Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

“Anul Stefan cel Mare” se afla la mai putin de o luna de momentul sau de varf, comemorarea voievodului sanctificat la 500 de ani de la moarte (2 iulie 1504), care va avea loc la Putna, unde domnul Moldovei isi doarme somnul de veci. Restaurarea a o seama de monumente stefaniene si pictarea unora dintre ele (cea mai spectaculoasa, aceea a Borzestiului, realizata de maestrul Grigore Popescu), reeditarea de cronici si istorii, noua montare a piesei “Apus de soare”, in regia lui Dan Pita, pe scena Teatrului National “I.L. Caragiale” din Bucuresti si realuarea unor filme, pentru marele si micul ecran, avandu-l ca protagonist pe voievod (intre care serialul “Musatinii”, in regia Soranei Coroama-Stanca si “Stefan cel Mare - Vaslui, 1475”, in regia lui Mircea Dragan), sunt cateva dintre reperele importante ale manifestarilor “Anul Stefan cel Mare”. Care, cum se intampla la noi, a generat si dispute si scandaluri pe “fond” financiar, de n-ar fi sa amintim decat controversata pictare a Bisericii Manastirii Putna de catre fratii Morosanu sau fraudele firmei Restaco pe parcursul restaurarilor efectuate la Cetatea Sucevei, fapte care au dus la oprirea lucrarilor.
Am scris despre toate acestea la vremea lor si, de la deschiderea oficiala a “Anului Stefan cel Mare” si pana acum, am primit numeroase scrisori si telefoane de la cititorii nostri, interesati de semnificatiile si reuniunile dedicate evenimentului. Dar si ca acest demers cultural de anvergura sa nu cada in festivism sau sa cuprinda (prea) multe manifestari din categoria “s-a mai bifat o actiune”. Publicam astazi scrisoarea profesorului univ. dr. docent Ion Gherman, pentru ca este un interesant “portret in evantai” al domnitorului si a receptarii peste veacuri, a mostenirii sale, dar si pentru ca ea a fost redactata si in numele urmasilor razesilor din tinutul Hertei, pentru care voievodul continua sa fie un mit de referinta.
In ce ne priveste, credem ca in “Anul Stean cel Mare” ar fi meritat sa fie reeditat si romanul lui Vintila Horia “O veghe in miazanoapte”, a carui aparitie pentru prima oara in Romania, la inceputul anilor ‘90, sub sigla Editurii “Cartea Romaneasca” a trecut, din cauze independente de valoarea lui, aproape neobservata si ca s-ar fi cuvenit sa se puna in scena si piesa “Cele patru Marii” a lui Ion Luca, un dramaturg pe nedrept uitat. Poate ca mai este inca timp... (C. M. Savu)