S-a lansat "Medierea - Standarde şi proceduri"

Mădălina Drăghici

Cei care vor să îmbrăţişeze profesia de mediator au nevoie de instrumente specializate pentru a se documenta şi pentru a face cunoscută această instituţie. Astfel, pentru a veni în sprijinul mediatorilor, Uniunea Naţională a Mediatorilor din România (UNMR) a lansat cartea "Medierea - Standarde şi proceduri", ai cărei autori sunt Zeno Şuştac, Cristi Danileţ şi Claudiu Ignat. Considerată a fi un punct de referinţă în domeniul medierii, cartea reprezintă o culegere de standarde, proceduri şi reglementări, astfel încât mediatorii să aibă la îndemână instrumentele internaţionale de lucru. ''Este prima lucrare apărută sub egida UNMR. Această carte aduce o noutate în materie de mediere. Am reuşit să adunăm standardele şi procedurile la nivel naţional şi internaţional pe care le-am sintetizat în această carte. Este ca un fel de ghid al mediatorilor. Şi pentru că ne ghidăm după ceea ce se întâmplă în UE, am sintetizat şi noi instrumentele necesare medierii'', au declarat, pentru Curierul Naţional, Zeno Şuştac şi Claudiu Ignat,  copreşedinţi ai UNMR. Pentru că nu are o tradiţie pe piaţa din România, este nevoie ca medierea să fie promovată şi cunoscută de către toţi cei care sunt într-o situaţie conflictuală. ''Medierea - Standarde şi proceduri'' aduce nou implementarea profesiei de mediator, pentru că nu este suficientă teoretizarea acestei profesii, trebuie să ştim cum să o promovăm şi să o facem cunoscută. Pentru a fi cunoscută avem nevoie de standarde şi proceduri'', a declarat, pentru Curierul Naţional, Elena Bustea, vicepreşedinte UNMR. "Medierea - Standarde şi proceduri" a fost receptată cu mare entuziasm de către mediatori, acesta fiind un punct de plecare în dezvoltarea acestei profesii. ''Cartea este un manual al medierii, care sintetizează toate standardele şi procedurile din UE. În acest fel mediatorii vor fi mai bine informaţi'', a declarat, pentru Curierul Naţional, Alina Gorghiu, vicepreşedinte UNMR.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 01 Aprilie 2009. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.