Coruptie si nepricepere sau de ce infrastructura romaneasca sta, inca, la coada Europei

(Ionut Tudorica)

Expertii firmei germane de monitorizare a proiectelor de constructii gibGreiner spun ca pot asigura transparenta cheltuirii fondurilor publice

Romania are mari greutati in administrarea proiectelor majore de infrastructura, pe de o parte din cauza nepriceperii autoritatilor, iar pe de alta, din cauza rezistentei "celor" carora transparenta si controlul riguros al banului public le cam incurca socotelile.
Aceste opinii apartin firmei germane de administrare de proiecte de infrastructura gibGreiner, care a monitorizat pana acum proiecte gigantice ca noul aeroport din München sau tunelul feroviar elvetian Gothard, cel mai lung din lume (56 de kilometri).
Specialistii germani spun despre "amplul program de modernizare a infrastructurii romanesti", ca "de reusita lui depind in mod decisiv sansele tarii de a recupera decalajul fata de vestul continentului".
Ei subliniaza ca in acest program vor mai fi cheltuite zeci de miliarde de euro, iar una din garantiile esentiale ale succesului este asigurarea continua a controlului fondurilor alocate, "tema extrem de acuta in contextul eforturilor actuale de combatere a coruptiei".
GibGreiner apreciaza ca este in interesul fiecarui cetatean roman ca aceste fonduri uriase, inclusiv creditele de la Banca Mondiala, FMI sau BERD, sa fie utilizate in scopul propus, iar proiectele sa se incheie la termen si in limita costurilor estimate.
Prezentand autoritatilor romane un "curriculum" care cuprinde o colaborare cu Deutsche Bundesbahn (Compania Nationala de Cai Ferate din Germania), pentru toate cele 40.000 de proiecte de investitii ale acesteia, gibGreiner a lansat ieri o oferta de preluare a administrarii proiectelor de infrastructura din Romania.
Material, oferta consta intr-un soft-metodologic de management si control de proiecte.
Serviciul pe care firma ar dori sa-l vanda statului are si o contributie autohtona. Mai precis, gibGreiner lucreaza in regim "green-card" cu opt informaticieni romani.
Realitatea face ca, in cazul in care autoritatile vor accepta oferta germanilor, inteligenta autohtona sa se intoarca in tara, contracost, din lipsa evidenta a manifestarii oricarui interes fata de sectorul intern de profil.
Unei firme de asemenea talie nu avea cum sa-i lipseasca un sistem avansat de marketing. Astfel, oferta germanilor include si o licenta gratuita, plus masuri de scolarizare si asistenta tehnica pentru realizarea unui centru pilot. Acesta ar folosi totodata la analizarea specificului investitiilor in infrastructura romaneasca, pentru ca gibGreiner spera ca Ministerul Economiei si Comertului, Ministerul Transporturilor si cel al Tehnologiei Informatiilor sa foloseasca aceasta ocazie pentru generalizarea noii tehnologii de monitorizare si control al proiectelor.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 27 Noiembrie 2003. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.