Acest articol contine 2 imagini:

» Roxana Andrei, HR Advisor, Sandvik şi membru HR Club.: Într-o societate cum este cea românească, în care alegem "de bună voie şi nesiliţi de nimeni" să devenim sclavi ai băncilor şi ai societăţilor de împrumut - şi toate astea pentru o casă, o maşină, un
» Adriana Boşcănici, Managing Partner, Trainart şi membru HR Club: Este imposibil să avem downshifting pe scară largă într-o societate care doar de 20 de ani a scăpat de lipsurile grave de care a suferit în perioada comunistă

Roxana Andrei, HR Advisor, Sandvik şi membru HR Club.: Într-o societate cum este cea românească, în care alegem "de bună voie şi nesiliţi de nimeni" să devenim sclavi ai băncilor şi ai societăţilor de împrumut - şi toate astea pentru o casă, o maşină, un

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Fenomenul de trecere de la materialism la spiritualitate, accelerat de condiţiile economice vitrege
Unii "sclavi" ai băncilor şi angajatorilor renunţă la acest stil de viaţă pentru  familie şi mai mult timp liber
Chiar dacă în străinătate este tot mai popular, la noi nu prinde rădăcini puternice deoarece încă ne aflăm în etapa de consumerism

Downshifting-ul este o filosofie de viaţă care se bazează pe plăcerile simple ale vieţii (cele legate de spiritualitate) şi respingerea ideii de materialism. Acest fenomen a venit într-o societate consumeristă în care oamenii privesc dintr-o perspectivă nouă modul în care trăiesc şi muncesc. În urma unui interviu acordat pentru Curierul Naţional, două reprezentante ale HR Club ne explică cum se manifestă acest fenomen în România.

Adriana Boşcănici, Managing Partner, Trainart şi membru HR Club

- Ce înseamnă downshifting? Puteţi să explicaţi în câteva rânduri fenomenul?

- Dacă utilizăm definiţia din dicţionar, "downshifting" înseamnă trecerea motorului într-o viteză inferioară (retrogradarea, în limbaj automobilistic).
Trecut într-un plan sociologic, termenul se referă la încetinirea ritmului, a intensităţii, vitezei cu care trăim şi, mai ales, muncim; înseamnă reducerea standardului de viaţă pentru o calitate crescută a vieţii, părăsirea unui job foarte bine plătit pentru unul în care câştigăm bani mai puţini dar avem timp de lucrurile care contează cu adevărat (sănătate, familie, spiritualitate).
Deşi în limba română nu există o traducere a acestui termen, aş propune o traducere tot din domeniul auto, şi anume "încetinirea motoarelor" care înseamnă practic debranşarea de la un ritm nebunesc de viaţă, al cărui sens uneori nici nu îl mai ştim, în favoarea unei vieţi cu sens. Înseamnă practic renunţarea la materialism şi consumerism în favoarea spiritualităţii, trecerea de la "a avea" la "a fi".

- Este cunoscut acest fenomen în România? Sau încă este într-o fază incipientă?

- Din experienţa mea, acest fenomen este într-o fază incipientă în România şi nici nu cred că se va răspândi prea curând, pentru că noi trăim într-un sistem profund materialist, în care se construiesc din ce în ce mai multe mall-uri şi hypermarket-uri, locuri în care oamenii să consume şi să uite de ei, de adevăratul sens al vieţii lor. Pe de o parte este normal să fie aşa, pentru că acest fenomen de "încetinire a motoarelor" a luat naştere şi s-a răspândit cu precădere în societăţile care au parcurs mulţi ani etapa de consumerism şi trec la un alt nivel acum. Este imposibil să avem downshifting pe scară largă într-o societate care doar de 20 de ani a scăpat de lipsurile grave de care a suferit în perioada comunistă. Oamenii sunt încă dornici să acumuleze averi, posesiuni materiale pentru că nu au avut această şansă până acum. Pe piramida nevoilor a lui Maslow, suntem în mare majoritate încă pe treptele împlinirii nevoilor de bază (mâncare, apă, căldură) şi a celor de siguranţă (casă, serviciu, resurse materiale) şi de aceea acest fenomen este într-o fază incipientă.
Însă cunosc şi oameni care au ales să renunţe la poziţii importante şi foarte bine plătite în multinaţionale pentru a se dedica familiei, călătoriilor sau altor hobby-uri şi plăceri ale vieţii pe care nu mai ai timp să le guşti când lucrezi la viteză şi intensitate maxime. În primul rând nu mai ai timp efectiv şi dacă mai prinzi câte un week-end liber, tot ce îţi doreşti este să dormi, să leneveşti în stil legumă, pentru că oricum corpul şi creierul nu mai pot primi şi alte solicitări.
Aş spune însă că exemplele de downshifteri sunt mai degrabă excepţii şi nu regula, cel puţin în prezent.
Este posibil însă ca această criză financiară să ne oblige să fim downshifteri; să fie un semnal de alarmă pentru mulţi oameni, în sensul că posesiunile materiale, imaginea clădită în campanii costisitoare de self-marketing nu sunt fondul, ci doar forma; să realizăm că nu banii şi numărul caselor şi proprietăţilor aduc fericirea autentică şi să recâştigăm acea seninătate a echilibrului.

- Ce percepţie au românii despre acest fenomen? Adoptă ei această schimbare?

- În cercul meu de prieteni există o persoană care a ales să fie un downshifter şi îşi asumă această alegere, cu tot ce înseamnă ea. La început ne părea un ciudat, un "fenomen" contrar tuturor obiceiurilor noastre pentru că nu se mai uita la TV, se mulţumea să câştige mai puţini bani, se bucura de micile plăceri ale vietii - drumeţii la munte, o plimbare în parc într-o zi însorită, un film bun - lucruri care nouă ni se păreau banale şi pe care nu le mai savuram.
Iniţial nu înţelegeam care este sensul, ce câştigă din această abordare. Chiar l-am bănuit să vrea să fie altfel, mai special, însă am descoperit că îşi dorea numai să fie liniştit, sa facă acele lucruri care îi aduc satisfacţie, să nu fie înregimentat într-un sistem care te alienează. Ultimul lucru care îl interesa era ce cred alţii despre el. Încetul cu încetul l-am înţeles şi apoi l-am apreciat şi acum dorim să fim ca el. Cred că majoritatea românilor au aceeaşi percepţie faţă de fenomenul de downshifting pe care am avut-o şi eu iniţial, când am fost pusă faţă în faţă cu acest gen de comportament, detaliat mai sus. Mai cred că noi, oamenii, adoptăm această schimbare din păcate numai în momentul în care se întâmplă ceva negativ, de regulă pierderea sănătăţii fizice. Atunci conştientizăm ce este important cu adevărat şi renunţăm, în mare parte, la această goană nebună după "a avea".

Roxana Andrei, HR Advisor, Sandvik şi membru HR Club

- Ce este downshifting?

- Downshiftingul este un fenomen, o filosofie de viaţă, apărută la începutul anilor '90 şi care presupune alegerea unui stil de viaţă bazat pe plăcerile simple, accesibile şi negarea ideii de materialism, a goanei după avere şi îmbogăţire - toate acestea derivate clar, din societatea de consum în care trăim. Fenomenul este cunoscut şi în România - poate mai curând sub denumirea de "work/life balance".
Într-o societate cum este cea românească, în care alegem "de bună voie şi nesiliţi de nimeni" să devenim sclavi ai băncilor şi ai societăţilor de împrumut - şi toate astea pentru o casă, o maşină, un cuptor cu microunde - consider că un astfel de fenomen, deşi probabil cunoscut, este totuşi foarte puţin însuşit şi aplicat. Şi până la urmă, nu cred că trebuie neapărat să cunoşti definiţia "downshiftingului" sau să auzi de fenomenul acesta, ca să alegi să îţi trăieşti viaţa şi să te bucuri de ea!
În plus, multe companii cultivă acest stil de viaţă, având în vedere că sunt destui şefi care privesc cu ochi foarte buni şi încurajează orele suplimentare. Am o prietenă care nu îndrăznea să se ridice de pe scaun, până când şefa ei (care nu avea familie şi aparent nici altă viaţă în afară de cea de la birou) nu îşi lua geanta să plece. Şi lucrul acesta nu se întâmpla, de obicei, înainte de ora 21.00. Iar dacă vrei să avansezi, să faci carieră şi să ai un salariu mai bun...
Pe de altă parte, aud şi "poveşti de succes" ale unor companii din străinătate unde la ora 18.00 se închide sistemul şi nimeni nu mai poate, nici dacă vrea, să stea peste program. Pun pariu că aceeaşi companie, dar cu sediul în România, nu închide sistemul tot la ora 18.00. Concluzia o putem trage singuri.

- În ce măsură este cunoscut fenomenul la noi şi ce amploare are?

-- Da, fenomenul este cunoscut şi la noi, dar nu cred că am ajuns încă la nivelul celor din ţările dezvoltate, care, sufocaţi de reclame, marketing şi consum, şi-au dat seama că trăiesc de fapt într-un cerc vicios, în care totul are un preţ. Iar preţul plătit este viaţa lor, familia, timpul liber.