500-lea transplant renal

ELENA TOPORCEA

Personalul medical din cadrul Institutului de Urologie si Transplant Renal (IUTR) din Cluj-Napoca a sarbatorit, ieri, cel de-al 500-lea transplant renal realizat in clinica.
Directorul IUTR, prof. univ. dr. Mihai Lucan, a declarat ca, dupa 12 ani de cand realizeaza transplanturi, timp in care a intalnit cazuri dintre cele mai diverse, este impresionat de numarul mare de oameni care solidarizeaza cu semenii lor in astfel de situatii. Ca argument, el a amintit de cazul detinutului care a donat un rinichi unei tinere ziariste, cu care mai apoi s-a si casatorit.
Echipa de chirurgi a institutului va realiza, astazi, o interventie de tip domino, ceea ce inseamna ca vor fi operate patru persoane, trei barbati si o femeie, doi cate doi, fiind rude, respectiv veri. Astfel, un barbat din Arad va dona un rinichi unei femei din Alba, iar varul acesteia va dona unul dintre rinichii sai varului primului donator.
Operatia ii va ajuta pe cei doi pacienti sa revina la o viata obisnuita, deoarece aradeanul, care are 54 de ani, sufera de insuficienta renala cronica terminala, de patru ani fiind nevoit sa faca dializa. La randul ei, pacienta profesorului Lucan, in varsta de 47 de ani, era pe cale sa fie supusa dializei, aceasta fiind singura sa sansa de supravietuire in lipsa unui rinichi functional.
Din totalul celor 500 de transplanturi renale efectuate pana acum, in 60 de cazuri au fost operati copii, cel mai mic pacient al doctorului Lucan avand mai putin de 2 ani. Baietelul a primit un rinichi de la un alt micut aflat in moarte clinica.
Conform declaratiilor medicului, aceasta interventie a constituit o premira pentru Europa Centrala si de Est. De altfel, echipa de colaboratori a lui Mihai Lucan are la activ mai multe interventii unice in tara.
Petrecerea prilejuita de realizarea celor 500 de transplanturi va avea loc saptamana viitoare, cand vor fi sarbatorite si Zilele Universitatii de Medicina si Farmacie din Cluj-Napoca.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 27 Noiembrie 2003. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.