Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Nerezidenţii care obţin venituri sub forma dividendelor de la o persoană juridică română au obligaţia de a plăti impozit, în conformitate cu prevederile art. 113 coroborate cu ale art. 115 alin. (1) lit. a) cap. I titlul V din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.       
 Din punctul de vedere al legislaţiei legate de taxarea nerezidenţilor, sunt consideraţi contribuabili acele persoane, juridice sau fizice, nerezidente, care obţin venituri din România, indiferent dacă aceste venituri sunt plătite în România sau în altă  ţară. Impozitul este denumit uzual withholding (WHT) şi se datorează pentru următoarele categorii de venituri:
- Dividende;
- Dobânzi;
- Redevenţe;
- Comisioane;
- Venituri din prestarea de servicii de management sau de consultanţă din orice domeniu;
- Venituri reprezentând remuneraţii primite de nerezidenţi pentru funcţia de administrator sau altele similare (membru în consiliul de administraţie etc)
- Venituri din servicii prestate în România, exclusiv transportul internaţional şi serviciile accesorii transportului.

Care sunt cotele de impozit?

Conform consultantului fiscal Gabriel Sârbu, cotele de impozit, potrivit prevederilor legislaţiei interne, sunt următoarele:
- 0% pentru o serie de venituri scutite (de exemplu, dividende primite de la o persoană juridică română dacă beneficiarul este o persoană juridică nerezidentă, situată în unul din statele membre UE sau al Asociaţiei Economice a Liberului Schimb, plătitoare de impozit pe profit în ţara în care rezidă, cu o participaţie de minimum 10% la plătitorul de venit rezident, deţinută pe o perioadă neîntreruptă de minimum 2 ani, perioadă care se încheie la momentul plăţii venitului)
- 10% pentru: dobânzi, redevenţe, dacă beneficiarul efectiv este o persoană juridică rezidentă într-un stat membru al UE. Cota se aplică pe perioada 01.01.2007 - 31.12.2010. Condiţia ce trebuie îndeplinită este următoarea: beneficiarul efectiv al dobânzilor sau redevenţelor să deţină minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare la persoana juridică română, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani, care se încheie la data plăţii dobânzii sau redevenţelor; începând cu 1 ianuarie 2011 aceste categorii de venituri vor fi scutite de impozit, dacă îndeplinesc condiţiile menţionate;
- dividendele plătite unei persoane juridice rezidente (sau unui sediu permanent) în alt stat membru UE, sau rezidente în Statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei)
- 25% pentru veniturile obţinute din jocuri de noroc;
- 16% în cazul celorlalte venituri impozabile obţinute din România.
"Baza taxabilă o reprezintă venitul brut plătit beneficiarului nerezident. De reţinut este faptul că beneficiarii nerezidenţi de venituri, care sunt rezidenţi într-un stat cu care România a încheiat un tratat de evitare a dublei impuneri, pot beneficia de prevederile acestor tratate, care sunt în general mai favorabile decât cele prevăzute de legislaţia internă. Pentru a putea beneficia de aceste prevederi, nerezidenţii trebuie să pună la dispoziţia plătitorului de venit, până la momentul plăţii, un certificat de rezidenţă fiscală valid, care să-i demonstreze rezidenţa în statul respectiv'', a declarat, pentru Curierul Naţional, Gabriel Sârbu, senior consultant în cadrul departamentului Servicii de consultanţă fiscală al companiei Mazars.
Potrivit acestuia, certificatul este valabil în anul în care a fost emis şi în primele două luni din anul următor emiterii.

Impozitul se plăteşte până la data de 25 a lunii următoare

Responsabilitatea reţinerii şi plăţii impozitului revine plătitorului venitului, care, în absenţa certificatului de rezidenţă fiscală, trebuie să aplice cota de impozit prevăzută de legislaţia internă. Impozitul se reţine la momentul plăţii şi se plăteşte la buget până la data de 25 a lunii următoare. "În cazul nereţinerii impozitului, plătitorul de venit este obligat să plătească impozitul către bugetul statului, folosind în vederea calculării sumei datorate, formulă denumită sumă mărită (gross-up). În cazul formulei de calcul gross-up, baza taxabilă este superioară venitului brut plătit nerezidentului, iar impozitul rezultat va fi considerat o cheltuială nedeductibilă din punct de vedere al impozitului pe profit, la nivelul plătitorului de venit'', ne-a mai spus consultantul fiscal.

Este important să obţineţi certificat de rezidenţă fiscală

Prin urmare, consultanţii fiscali susţin că pentru a se evita plăţi inutile de sume cu titlu de impozit, precum şi eventuale dobânzi şi penalităţi, este necesar pe de o parte ca plătitorii de venit să insiste pe lângă beneficiarii de venit pentru a obţine certificatele de rezidenţă fiscală, acolo unde prevederile sunt mai favorabile decât cele interne, iar pe de altă parte să reţină impozitele şi să le plătească în conformitate cu legislaţia aplicabilă.
"În plus, beneficiarii nerezidenţi, în special cei din sfera prestării de servicii, trebuie să ţină cont şi de faptul că în funcţie de activitatea desfăşurată, aceştia pot da naştere unor sedii permanente pe teritoriul României. În această situaţie, veniturile obţinute de nerezident urmează a fi impuse în conformitate cu legislaţia internă privind impozitarea persoanelor fizice şi juridice rezidente, respectiv Titlul II (Impozit pe profit) şi Titlul III (Impozit pe venit) din Codul Fiscal'', a conchis consultantul fiscal Gabriel Sârbu.

Prevederile fiscale ce guvernează acest subiect sunt reprezentate de către:
-  Titlul V, Capitolul I din Codul Fiscal (Legea 571/2003): "Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi"
-  Normele Metodologice de aplicare ale titlului V (Hotărârea de Guvern nr. 44/2004)
-  Prevederile tratatelor de evitare a dublei impuneri semnate de România cu alte ţări şi legislaţia Uniunii Europene aplicabilă României.

Un scurt exemplu

Pentru a înţelege impactul, consultantul fiscal Gabriel Sârbu propune următorul exemplu:

Presupunem că avem un rezident A care achiziţionează un serviciu de la un nerezident B, în sumă de 1.000 RON. Între România şi ţara nerezidentului B nu există un tratat de evitare a dublei impuneri, prin urmare, rezidentul A trebuie să reţină la momentul plăţii venitului către B, un impozit de 16% din venitul brut.
Calculaţia impozitului este aşadar: 1.000 RON x 16% = 160 RON; rezultă că nerezidentul B va primi 840 RON, în timp ce restul de 160 RON se vor vira la bugetul de stat drept impozit.
Presupunând că rezidentul A nu reţine impozitul, în eventualitatea unui control acesta va datora impozitul calculat conform formulei gross-up.
Aşadar, baza taxabilă va fi: 1.000/0.84 = 1.190 RON
Iar impozitul datorat de rezidentul A va fi: 1190 x 16% = 190 RON
Diferenţa faţă de situaţia în care impozitul este reţinut este de 30 RON.
"Vă reamintesc că rezidentul A îşi va trece suma de 190 pe cheltuieli şi nu va avea dreptul să o deducă la calculaţia de impozit. Mai mult decât atât, în funcţie de perioada scursă şi momentul în care se face plata, rezidentul A va datora şi dobânzi şi majorări de întârziere'',  a ţinut să sublinieze Gabriel Sârbu.
Mai mult, acesta a atras atenţia asupra faptului că dacă impozitul se va calcula prin metoda sutei mărite nu se poate aplica cota de impozit (mai favorabilă) prevăzută în tratatele de evitare a dublei impuneri.