Add to Google
Sondaj:

Vă gândiți să emigrați?

Da.
Nu.
Nu încă.
Deja am plecat.

Comentarii (3) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.599.55.00
021.312.13.00
E-mail:
office@curierul national.ro


Trafic masurat independent prin SATI / BRAT

“Revolutia trandafirilor” de la Tbilisi - realizata dupa modelul inlaturarii lui Milosevici

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

« Alte articole din categoria Specializat

“Revolutia trandafirilor” de la Tbilisi - realizata dupa modelul inlaturarii lui Milosevici

Specializat
Pancarta putea fi vazuta cu usurinta in multimea de steaguri si protestatari. “Gotov Je” (“S-a terminat!”), scria pe pancarta. Dar, in mod ciudat, mesajul era scris in limba sarba si nu in georgiana.
“Revolutia trandafirilor” in urma careia a fost inlaturat de la putere presedintele Eduard Sevardnadze a fost gandita, poate, pe strazile capitalei Tbilisi, dar a fost inspirata din evenimentele similare care au avut loc la Belgrad, in octombrie 2000. Miscarile georgiene de opozitie si-au realizat campania dupa modelul folosit de sarbi pentru a-l inlatura pe fostul presedinte Slobodan Milosevici si au adoptat chiar si sloganul. Liderii opozitiei au mers la Belgrad pentru a cere sfaturi si i-au adus la Tbilisi pe omologii lor sarbi. Mii de georgieni au fost antrenati in tehnicile folosite la Belgrad, iar opozitia a convins televiziunea independenta din Georgia sa difuzeze nu o data, ci de doua ori in ultimele 10 zile, un documentar despre modul in care s-a pus capat opresiunii sarbilor.
“Cel mai important a fost filmul”, a declarat Ivane Merabisvili, secretar general al Miscarii Nationale, partidul care a condus revolta. “Toti demonstrantii au cunoscut perfect tacticile revolutiei de la Belgrad pentru ca le-a fost aratat filmul revolutiei sarbilor. Toti stiau ce aveau de facut. Evenimentele de la Tbilisi au fost un fel de copie a celor de la Belgrad, dar mai zgomotoase”, a subliniat Merabisvili. Acum, opozitia a castigat si stie, in mare, ce are de facut, fara sa fie nevoie de filme si pregatire prealabila. Provocarilor carora va trebui sa le faca fata presedintele Nino Burdjanadze sunt mari, incepand cu faptul ca Trezoreria statului este goala si situatia precara a regiunilor-problema, unde unul dintre lideri a declarat chiar stare de urgenta.
Dar prima zi in postul interimar a adus liniste si ordine la Tbilisi. Ministrul de interne, un apropiat al lui Sevardnadze, si-a dat demisia sub presiunea noilor lideri. Curtea Suprema a invalidat scrutinul din 2 noiembrie care a determinat protestele de strada, iar Burdjanadze a mobilizat vechiul parlament.
Bazele revolutiei de duminica au fost puse in urma cu 18 luni, cand Saakasvili, Merabisvili si alti fosti aliati ai lui Sevardnadze au construit o noua organizatie cu scopul de a pune capat regimului, macinat de saracie si coruptie. Miscarea Nationala condusa de Saakasvili a mobilizat rapid 20.000 de membri dornici de schimbare, care au cerut sarbilor sfaturi despre cum poate fi inlaturat un regim. Saakasvili si alt lider important al opozitiei, Zurab Jvania, au mers la Belgrad pentru a se intalni cu liderii miscarilor democrate din capitala sarba iar mai tarziu i-au invitat si pe acestia la Tbilisi. In mai si iunie, peste 1.500 de membri ai Miscarii Nationale au urmat un curs de doua zile despre activismul politic care a stat la baza actiunilor sarbilor. “Ei au studiat cum sa protesteze, cum sa organizeze demonstratii. Partidul nostru era pregatit pentru aceste manifestatii”, sustine Merabisvili.
In aprilie, un grup denumit “Kmara” (“Destul”) a fost fondat pentru a da un impuls tineretului demoralizat. Acesta a oferit cursuri de pregatire, bazate pe experienta sarba, pentru 2.000 de viitori protestatari. “Dupa cum spunea Lenin, pentru a avea o revolutie de succes trebuie sa fii organizat, organizat si iar organizat”, a declarat Levan Ramisvili, directorul unui grup pentru respectarea libertatilor civile denumit Institutul Libertatii, care a ajutat la pregatirea sustinatorilor “Kmara” dupa consultarile cu sarbii. “Ne-au ajutat sa ne organizam. Pana atunci nu fusesem organizati”, a subliniat el.
Mai multe programe finantate de guvernul american au oferit tuturor partidelor din Georgia asistenta pentru construirea unor institutii democratice, dar nu intr-un mod atat de activ ca in Iugoslavia, unde scopul clar era inlaturarea regimului Milosevici. “Este mai sigur sa spunem ca ajutorul primit a fost cel traditional, pentru sprijinirea procesului democratic in general”, a declarat un diplomat occidental sub acoperirea anonimatului.
Noile capacitati organizatorice au fost evidente pe masura ce Saakasvili ii chema pe georgieni sa protesteze pe motiv ca alegerile legislative au fost falsificate. Liderii Miscarii si-au postat suporterii in fata Parlamentului pentru mai multe saptamani iar cei care stateau peste noapte primeau o paine la micul dejun la sediul Miscarii Nationale. Pe masura ce deznodamantul se apropia, opozitia a intensificat campania trimitand zeci de autobuze in toata tara pentru a aduce intariri in capitala. In final, 50.000 de oameni au sosit pe strazile din Tbilisi, cerand politiei si armatei sa fie neutre sau sa li se alature, in timp ce dadeau de inteles ca regimul lui Sevardnadze nu va mai dura mult.
Dupa cum, de altfel, s-a si vazut, pe strazile capitalei Tbilisi au mai fost si alti pioni importanti care au jucat roluri-cheie si in evenimentele de la Belgrad: ambasadorul american Richard M. Miles, care a fost trimisul special al SUA in Serbia pana in 1999, si ministrul rus al afacerilor externe, Igor Ivanov, care a vizitat Belgradul pentru a-l convinge pe Milosevici sa renunte la putere, la fel cum s-a intamplat si in cazul lui Sevardnadze. Nici unul dintre acesti lideri nu i-a
sugerat in mod clar liderului georgian sa demisioneze, dar au incurajat liderii opozitiei si au retras sprijinul acordat in trecut presedintelui. Aceste coincidente nu au ramas neobservate de georgieni. “Exista multe similitudini cu evenimentele din Serbia”, a declarat Saakasvili.
Peter Baker,
“The Washington Post”
 
  • Currently 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

Nota curentă: 3.0 din 1 vot


Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.

    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 16°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 24°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.2616 lei
    USD: Tendinta 3.3203 lei

    Jucarii si Accesorii Bebelusi
    BestKids.ro



    Proctoclinic - Echipa medicala de elita, tratamente moderne pentru afectiunile anorectale.
    Sumarul ediţiei:

    Opinii

    Eveniment

    Economie

    Actualitate Companii

    Specializat

    Politic

    Economie mondiala