DHL a preluat compania românească Cargus

Adrian Ungureanu

Prin această achiziţie compania germană vrea să-şi consolideze poziţia de lider de piaţă

DHL, companie germană de curierat şi logistică, a anunţat ieri achiziţia companiei româneşti Cargus, jucător-cheie pe piaţa autohtonă de curierat.
Această achiziţie face parte din strategia DHL de consolidare a poziţiei de lider pe piaţa de curierat din România, se arată într-un comunicat al companiei.
"Cargus a înregistrat performanţe deosebite pe piaţa românească şi datorită promovării unei abordări proactive a afacerii, asemănătoare culturii de business a DHL. Suntem convinşi că prin combinarea resurselor şi a experienţei noastre vom continua să asigurăm succesul celor două companii. Ne aşteptăm ca DHL şi Cargus să devină numărul unu pe piaţa de curierat intern din România, atât din punctul de vedere al poziţionării pe piaţă, cât şi din punctul de vedere al calităţii serviciilor oferite", a declarat Gian Sharp, Managing Director DHL Internaţional România.
DHL şi Cargus vor continua să acţioneze ca entităţi separate, îşi vor păstra angajaţii, brandul şi tipurile de servicii oferite. Gian Sharp va conduce echipa de management nou formată, în timp ce Augustin Pleşea, preşedintele Cargus, va continua să facă parte din echipa de conducere a Cargus.
Ambele companii îşi vor dezvolta în continuare serviciile, printr-o serie de investiţii importante în infrastructura operaţională şi prin eficientizarea proceselor interne.
Paralel cu obiectivul de consolidare a poziţiilor lor pe piaţa de profil, DHL şi Cargus îşi propun să creeze o interfaţă unică pentru clienţii lor, care să faciliteze procesul de "one stop shopping". "Vrem să oferim clienţilor noştri accesul la un sistem integrat şi avantajos privind serviciile de curierat domestic şi internaţional, dintr-o singură sursă", a adăugat Augustin Pleşea. Achiziţia se va finaliza după obţinerea aprobării din partea Consiliului Concurenţei şi încheierea procedurilor de auditare fiscală aferente unei astfel de tranzacţii.

DHL, lider mondial al pieţei de curierat rapid şi logistică

DHL este liderul global al pieţei de curierat expres şi logistică, specializat în furnizarea de soluţii inovative şi adaptate cerinţelor specifice, oferă expertiză globală în transportul expres, transportul de marfă aerian şi maritim, transportul pe uscat, soluţii logistice contractuale, precum şi în servicii poştale internaţionale, expertiză combinată cu o largă acoperire mondială şi o înţelegere profundă a pieţelor locale. Reţeaua internaţională DHL leagă peste 220 de ţări şi teritorii din întreaga lume. 300.000 de angajaţi se dedică furnizării de servicii rapide şi de încredere care depăşesc aşteptările clienţilor. DHL este o marcă a Deutsche Post World Net. Grupul a înregistrat venituri de peste 63 miliarde euro în 2007. Cargus este prima companie privată de curierat domestic din România. În cei 17 ani de activitate, Cargus şi-a dezvoltat cea mai extinsă reţea de curierat din România, deţinând mai mult de 90 de oficii şi centre de expediţii pe întreg teritoriul ţării. Cu o flotă de peste 600 de vehicule şi mai mult de 1.700 de angajaţi şi colaboratori, Cargus oferă o gamă extinsă de servicii de curierat, transport şi logistică. Cargus pune la dispoziţia clienţilor săi soluţii dedicate în funcţie de specificul şi nevoile lor, înregistrând zilnic peste 20.000 de expediţii.

În luna mai 2007, compania Cargus, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de curierat, a achiziţionat divizia de curierat a Romtrans. În urma acestei achiziţii, directorul companiei Cargus, Augustin Pleşea, declara:
"Ne-am mărit flota cu aproximativ 10%, până la circa 1.300 de autovehicule, şi am angajat încă 40 de oameni". Conform lui Augustin Pleşea, valoarea tranzacţiei a fost sub cinci milioane de euro.

Articol salvat de pe www.curierulnational.ro, ediţia din 18 Aprilie 2008. Acest articol este proprietatea Curierul National si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.