S-au reluat lucrările la şoseaua de centură a Braşovului

Adrian Ungureanu

Primăria Braşov a început, joi, lucrările la cel de-al doilea tronson al şoselei de centură a municipiului Braşov, care va face legătura între DN 11 şi DN 13 şi va fi destinat în special vehiculelor de mare tonaj, transmite corespondentul Mediafax.
Pentru construcţia tronsonului, care va avea o lungime de 6,5 kilometri, Primăria va investi 11 milioane de euro din fonduri proprii, lucrările urmând să fie finalizate până la sfârşitul anului. "Până la sfârşitul anului, când ne propunem să finalizăm lucrările, Braşovul va scăpa de traficul greu din zona Bulevardului Gării şi Bulevardul Griviţei. În decurs de opt luni vrem ca cetăţenii Braşovului să scape de acest infern al traficului", a spus primarul George Scripcaru, la inaugurarea lucrărilor. Firmele care au câştigat licitaţia pentru construcţia tronsonului sunt Concefa Sibiu şi Spedition UMB Bacău.
Tronsonul va fi construit pe două benzi, va avea trei pasaje, două poduri şi două intersecţii amenajate, potrivit lui Horaţiu Cercel, directorul companiei Concefa Sibiu. Scripcaru a precizat că lucrările pentru cel de-al doilea tronson au fost întârziate cu peste şase luni din cauza procedurilor de expropriere a cetăţenilor care deţineau terenuri în zona respectivă.
"Lucrăm în paralel şi pentru proiectul celui de-al treilea segment şi sperăm că îl vom putea finaliza şi pe acela tot în decurs de opt luni", a adăugat Scripcaru.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 18 Aprilie 2008. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.