Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Dacă aveţi ocazia de a trece prin Braşov, e musai să vizitaţi şi Cetatea Râşnov. De câţiva ani un investitor italian, Alberto Drera, a început reconstrucţia cetăţii pentru a o transforma într-un obiectiv turistic foarte atractiv.
Cetatea Râşnov nu are un stil arhitectonic pretenţios, ci unul simplu, apropiat de construcţia caselor obişnuite, adaptat cerinţelor de fortificare, aerul medieval păstrându-se şi acum după 500 de ani de existenţă. Pentru materialul de fortificaţii au fost întrebuinţate piatra şi cărămida, înalţimea zidurilor este de 5 metri, iar lăţimea cea mai mare o prezintă zidul sudic care în unele locuri are un metru şi jumătate.
Zidurile, ca şi turnurile, erau acoperite cu ţiglă pentru a preveni incendiile provocate de asediatori. Traseul zidurilor este neregulat, din cauza terenului accidentat de la marginea culmii dealului pe care îl înconjoară, fapt care imprimă zidului cetăţii profilul unei masive centuri zimţate.
Cetatea este alcătuită dintr-o incintă exterioară amplasată în faţa zidului estic al cetăţii, mărginită de un zid fortificat şi dotat cu un turn pătrat, şi dintr-o incintă interioară care este înconjurată de zidurile şi turnurile cetăţii.
Din trei părţi, sud, vest şi nord, zidurile sunt mărginite de pante abrupte de circa 150m înălţime, foarte greu de urcat. Întreaga incintă superioară este apărată de turnuri exterioare grupate pe latura de nord şi colţul de vest. Partea estică a cetăţii era mai vulnerabilă din punct de vedere al obstacolelor naturale, deoarece avea forma de şa uşor de trecut. Pentru a întăriicapacitatea de apărare, cetatea prezintă în acest sector cele mai puternice fortificaţii. În Cetatea Râşnov, ţăranii dispuneau de case pentru fiecare familie, existau o capelă, o şcoală, depozite şi un loc destinat turmelor.
Laturile de vest, nord şi est erau apărate de o galerie continuă, două anteforturi şi şapte turnuri, pe latura de sud, mai abruptă, erau numai două turnuri.

Prima atestare istorică a cetăţii datează din 1335

Râşnovul este menţionat documentar pentru prima dată în anul 1331, iar în Evul Mediu şi în Epoca modernă se numără printre cele 12 sate ce formau districtul Braşov pomenit în documente la 1377. Dezvoltarea Râşnovului în secolului al XIII-lea a suferit o grea lovitură în urma invaziei tătarilor din anul 1241 când Ţara Bârsei a fost pustiită. Pentru a se apăra împotriva invaziilor viitoare şi împotriva încălcărilor nobililor feudali, locuitorii Râşnovului au ridicat pe vârful unui deal din apropiere această cetate de refugiu şi apărare. Prima menţiună a cetăţii datează din anul 1335, cu ocazia unei noi năvăliri a tătarilor când a fost pustiită din nou Ţara Bârsei, în afară de cetatea de pe Tâmpa şi Cetatea Râşnovului care nu au putut fi cucerite.
Amplasarea oraşului Râşnov pe drumul comercial ce leagă Transilvania de Ţara Românească i-a asigurat o dezvoltare economică timpurie.
Aşezarea a fost în primul rând un centru comercial de tranzit încă din 1427, cu drept de târg săptămânal acordat de regele Sigismund de Luxemburg şi care şi-a păstrat importanţa vecinătăţii Braşovului, cel mai mare centru comercial din sudul Transilvaniei în relaţiile cu sud-estul Europei.

Constructorii cetăţii au fost nişte simpli ţărani

Ridicată pe dealul ce se înalţă la sud de centrul aşezării Râşnov prin efortul colectiv al locuitorilor din această aşezare, ajutaţi de cei din comunele învecinate, Cristian şi Vulcan, Cetatea Râşnov s-a numit "Cetate Ţărănească" deoarece principala ocupaţie a constructorilor era agricultura.
Denumirea s-a menţinut de-a lungul veacurilor, deoarece aşezarea a păstrat, chiar în epoca de înflorire a breslelor, un pronunţat caracter agrar. Cetăţile ţărăneşti au făcut parte dintr-un sistem de apărare al localităţilor transilvănene expuse invaziilor.
Acolo unde aşezarea era în câmp deschis au fost fortificate bisericile, acestea devenind adevărate cetăţi. În locurile unde configuraţia geografică a terenului oferea obstacole naturale, acestea au fost fortificate cu mai mult succes. Este cazul Cetăţii Râşnov şi al Cetăţii Rupea.
În niciun caz, construirea cetăţii nu poate fi atribuită cavalerilor teutoni, cum greşit s-a afirmat de unii istorici, căci nu există nicio menţiune documentară în acest sens.
Nucleul principal al cetăţii are accesul amenajat pe latura de est, intrarea fiind prevăzută cu un bastion circular, pe aceeaşi latură aflându-se şi un turn poligonal.
În interiorul incintei se păstrează ruinele a peste 30 de case menite să-i adăpostească pe locuitorii aşezării sau bunurile acestora. Cele mai importante sunt şcoala, capela şi locuinţa preotului.
Cercetările arheologice din 1970 şi cele mai recente au descoperit în cetatea exterioară o capelă dreptunghiulară cu absida semicirculară şi se crede că ar putea fi vorba de Capela Sf. Gheorghe pomenită în documente şi databilă, după cercetarea arheologică, în sec. XIV.

Scurt istoric

Anul 1335 - Prima menţiune documentară a Cetăţii Râşnov
Anul 1421 - Cetatea Râşnovului rezistă unui asediu turcesc
Anul 1427 - Regele Sigismund vizitează Cetatea Râşnovului
Anul 1438 - Turcii atacă din nou cetatea, dar nu o pot cuceri
Anul 1600 - Mihai Viteazul s-a oprit aici după înfrângerea de la Mirăslău
Anul 1612 - Cetatea este obligată să capituleze din lipsă de apă
1623-1640 - Se sapă fântâna din centrul Cetăţii Râşnov
Anul 1850 - Cetatea este lăsată în părăsire
1658-1661 - Datorită invaziilor, râşnovenii stau vreme de trei ani în cetate
Anul 1659 - Este construită capela din cetate
Anul 1691 - Bătălia de la Zărneşti dintre generalul Heisler şi turci
Anul 1716 - Marele incendiu, cetatea este puternic afectată
1787-1789 - Războiul ruso-turc, râşnovenii trăiesc mai mult în cetate
Anul 1802 - Clădirile din interiorul incintei mici a cetăţii au fost grav afectate de cutremur
Anul 1821 - Mişcarea revoluţionară condusă de Tudor Vladimirescu, în cetate se retrag refugiaţii din Ţara Românească
1848-1849 - Ultima sa misiune ca loc de refugiu şi apărare
Anul 1850 - Ultimele instalaţii de apărare sunt retrase

Muzeul Cetăţii Râşnov valorifică piese din trecutul acestor locuri şi prezintă pe scurt frânturi din istoria locală şi din viaţa personalităţilor ce au trăit sau au influenţat viaţa locuitorilor, cât şi meşteşuguri şi obiceiuri din zonă. În muzeu se găsesc fotocopii de documente, diferite tipuri de arme, unelte de tot felul, stampe, obiecte de epocă, armuri, porturi ale secolului. De asemenea, sunt expuse şi câteva obiecte mai neobişnuite pentru timpul nostru, dar comune în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, cum ar fi: o mască de tortură şi un jug pentru transportarea condamnaţilor.

Fântâna a fost săpată timp de 17 ani între 1623-1640 de către doi prizonieri turci cărora li se promisese eliberarea la terminarea ei, avea o adâncime de 146 metri şi a fost utilizată până în anul 1850, când din cauza ruperii roţii a fost abandonată. Fântâna asigură traiul cvasinormal al populaţiei pe termen lung, conferind un grad sporit de siguranţă cetăţii, deoarece nu mai trebuia deschisă poarta pentru alimentarea cu apă a populaţiei.