
Patronatul Presei Române reuneşte 24 companii media
Afrodita Cicovschi
Organizaţia se adresează companiilor din presa scrisă, radio, tv şi online
Preşedinte este reprezentantul Mediapro, Cosmina Noaghea
În lipsa unui cadru legislativ care să respecte interesele mass-media şi să contribuie la dezvoltarea industriei media din România, 24 de companii din domeniu s-au reunit ieri în Patronatul Presei Române (PPR), în scopul de a elabora un cod etic al investitorului din această branşă.
Actele s-au semnat ieri la sediul Clubului Român de Presă în prezenţa reprezentanţilor a 10 posturi tv, 6 posturi şi reţele radio, 2 agenţii de presă, 54 de ziare, 67 de reviste şi peste 200 site-uri.
"Înfiinţat ca o organizaţie reprezentativă a entităţilor mass-media româneşti, PPR se adresează companiilor din presa scrisă, radio, tv şi online, asociaţiilor profesionale, societăţilor din domenii conexe şi altor organizaţii interesate de obiectivele acestei comunităţi", se arată în comunicatul PPR.
Potrivit acestuia, proaspăta organizaţie de media îşi propune "să promoveze interesele patronilor de presă din România, ţinând cont de dificultăţile actuale, precum şi de activitatea miilor de jurnalişti care lucrează în acest domeniu vital pentru echilibrul democraţiei româneşti" şi să informeze periodic opinia publică asupra activităţilor desfăşurate.
Organizaţia va fi condusă din funcţia de preşedinte de Cosmina Noaghea, iar din funcţia de prim-vicepreşedinte de Răzvan Corneţeanu. În ceea ce priveşte Consiliul Permanent, din acesta fac parte 10 reprezentanţi ai membrilor fondatori, desemnaţi drept vicepreşedinţi ai noului patronat, secretar general fiind directorul editorial al Curierului Naţional, Ştefan Rădeanu.
Urmează negocierea contractelor colective de muncă
Propunându-şi să respecte interesele mass-media şi să contribuie la dezvoltarea industriei media din România, PPR intenţionează să elaboreze un cod etic al investitorului în acest domeniu, anunţând că se va implica în negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură mass-media şi în asistenţă la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel naţional.
"Înfiinţarea acestei organizaţii are drept scop şi colaborarea cu asociaţii profesionale din alte ţări, cooptarea de membri şi membri-asociaţi reprezentativi, precum şi reprezentarea şi apărarea intereselor membrilor români la nivelul Uniunii Europene", se mai arată în documentul PPR, cu precizarea că noul patronat a primit un puternic suport operaţional din partea Uniunii Generale a Industriaşilor din România, membră a Alianţei Confederaţiilor Patronale din România.
Membrii fondatori ai PPR sunt: SC Adevărul SA, SC Agenda SRL Timişoara, SC Click News SRL, SC Curierul Naţional SA, SC Deşteptarea SA Bacău, SC Editura Historia SRL, SC Erc Press SRL, SC European Media Invest SRL, SC Grupul de Presă Medianet SA, SC Intermedia Concept SRL, SC Inform Media SRL, SC Maxim Publisher SRL, SC Media Promovalores SRL, SC Media Sud Management SA, SC Mediafax SA, SC Media Sud Europa SA, Media Grup Production SRL Buzău, SC Monitorul Expres SA, SC Publione Media SRL, SC PRO TV SA , SC Sport Channel SRL, SC Satiricon SRL, SC Trustul de Presă Dunrea de Jos SA, SC Zaga Brand SRL.
"Ziua de astăzi a însemnat un punct de pornire, pentru Patronatul Presei Române şi sper ca, în timp scurt să ni se alăture şi alte companii media. Distribuţia a fost o problemă de mulţi ani, dar în 2009 a fost mai evident decât oricând că a nu căuta soluţii împreună înseamnă a pierde împreună milioane de euro şi nu ne mai dorim experienţe de acest gen. PPR îşi propune să rezolve probleme din zona comercială şi va discuta cu jurnaliştii,
când există intersecţii cu zona editorială. De asemenea, va considera celelalte organizaţii, care activează în mass-media drept parteneri” - Cosmina Noaghea, preşedinte PPR.
Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 09 Decembrie 2009. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.