« Alte articole din categoria Auto
Le Mans, cea mai populară cursă de anduranţă, va găzdui anul acesta, printre altele, cea de-a 20-a aniversare a celui mai iubit roadster - Mazda
MX-5, care reuşeşte să asigure un raport calitate-preţ excelent. Prezentată în premieră mondială la Salonul Auto de la Chicago, în februarie 1989, prima generaţie Mazda MX-5 a revoluţionat, conform unor specialişti, segmentul roadsterelor cu două locuri. În toate versiunile sale, modelul integrează conceptul Jinba Ittai (expresie japoneză simbolizând "comuniunea dintre călăreţ şi cal") şi oferă senzaţiile unui automobil sport. Totul, cum spuneam, la un preţ rezonabil. Rezultatul muncii designerilor Mazda a plasat MX-5 în Cartea Recordurilor, cu mai mult de 850.000 de unităţi vândute până în prezent.
200 de Mazda MX-5 din toată Europa se vor întâlni la cursa de 24 de ore de la Le Mans pentru aniversarea de 20 de ani a modelului. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu fan cluburi MX-5 din Europa şi va avea loc în perioada 13-14 iunie.
Posesorii Mazda MX-5, alături de fanii care doresc să participe la acest eveniment, sunt rugaţi să acceseze web site-ul Mazda Franţa - www.mazda.fr. Aceştia pot beneficia de un pachet de deplasare ce include: loc de parcare, un tricou aniversar, o plăcuţă de înmatriculare specială, cină, mic-dejun şi o serie de surprize. De asemenea, participanţii vor avea şansa unică de a urmări cursa de 24 de ore de la Le Mans live, dat fiind faptul că zona rezervată întâlnirii fanilor este alăturată circuitului. Posesorii de Mazda MX-5 vor putea să încurajeze cele trei echipe din categoria LMP2, care folosesc motoare Mazda. Totodată, în cadrul evenimentului va avea loc o competiţie care va desemna şi premia cel mai frumos model Mazda MX-5 participant.
Anduranţa este un domeniu în care compania are experienţă. Mazda a rămas în istoria motorsportului câştigând cursa de 24 de ore de la Le Mans, la 23 iunie 1991, cu modelul Mazda 787B, pilotat de Johnny Herbert, Volker Weidler şi Bertrand Gachot. Aceasta a fost prima victorie pentru un constructor japonez şi pentru un autovehicul echipat cu un motor rotativ, o performanţă dublă, care nu a fost egalată până astăzi. Modelul 787B a demonstrat fiabilitatea superioară a tehnologiei Mazda, bazată pe motorul rotativ, şi a intrat în Hall of Fame-ul sporturilor cu motor.
Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.
Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.