Sondaj:

Mergeți pe 2 noiembrie la vot?

DA
NU
NU M-AM HOTĂRÂT ÎNCĂ

Comentarii (11) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.599.55.00
021.312.13.00
E-mail:
office@curierul national.ro


Anunturi Publicitare Online


5 secunde - stiri instant


Jucarii si Accesorii Bebelusi
BestKids.ro

Jocuri si jucarii pentru copii - SaculCuJucarii.ro


« Alte articole din categoria Specializat

”E groaznic sa vezi cum mereu, mereu, ti se inchid posibilitatile de exprimare, ti se anuleaza increderea in anumite valori”

Specializat - Valeriu Rapeanu
(citeste alte articole de acelasi autor »)



”E groaznic sa vezi cum mereu, mereu, ti se inchid posibilitatile de exprimare, ti se anuleaza increderea in anumite valori”

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

In 1945, Petru Comarnescu implinea patruzeci de ani. Si mai avea de trait doar douazeci si cinci. Un sfert de veac in care va cunoaste cele mai mari spaime ale vietii lui, cele mai cumplite clipe de incertitudine, nu doar pentru ziua de maine, ci chiar pentru cea de azi, cand va vedea ca el, freneticul propagator de idei noi - ”un mic vulcan in eruptie” (asa cum, in mod plastic, il numea Arsavir Acterian intr-un text inedit pe care il citim in antologia Mihaelei Cristea, aparuta la Editura Eminescu) in jurul caruia veneau atat de multi sa-l asculte conferentiind despre subiectele cele mai diverse, de la Paul Cézanne la Franklin Delano Roosvelt, sa-i ceara parerea asupra a ceea ce pictau, scriau sau doreau sa achizitioneze, va fi ignorat, interzis, nemaiputand sa publice cu numele sau, iar numele sau era rostit cu multa sfiala sau chiar, pur si simplu, era uitat. Iar chiar atunci cand a ”revenit”, si aici trebuie sa spunem raspicat, datorita generatiei tinere care
i-a cerut colaborarea la reviste, ziare, edituri, radio si televiziune, a trebuit infruntata opozitia tenace a unora din generatiile mai varstnice care cautau sa-l marginalizeze, sa-i interzica din nou accesul in presa. Si as vrea sa incep aici cu o marturie personala, una din multele pe care mi le-a adus in amintire Jurnalul lui Petru Comarnescu. Astfel, in ziua de 14 aprilie 1962, noteaza cu ”bucurie” de faptul ca Dan Haulica si subsemnatul am intrat in redactia ziarului ”Scanteia”. Nu mult dupa aceea, amandoi ne-am gandit sa-i solicitam colaborarea la ziarul oficial, pentru ca astfel sa spargem si ultima fortareata care statea in calea revenirii lui depline in campul vietii noastre culturale. Cu sapte ani inainte, in vara lui 1955, la ”Gazeta Literara”, unde eram redactor, am avut ideea sa-i cer un articol despre primele doua volume ale editiei Shakespeare, ce incepea sa apara. George Macovescu (redactor-sef adjunct) mi-a spus ca ideea e buna, dar trebuie neaparat sa-l intrebe pe Zaharia Stancu. Nu stiam inca de teribilul conflict care s-a declansat atunci cand Petru Comarnescu s-a casatorit cu Gina Manolescu-Strunga, conflict mediatizat intr-o feroce campanie de presa impotriva eseistului, care a intentat celui ce avea sa scrie ”Descult” un proces de calomnie in presa. In 1955, vrand parca sa stearga amintirea a ceea ce se intamplase, sa-si arate obiectivitatatea si solidaritatea cu generatia lui, Zaharia Stancu mi-a dat incuviintarea sa-i cer colaborarea la ”Gazeta Literara. Cum spuneam in numarul trecut, cu politetea ce-i era caracteristica, Petru Comarnescu m-a invitat la el acasa sa discutam despre articol. De atunci, a inceput reintrarea lui in lumea culturala romaneasca, iar pentru mine o prietenie care m-a onorat si mi-a adus reala imbogatire sufleteasca. Pentru ca, alaturi de el, nu traiai doar in ”lumea de altadata”, nu coborai doar cu decenii in urma cand el, alaturi de alti, o data cu altii, nu de putine ori inaintea altora, contribuise prin elanul sau, prin spontaneitatea, prin franchetea, prin cunostintele lui care imbratisau atatea domenii ale gandirii si ale frumosului la innoirea structurilor culturii noastre. Ceea ce spunea el, chiar atunci cand nu erai, nu puteai sa fii de acord cu el, cand vedeai ca resentimentele ies prea mult in prim-plan, chiar si in asemenea imprejurari, ceea ce spunea, te facea sa te intrebi, sa vezi daca nu cumva, macar in anume directii, trebuie sa-ti revizuiesti parerile.
In 1962, asa cum rezulta din Jurnal, Petru Comarnescu ”reintrase” in viata culturala. Nu inseamna ca drumul ii era lin, ca articolele si cartile sale plecau fara intarziere la tipar, ca nu i se cereau reduceri si modificari, ca cea despre Ion Sava pur si simplu era in pericol sa nu apara etc.
Dar, daca asa cum rezulta din Jurnal aceste sicane aveau un caracter mai mult sau mai putin general in epoca si nu era autor care sa nu le fi cunoscut - altele se refereau numai la persoana lui. Cum spuneam, impreuna cu Dan Haulica am hotarat sa-i cerem colaborarea la ”Scanteia”. Acum se vorbeste in nestiinta de cauza de faptul ca ”s-a dat dispozitie” etc. Dimpotriva, pentru fiecare nume s-a dat o adevarata batalie. Cei care in anii 1944-1950 reusisera sa lichideze o intreaga generatie de intelectuali romani sa-i excluda, sa-i marginalizeze, sa faca imposibila insasi citarea numelui lor, nu-si pierdusera de tot posturile si puterea de a reactiona. Daca nu ei, prietenii lor. Faptul ca pe pagina intaia a ”Scanteii” sau in corpul ziarului apareau nume precum Serban Cioculescu, Vladimir Streinu, C.C. Giurescu, Gheorghe Zanne, Petru Comarnescu, Tudor Teodorescu-Braniste, Ion Biberi, si nu numai ei, care in perioada amintita fusesera acoperiti de cele mai infame insulte si nu mai avusesera drept sa publice, traind o adevarata ”moarte civila” - echivala pentru cei ce detinusera in anii de dupa 23 august 1944 parghiile puterii - cu o adevarata infrangere. Si atunci reclamatiile, ”pilele” se tineau lant. Si nu numai in cazul publicarii in paginile ”Scanteii”, ci si a includerii unor nume in antologii - cea mai caracteristica reactie fiind aceea legata de aparitia catorva poezii de Nichifor Crainic si Radu Gyr in antologia alcatuita de Nicolae Manolescu in ”Biblioteca pentru toti” - starnea reactia dura a celor ce vedeau ”tradate idealurile socialismului”, prin reabilitarea unor nume si opere dintre cele doua razboaie. Mai trist e faptul ca aceste reactii veneau din partea unor intelectuali, a unor oameni de o vasta cultura pe care nu ii credeai capabili de asemenea acte la adresa unor confrati care ani de zile fusesera napastuiti. Publicarea lui Petru Comarnescu in ziarul ”Scanteia” a starnit reactia dura si continua a lui G. Oprescu. Membru al Academiei Romane, director al Institutului de Istoria Artei, coplesit de functii si onoruri, avand o pozitie oficiala cat se poate de solida, G. Oprescu atunci cand aparea un articol de Petru Comarnescu in ”Scanteia” lua la telefon pe cei mari semnalandu-le indignat faptul ca in ziarul partidului scrie despre valorile morale ale poporului roman sau despre traditiile sale un an care n-are autoritatea morala sa o faca si spunea si motivele pentru care el il considera nedemn de o asemenea prezenta. Motive pe care nu le putem reproduce aici. Trist spectacol pe care l-au dat atunci unii intelectuali care profitand de pozitiile si trecerea oficiala cautau sa impiedice pe cat puteau revenirea celor pe care din diferite motive nu ii avem la inima. Dupa cum tot atat de trist este si spectacolul din ultimii 14 ani cand nu mai pot exista dezbateri si confruntari de idei, ci doar lichidari si amenintari.
In 1945 - repetam - cand implinea 40 de ani Petru Comarnescu era un intelectual in fata caruia se deschideau - cel putin aparent - mari perspective. Avusese o atitudine democratica, fiind impotriva oricaror extreme. Schimbul de scrisori din 1938 cu Constantin Noica inserat in Pagini de Jurnal vol. I, p. 210-215 - este concludent pentru pozitiile diametral opuse ale unuia si ale celuilalt. Desi prietenii sai Mircea Eliade, Mircea Vulcanescu, C. Noica, fusesera discipolii nedezmintiti pana la fanatism ai lui Nae Ionescu, Petru Comarnescu nu manifestase nici un fel de entuziasm pentru profesor. Asa cum se observa si din Jurnal altii erau cei care ii deschisesera orizonturi spirituale: Dimitrie Gusti de exemplu. A marturisit admiratia fata de Iorga, Parvan, Radulescu-Motru. Si in antologia Mihaelei Cristea mai multi autori fie ca au semnat texte inedite Ruxandra Otetelesteanu, H.H. Stahl fie ca au spus-o in articole si recenzii precum Z. Ornea, au relevat aceasta trasatura esentiala a prezentei lui Petru Comarnescu in cultura noastra: sinteza dintre traditie si modernitate. Dar traditia a insemnat la el o cuprindere totala a fenomenului romanesc si in acest sens Indreptarul artistic al monumentelor din nordul Moldovei (Arhitectura si fresca in sec. XV-XVI) aparut in 1961 si ale carui avataruri ne sunt infatisate in Jurnal, este pilduitor. Traditia la el era sinonima cu valoarea si este necesar ca citim antologia Kalokagathon realizata si prefatata de Dan Grigorescu, aparuta in aproape douazeci de ani in urma in colectia Bibliotecii de Filosofie a Culturii Romanesti, ca sa ne dam seama de faptul ca Petru Comarnescu a avut in vedere momentele de referinta ale culturii noastre. Sa-i numim pe Enescu, Sadoveanu, Brancusi si ne gandim la replicile date revistei ”Gandirea”, insurgentilor de la ”Crinul Alb”. Si in acelasi timp afirmase curajos si entuziast valoarea lui Mateiu Ion Caragiale, Lucian Blaga, Tudor Vianu, Mircea Florian, Camil Petrescu, Ion Barbu, G. M. Cantacuzino si lista ar putea fi marita. In 1945 nu putea fi confundat cu cei din ”generatia lui stralucita si nefericita” cum o numea. Unii dinte ei, precum Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran se aflau in strainatate. Nu rupsesera definitiv puntile cu tara, desi tara o rupsese cu ei, rechemandu-i din posturile diplomatice avute si atacandu-i deopotriva in presa comunista si national taranista.

Stiri similare:

» Blaga: Interviul din China a avut o parte, o exprimare nefericită
» Mesajul lui Hagi de ziua Simonei Halep: Îi doresc să aibă ambiţia să fie cea mai bună
» Zenga se teme de meciul de la Pitesti

Eugen Ionescu trimite inca ”scrisori” din Franta revistei ”Viata Romaneasca” reaparuta in 1945, sub conducerea lui Mihai Ralea si D. I. Suchianu una dintre ele producand un imens scandal, deoarece se considera ca viitorul autor al ”Rinocerilor” insulta armata romana. Altii, precum Mircea Vulcanescu luau drumul inchisorilor pentru a fi facut parte din guvernul Ion Antonescu. Stralucitul eseist nu avea sa mai vada lumina zilei dupa ce a intrat in inchisoarea de la Aiud. Altii - si Petru Comarnescu ii numeste - precum Mihai Polihroniade - murisera inainte de 1940 ucis cu represaliile consecutive asasinarii lui Armand Calinescu.
Petru Comarnescu nu se angajase in nici un fel de partea unora care formasera grupul ”Criterian”.
Mai avea atunci, in 1945, un avantaj, acela de a fi fost considerat si asa era prin cartile sale despre SUA care fusesera recenzate favorabil asa cum rezulta din antologia Mihaelei Cristea, de Mircea Eliade, Pompiliu Constantinescu, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Perpessicius, Ion Frunzetti si altii - drept unul din propagatorii culturii americane in Romania. La aceste carti se adauga traduceri cu un numar incalculabil de articole, conferinte despre lumea unde statuse doi ani, studiase cu infrigurare, dar conform structurii personalitatii sale si a generatiei din care facea parte, trecuse dincolo de litera cartii, a ”imaginilor primite”, cautand ceea ce este autentic, viata adevarata. Cred ca cea mai exacta caracterizare a cartilor sale despre America o datoram lui Perpessicius, un om al altei generatii, care spunea: ”Homo americanus nu este, propriu vorbind, o relatiune de calatorie Harta si itinerariul nu fac parte din bagajele dlui Petru Comarnescu. Este in schimb o alta, dar cu mult mai impresionanta, aceea a societatii americane, vazuta in tipurile ei reprezentative, pe care dl. Petru Comarnescu o decalchiaza si o pune sub ochii interesati ai contemporanului. Iata de ce spunem ca nu este lectura mai actuala, ca aceea despre Statele Unite, cand interpretul este un spirit avizat si avid de cunoastere, cum este capul dlui Petru Comarnescu”. In valul iluziilor pe creasta caruia societatea romaneasca se lasa leganata atunci, in 1945, ar fi fost si ar fi in continuare unul din propagatorii culturii americane, ai valorilor democratiei americane constituia un avantaj. Conferinta despre Franklin Delano Roosvelt pe care Petru Comarnescu a tinut-o la 19 aprilie 1947 la Fundatia Carol I a avut un succes deosebit participand ”o lume imensa”. Acum nu ni se pare mare lucru atunci cand totul se prabusea si se sovietiza de la o zi la alta si uneori de mai multe ori in cursul aceleiasi zile, a tine o conferinta despre cel care pana in 1945 fusese presedintele SUA si mai ales sa subliniezi ”ca intelectual triumful ratiunii, stiintei, inteligentei in carmuirea roosveltiana”, reprezenta un act de mare curaj si demnitate. Ca era atunci in anii 1944-1947 unul dintre intelectualii al carui cuvant avea o pondere in viata sociala romaneasca este demonstrat si de faptul ca Ion Biberi il selecteaza printre cei carora le solicita convorbiri in revista ”Democratia” condusa de filosoful Anton Dumitriu, reunite in volumul ”Lumea de maine” unde figurau George Enescu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Dimitrie Gusti, P.P. Negulescu, Lucretiu Patrascanu, Tudor Vianu, G. Calinescu etc.
Convorbire in care aflam multe din temele care revin in Jurnal cu privire la prezenta sa in cultura romaneasca. Si aici as vrea sa discut o problema generala a ”Jurnalului”. Pentru unii cititori din generatiile mai tinere, unele din paginile acestuia, mai ales cele dupa 1947, pot sa para conformiste - desi scrise doar pentru el sau cum spune la 13.05.1947: ”nu-mi poate servi decat mie pentru rememorare, caci eu nu insemn nici amplu faptele, nici nu fac observatii asupra oamenilor, ci doar consemnez sumar ce am facut - e un jurnal deci, incomplet, neconcludent si mai mult un aide-memoire” aceste pagini nu ramaneau doar la stadiul unei notatii nude. Dimpotriva, alaturi de ceea ce pare astazi conformist, scris parca de teama ca intr-o zi Jurnalul sau va deveni corp delict in cine stie ce inscenare aflam notatii nu doar graitoare ci zguduitoare despre dramele pe care le-a trait acest intelectual. Drame care nu se restrang doar la propria experienta, la incercarile prin care a trecut numai el. Daca citim paralel ”Jurnalul” tinut de Alice Voinescu si cel tinut de Petru Comarnescu in anii 1945-1947, vom observa aceleasi framantari, aceleasi nelinisti, aceleasi spaime care din pacate aveau sa devina realitate. Totul avea sa se intoarca impotriva lui, tot ce facuse pentru cultura romaneasca pozitiv devenea acum negativ, tot ce facuse pentru cunoasterea spiritualitatii universale (nu numai a celei americane pentru ca asa cum se vede din antologia lui Dan Grigorescu el a contribuit efectiv la cunoasterea in tara noastra a operei unor mari scriitori europeni) devenea acum un grav pacat, prietenii sai la care tinea in ciuda divergentelor ce au intervenit intre el si unii din ei, erau fie ”transfugi”, considerati exponenti ai ideologiei de dreapta, fie luau pe rand drumul inchisorilor (nu numai Mircea Vulcanescu ci si Anton Golopentia si el mort in detentie), febrilitatea cu care organizase ora Americii la Radio si alcatuia revista romano-americana intre 1944-1947, putea sa-i rezerve si lui aceiasi soarta.
De la sfarsitul anului 1943 spaima de uraganul sovietic il incoltise. Asa cum noteaza Mihail Sebastian cu care Petru Comarnescu se intalnea in anii razboiului noteaza in ziua de 14 noiembrie 1943: ”Titel Comarnescu cu care am petrecut seara, intai la concertul Gieseking, pe urma la ”Bavaria” este pur si simplu descompus. In doua luni, spune el, rusii vor fi aici si vom pieri cu toti, evrei sau romani de-a valma”.
In 1947 vede cum totul se prabuseste. Cartile - chiar si traducerile sunt temporizate ca sa nu-i mai apara. La 13 mai 1947 noteaza - totusi - cu bucurie ca noua editie a cartii lui America - Lume Noua - Viata Noua care cuprindea si un capitol inedit la care are cum marturiseste ”lucrase multa vreme” apare joi, 10 aprilie 1947. Ne inchipuim cu ce scrasnete a fost primita atunci de oficialitatea vremii cand ”Lumea noua” si ”Viata noua” pe care trebuia sa o construim si noi se afla nu la Apus ci dimpotriva la Rasarit. Nu departe ci foarte aproape de tara noastra sau mai precis vecina cu tara noastra. Si chiar din ce in ce mai mult stapana ei. Ii mai aparuse si un volum cu traduceri din O’Neill. Dar alte trei carti ”O’Neill si renasterea tragediei”, ”Om, natura, Dumnezeu in arta romaneasca” si o alta de traduceri erau oprite - diplomatic - in diferite faze. Se delimiteaza de Mircea Eliade si Mircea Vulcanescu si se considera ”un occidental humanist”. Ii considera surprinzatori: ”marii mei rivali”. ”Nu m-am realizat nici eu, ei poate au facut mai mult ca mine, cert Eliade, dar in totul nu am avut ratacirile lor. Pacat de mine ca orientat mai bine, am facut totusi atat de putin, iar piedicile noi mi se pun in cale si pentru viitorul apropiat noteaza in mai 1947.
Ceea ce avea sa i se intample. In august 1947 scrie: ”Sunt nelinistit, amarat de vremurile acestea tulburi, in care totul e nesigur, totul devine o problema de viata si de moarte, iar cele mai mici lucruri cer efort”. Document important pentru a cunoaste situatia dramatica a intelectualului roman din acea perioada lovit din toate partile, moral si material ”Jurnalul” lui Petru Comarnescu nu va mai putea sa fie ignorat, daca vrem sa scriem o istorie a vietii culturale romanesti de dupa 1944. Pentru ca se vorbea din ce in ce mai insistent de ”lumea de maine”, Petru Comarnescu spunea: ”Dar pentru realizarea lumii de maine, cata jertfa din partea celei de azi”. Am putea considera Jurnalul lui Petru Comarnescu un adevarat seismograf al prabusirii spirituale romanesti din acei ani. Reactii individiale, bineinteles, dar care sunt caracteristice pentru cei mai multi intelectuali care au trait acele vremuri: ”E groaznic sa vezi cum mereu, mereu ti se inchid posibilitatile de exprimare, ti se anuleaza increderea in anumite valori”. Ceea ce ii producea stari de neliniste, se repercuta asupra starii sanatatii sale, simtea ca ”nu-mi voi putea pastra independenta pana la urma, ca va trebui sa ader la un partid politic. In multe privinte am fost alaturi de stanga, dar pentru ca am crezut, pentru ca asa mi-a dictat constiinta. O data inscris, simtindu-ma privat de liberul arbitru al meu, ma voi simti groaznic de angrenat si deci stanjenit. Libertatea intelectuala, independenta scriitorului, ramanerea in afara politicului - nu mai sunt nici tolerate in vremurile astea grele, in care se duce un razboi al nervilor si constiinta individuala trebuie sacrificata unor viziuni colective”.
Petru Comarnescu punea un diagnostic de o cutremuratoare luciditate dramelor pe care le traia atunci societatea romaneasca. Pornea, bineinteles, de la situatia lui, dar situatia lui era reprezentativa pentru toti oamenii de cultura din tara noastra: ”Nesiguranta, lipsa de libertate individuala, faptul ca nu esti la adapost de nevoi si de teama - chiar cand nu ai nimic a-ti reprosa, ba in multe privinte esti chiar alaturi de cei de la putere - sunt ingrozitoare. Triste vremuri, trista situatie, dupa atatea suferinte morale si fizice prin care am trecut in ultimii zece ani”. Ca sa ajunga ”pe culmile disperarii” daca ar fi sa regandim la titlul cartii prietenului sau Emil Cioran pe care il va intalni dupa 20 de ani la Paris: ”Nu sunt un pesimist, dar daca as muri nu mi-ar parea rau sa parasesc lumea asta infama in care sunt totusi atatea valori, atatea frumuseti, atatea idei si atatea suflete autentice ce ar merita o alta soarta”. Cand scria aceste randuri avea 42 de ani!
Document psihologic si document social. ”Jurnalul” lui Pentru Comarnescu - asa cum ne-a parvenit - constituie o marturie impresionanta nu numai asupra vietii, sfasierilor, chinurilor, spaimelor unui intelectual roman dar si asupra mediului in care acesta a trait, asupra oamenilor din acele vremuri.
 
  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

 


Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.


    Recomandat pe Facebook
    Ultimele comentarii:

    La Harinvest cele mai multe actiuni disparute erau ...
    Fondul Proprietatea, ofertă de răscumpărare la preţ-record

    VOTUL DUMNEAVOASTRA CONTEAZA. PENTRU ACEST DREPT ...
    MAE: Există un risc serios de exercitare a VOTULUI MULTIPLU în străinătate

    Metaforele sunt mult mai inteligibile si mai expre ...
    Deflaţia, leacul despre care băncile ne spun că e otravă

    Oferte de lucru urgente! Incheiati imediat contrac ...
    Deflaţia, leacul despre care băncile ne spun că e otravă

    trebuia sa fie: "sa se faca toate operatiunile pri ...
    Deflaţia, leacul despre care băncile ne spun că e otravă

    Top articole:

    Afişează articolele cele mai:
    Votate | Comentate | Expediate

    Diverse:Stare vreme

    Vremea:
    Acum: 9°C.
    La noapte: 3°C.
    Mâine: 13°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4197 lei
    USD: Tendinta 3.5094 lei

    Orologia Primo minuto

    Sumarul ediţiei:

    Opinii

    Eveniment

    Economie

    Actualitate Companii

    Specializat

    Politic