Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Pentru viata muzicala bucuresteana, recitalurile camerale vocale sunt o intamplare destul de rara, traditia acelor Lieder Abend care stralucise in arta mai multor mari artisti lirici romani pierzandu-se intr-un cvasianonimat. Iata de ce putem sa consideram un eveniment cele doua concerte gazduite, doar la o zi diferenta, de Studioul "Mihai Jora" al Radiodifuziunii si sala Ateneului Roman, desigur in fata unui public destul de restrans care apreciaza inca asemenea programe. Primul recital marcheaza debutul de cariera concertanta profesionala al tenorului Razvan Sararu, sub auspiciile incurajatoare ale programului propus de directoarea postului de radio Romania Muzical, Mihaela Dobos, si intitulat sugestiv "Generatia mileniului trei". Intr-adevar, perioada recenta a insemnat pentru tanarul artist o activitate complexa prin sustinerea mai multor roluri de opera in spectacole studentesti(Faust, Traviata), a unor recitaluri cu clasa maestrului sau, prof. Ionel Voineag, la Universitatea de Muzica, ca si invitarea ca solist in concertele vocal-simfonice ale stagiunii Radiodifuziunii. Se adauga participarea la concursuri de interpretare, ceea ce i-a prilejuit satisfactia obtinerii Marelui premiu si Trofeului "Ionel Perlea, in 2003 si promovarea in etapa a II-a la Concursul "Regina Elisabeta", Bruxelles 2004.
In compania pianistei Andreiana Rosca, Razvan Sararu ne-a oferit un program al carui profil respecta tocmai ideea profesionalismului evolutiei spre care tinde.
Ascultandu-l in minunatul ciclu romantic „Dragoste de poet“ al lui Robert Schumann, ne-am gandit la posibilul model expresiv reprezentat de Peter Schreier, asa cum pentru enescienele „Sapte cantece pe versuri de Clement Marot“, fiorul poetic si fina spiritualitate ne puteau indrepta spre modelul reprezentat de Valentin Teodorian. Calitatea cantului, impecabila dictie, armonioasa relatie cu pianul rafinat stapanit de Andreiana Rosca, au determinat reactia extrem de calda a ascultatorilor, pentru care, in final, cu tineretea navalnica a celor 20 de ani ai sai, Razvan Sararu a daruit preaplinul trairilor unor superbe romante de Rachmaninov, marcand acest fericit inceput de destin.
Pentru concertul mezzo-sopranei Mihaela Agachi, la Ateneul Roman, impresiile se situeaza la un alt nivel de cariera - cel al maturitatii artistice depline, al maiestriei demne de admiratie.
Impreuna cu compozitorul Dan Voiculescu in ipostaza unui pianist de subtila clasa, binecunoscuta interpreta a adus in programul sau spiritualitatea sagalnic "dulce-amara" a ariilor antice de Alessandro Scarlatti, urmata de universul bogat nuantat al muzicii schumanniene (ciclul „Viata si dragoste de femeie“) si brahmsiene (ciclul de „Cantece tiganesti“). Pentru creatia camerala a secolului XX am primit oferta celor trei lieduri de Dan Voiculescu pe versurile lui Nichita Stanescu, talmacire personala si filosofic-expresiva a cuvantului poetic, precum si fantezistele imagini ale melodiilor lui Francis Poulenc (inclusiv... Les chemins de l'amour).
Versiunea celor doi parteneri impresioneaza prin eleganta rostirii, prin relatia intentionala cu rostirea versurilor de catre actrita Viorica Vatamanu, ceea ce confera un plus de spectaculozitate recitalului. Mihaela Agachi este actualmente, una dintre primele reprezentante ale universului vocal cameral romanesc, interpretarile sale evolueaza cu eleganta, firesc si expresivitate in orizonturi stilistice diverse, dovedind o remarcabila siguranta a comunicarii prin cantul sau nuantat, insotit la pian de Dan Voiculescu cu veritabila arta de creator. Doua seri de lied, reunind un public care mai are bucuria - si nostalgia - unor asemenea programe, sunt menite a ne asigura ca, dincolo de popularitate, muzica si poezia pot oferi bucuriile superioare care definesc autenticitatea satisfactiilor de meloman.
Grigore Constantinescu