“Angajare de clovn” - o comedie tragica jucata cu zambetul pe buze

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Brasovul are o tripleta de aur, trei mari actori care si-au legat intreaga existenta artistica de teatrul care poarta azi numele lui Sica Alexandrescu. De-a lungul unei jumatati de veac, Virginia Itta Marcu, Costache Babii, Mircea Andreescu au fost recompensati pentru fidelitatea lor in primul rand cu roluri minunate, care le-au infrumusetat viata, atragandu-le atat admiratia publicului, cat si nu putine distinctii nationale. Pentru ei anume, tanarul si talentatul regizor Claudiu Goga, care este si directorul institutiei, s-a gandit de mai multa vreme la o montare cu piesa “Angajare de clovn”de Matei Visniec (un text foarte mult jucat de peste 30 de ori in teatru la radio si TV - la noi, in Franta, Belgia, Elvetia, Moldova).
Spectacolul e gazduit de data aceasta chiar de scena Salii Mari - unde scenografa Ramona Ingrid Macarie (care isi face un debut remarcabil) a imaginat o camera total vidata de obiecte, o incapere de un alb ireal. In cadrul ei, eroii care isi fac aparitia avand in maini uriase geamantane, mai mult goale, in care poarta cateva amintiri se vor “decupa” cu atat mai pregnant: Filippo (Costache Babii), Nicollo (Mircea Andreescu) si Peppino (Virginia Itta Marcu - in travesti).
Aspect semnificativ pentru metafora ce ne implica - noi, spectatorii ajungem in spatiul inchis in care patrund, atrasi de enigmaticul anunt despre o “angajare de clovn” - pe aceeasi usa pe care patrund si cei trei fosti actori de circ. Asezati pe gradene, urmarim (joc in oglinda, in care regasim destinul omenesc si ne recunoastem pe noi insine) o comedie trista a sperantei si cautarii zadarnice. Ii vedem pe cei trei - care sunt batrani, marcati de timp, uzati de vreme - intr-o trista agitatie “concurentiala”. Fiecare (desi e vorba de fosti prieteni si tovarasi de pribegie cu cortul circului!) este dispus sa triseze, sa il scoata pe celalalt din joc, pentru a iesi, el, invingator. Ii vom vedea concentrandu-se, mereu nelinistiti, curiosi, intr-o asteptare ce se va dovedi zadarnica, asemeni celei a eroilor lui Beckett, in fata unei usi enigmatice. Ii vom vedea in stare de crima, pentru a obtine, ei, ceea ce doresc.
Cat priveste usa - aceasta se va deschide, o singura data, doar pentru a primi corpul fara de viata, teapan, al lui Pepino. Dincolo de ea, ne spune autorul, nu se afla decat un cadavru.
Metafora starii de asteptare in anticamera mortii, a “omului-clovn”, ca si cea a usii sau a zidului (dezvoltata de Kafka, Sartre, Borchert sau, la noi, de catre Ion Baiesu), este si aici una ce sugereaza ciclicitatea. Caci in final vedem aparand un nou aspirant la postul de clovn, despre care vorbeste anuntul. Aparitii de mare plasticitate - cei trei actori refac expresiv si cu personalitate metafora zbaterii umane in gol, inutilitatea agitatiei - accentuate de repetarea unor mici gesturi cvasi-maniacale. Un joc al franchetii - in care privirile tradeaza compasiunea, iar vorbele exprima cruzime fata de ruina fizica, mentala, morala a “celuilalt”; un joc in care intentiile disimulate, dorinta “derutarii adversarului”, se lasa usor “citite”. Un joc al zadarniciei, caruia detaliile si mai ales gagurile regizorale, rafinate si ingenioase, si perfect inscrise in orlogeria textului dramatic, ii adauga un plus de poezie scenica.
Unul mai bun decat celalalt - intr-o concurenta benefica -, cei trei actori din Brasov compun tipologii expresive si pitoresti. Fiecare isi joaca “numarul” cu deznadejde, cu spaima ca nu el ar putea fi alesul (asa cum “ii visa” Valentin Silvestru), incropind recitaluri, rememorandu-si cu voluptate demonstrativa vechile trucuri. Fiecare joaca pe muchia iluzie - realitate, compasiune - atrocitate.
Costache Babii este un Filippo rubicond, sigur pe el, de o viclenie ce poate deveni periculoasa si de o afabilitate inlocuita repede cu ferocitatea. Mircea Andreescu este un Nicollo nevrotic, agitat, chiar frenetic, penduland intre aerul famelic, mari orgolii si un spirit funambulesc. Aparent bland si ingenuu, Peppino al Virginei Itta Marcu dovedeste o tarie, o inflexibilitate si mai ales un spirit de farsa ce ii este fatal. Spectacolul gandit cu rigoare si fantezie de Claudiu Goga, mai sigur ca oricand pe arta si menirea regizorului, si executat cu precizie si nerv de interpret, este o bijuterie camerala de mare forta artistica.