Sondaj:

Mergeți pe 2 noiembrie la vot?

DA
NU
NU M-AM HOTĂRÂT ÎNCĂ

Comentarii (1) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.599.55.00
021.312.13.00
E-mail:
office@curierul national.ro


Anunturi Publicitare Online


5 secunde - stiri instant


Jucarii si Accesorii Bebelusi
BestKids.ro

Jocuri si jucarii pentru copii - SaculCuJucarii.ro


« Alte articole din categoria Specializat

Social-democratia romaneasca fata in fata cu traditiile ei

Specializat


Social-democratia romaneasca fata in fata cu traditiile ei

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Faptul ca Partidul Social-Democrat si-a anuntat intentia de a comemora cei o suta zece ani cati au trecut de cand la Bucuresti a avut loc congresul de intemeiere al Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din Romania a starnit unele comentarii negative si proteste. Ciudate si lipsite de acoperirea argumentelor. Unele din ele reduse doar la glume de prost gust emise pe un post de televiziune de un om politic absolvent al Facultatii de Istorie nu merita - bineinteles - osteneala unui comentariu.
Care este esenta contestatiilor? Faptul ca actualul Partid Social-Democrat fiind format din fosti membri ai Partidului Comunist, nu are indrituirea sa se revendice si sa omagieze acest eveniment deoarece - asa cum se stie - social-democratia a fost supusa unei aprige prigoane in anii regimului comunist. Platita cu morti in inchisori, cu ani grei si indelungi de detentie, cu excludere din viata sociala, cu persecutii de tot felul. In cartea sa "Istoria social-democratiei din Romania" (Editura Stiintifica, 1994) Nicolae Jurca citeaza numele unora din fruntasii social-democratiei noastre decedati in timpul detentiei - Gh. Grigorovici, Ion Flueras, Iosif Jumanca, Ene Filipescu, Ilie Predaru. La Ploiesti pe bancile liceului fiind, am cunoscut, prin nepotul sau coleg de clasa, pe unul din social-democratii prahoveni Constantin Ionescu-Savantu, patron tipograf in acea vreme. Facea parte din generatia "socialismului cu lavaliera" ca sa folosim o expresie a lui N. Iorga. Ii placea sa stea de vorba cu noi cei din generatia nepotului sau, sa ne povesteasca amintiri din tineretea lui socialista si sa-l evoce pe Constantin Dobrogeanu-Gherea pe care il cunoscuse indeaproape si pe scriitorii care poposeau la indelungi taifasuri in restaurantul garii de la Ploiesti. In iarna anului 1950 a fost arestat. Era un om in varsta, mergea cu multa dificultate, vedea destul de greu. Dupa doi ani si jumatate de inchisoare a incetat din viata. In recenta sa carte intitulata "Ofrande" doamna Cornelia Pillat ne-a infatisat destinul tatalui sau Ene Filipescu, muncitorul autodidact venit de la tara fara nici un fel de sprijin material, lipsit de totul si de toate si care prin munca sa indarjita s-a ridicat la o situatie morala si materiala respectata in viata Capitalei. Nici el, avand o veche afectiune pulmonara nu se va mai intoarce din inchisoare unde a fost trimis pentru credintele sale social-democrate si pentru adeziunea fara fisura fata de Constantin Titel-Petrescu. Putini stiu ca si marele filosof Mircea Florian avea sa fie arestat timp de mai bine de un an pentru fidelitatea fata de conducatorul social-democratiei romanesti. Constantin Titel-Petrescu va refuza sa se supuna hotararilor congresului extraordinar din 10-11 martie 1946 de a merge pe liste comune cu Partidul Comunist si celelalte partide afiliate in Blocul Partidelor Democrate la alegerile ce vor avea loc la 19 noiembrie 1946 si va forma imediat dupa congresul amintit Partidul Social-Democrat Independent. La alegeri nu i s-a "acordat" nici un mandat. Impotriva lui si a membrilor sai se va declansa in toamna lui 1947, cand si cele doua partide istorice - national taranesc si national liberal - au fost lichidate, o prigoana cu consecintele aratate.
Daca cei ce l-au urmat pe Constantin Titel-Petrescu au avut soarta amintita, ceilalti aripa Lotar Radaceanu-Stefan Voitec au participat la "Congresul de unificare a PCR si PSD si de creare pe baza marxism - leninismului, a Partidului Muncitoresc Roman (PMR) partidul unic al clasei muncitoare" cum citim in "Istoria Romaniei in date" (1971). De atunci ani si ani de zile in scoli, universitati, tratate, manuale, cursuri, articole, memorii nu se mai putea vorbi decat de "social-democratii de dreapta" sau de "tradatorii social-democrati de dreapta". Toate acestea conform tezei lui Vladimir Ilici Lenin care socotea ca adoptand o politica reformista si nu revolutionara social democratii nu sunt decat: "cainii de paza ai imperialismului". A fi fost social-democrat reprezenta o culpa. O rezerva chiar fata de fruntasii acestui partid care au fost de partea unificarii era evidenta. Studentii Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti, am fost uimiti in 1952 sa vedem cum intr-o buna zi colegii nostri de la sectia de la limba si literatura germana au un nou profesor: pe Lothar Radaceanu. Nu prea inalt, mai degraba scund, voluminos, cu fata congestionata, mergand apasat, bine imbracat era urmat de doi "ingeri pazitori" cum ii numeam noi care ii purtau cartile. Se mai deosebea si prin altceva de ceilalti profesori ai nostri - Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Al. Rosetti - era singurul care venea la Facultate cu un automobil somptuos pentru acea vreme - "Volga neagra". In mod evident era virat catre "munca de jos". Si alte exemple ar putea fi date: Ion Pas din ministru al Artelor in guvernul dr. Petru Groza unde se afla si in momentul abdicarii fortate a regelui Mihai I devine in 1948 director adjunct al Editurii de Stat pentru Literatura si Arta, pentru cateva luni, ca apoi sa se retraga la Brasov pentru cativa ani. Nicolae Deleanu, directorul ziarului social-democrat de dupa-amiaza "Ultima ora", unul din apropiatii lui C. Titel-Petrescu, asa cum rezulta si din multumirile pe care i le aduce pentru contributia la alcatuirea primului capitol al cartii "Socialismul in Romania". "Am folosit in aceasta pre-istorie, materialul adunat de prietenul N. Deleanu - pasionat cercetator al trecutului miscarii muncitoresti din tara noastra, din lucrarile caruia am reprodus o serie de pagini", va avea si el o perioada de interdictie. Pentru ca la Congresul din 1946 a avut un moment de ezitare. A mers totusi cu prietenii sai Stefan Voitec, Lothar Radaceanu, cu a carui sotie Eugenia, fusese casatorit. Nu i s-a iertat "ezitarea" si dupa ce ziarul a fost interzis, a ramas pur si simplu pe drumuri. Cei amintiti mai sus au reusit sa-l induplece pe Gheorghiu-Dej. Nicolae Deleanu mi-a spus cum a fost numit profesor universitar calitate in care l-am cunoscut si noi in anul I al Facultatii de Filologie cand ne preda istoria contemporana a Romaniei. Lectiile lui erau placute, povestea cu farmec, iesea din canoanele si dogmatismul vremii. Gheorghiu-Dej l-a primit in audienta, l-a ascultat si apoi l-a chemat la telefon pe Mihai Roller seful sectiei de invatamant si i-a spus: "Tovarase Roller vine la dumneata tovarasul Deleanu si-l faci profesor universitar". A plecat din cabinetul lui Gheorghiu-Dej, a mers in cel al lui Mihai Roller care l-a sunat pe Nicolae Popescu-Doreanu ministrul invatamantului si i-a spus: "Tovarase Doreanu il faci pe tovarasul Nicolae Deleanu conferentiar universitar".
"Recuperarea" unor social-democrati, readucerea unora din ei in functii mai inalte Ion Pas devine succesiv ministru adjunct al culturii, presedinte al Radio-Televiziunii (unde a avut adeseori o atitudine ferma nepermitand imixtiunile unor activisti), presedinte al Institutului Roman pentru Relatiile Culturale cu Strainatatea. Nicolae Deleanu (director al Muzeului Peles, deputat in Marea Adunare Nationala) s-a realizat datorita unor circumstante internationale. Faptul ca unele partide social-democrate detineau puterea in unele tari ca aveau in altele un numar deloc neglijabil de deputati si senatori, ocupand in parlamentele tarilor respective locuri de conducere in diferite organisme, ca unele partide socialiste cresteau in preferintele electoratului - nu puteau lasa indiferenta puterea de la Bucuresti. De aceea sunt promovati unii fruntasi ai social-democratiei. In posturi mai degraba protocolare. Erau din ce in ce mai putini, din ce in ce mai in varsta. Ce se mai putea face - printr-o cruda ironie a soartei - ca la moartea unora din ei sa li se publice necroloage mai ample sau mai reduse in "Scanteia". Dar resentimentele fata de social-democratie nu au disparut pana tarziu. Se vedea ca sunt mai degraba tolerati din motive tactice. In raportul la cel de-al doilea Congres al PMR din toamna anului 1955 Gheorghe Gheorghiu-Dej l-a criticat sever pe C. Dobrogeanu-Gherea, ceea ce a facut ca multi ani atunci citarea pasajului respectiv sa fie obligatorie in orice studiu dedicat autorului "Neoiobagiei". Imi amintesc de intalnirea pe care am avut-o cu M.G. Bujor luptatorul socialist care intre 1920-1944 statuse ani si ani in inchisori si lagare, ca dupa 1944 sa fie pur si simplu un exclus, un neluat in seama. Atunci cand am mers la el ca tanar redactor al "Gazetei literare" fusese numit presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici Antifascisti. Era net impotriva criticii pe care Gheorghiu-Dej o adusese lui C. Dobrogeanu-Gherea. Avea demnitatea sa o spuna unui om pe care il vedea pentru prima data. Pentru M.G. Bujor, C. Dobrogeanu-Gherea ramanea o "figura luminoasa" iar criticile indreptate impotriva lui nu corespundeau adevarului istoric.
Cand in 1963 am alcatuit impreuna cu prietenul Theodor Vargolici pentru ziarul "Scanteia" o pagina care sa cuprinda ecourile grevei ceferistilor din 1933 in presa romaneasca, am reprodus si un articol al lui Ion Pas despre procesul de la Craiova care a urmat grevelor. La un moment dat, unul dintre redactorii sefi adjuncti a venit furios cu pagina dupa ce Leonte Rautu ii comunicase "observatiile".
In mod cert, tonul lui Leonte Rautu fusese violent deoarece redactorul sef-adjunct era congestionat, nu mai putea vorbi de nervi, iar articolul lui Ion Pas era pur si simplu murdarit de creionul care sfasiase si hartia. Mi-a spus: "Pentru atitudinea de atunci omul asta ar fi trebuit sa stea astazi pe banca acuzarii!" I-am replicat ca era membru in Comitetul Central al PMR. A plecat mototolind furios pagina. Care n-a aparut.

Stiri similare:

» Patronatele invita Guvernul la dialog
» Banca Romaneasca se extinde
» Profesori bistriteni, sfatuiti de prefect sa faca invatamant politic social-democrat

Fiindca nu continea nici un ecou din lumea muncitoreasca, erau numai proteste ale intelectualilor si nu se vorbea decat foarte putin despre Gheorghe Gheorghiu-Dej! Si nu invers cum se credea ca are sa fie.

"Un exemplar rar de intelectual care se sacrifica integral o viata intreaga unei credinte"
Pamfil Seicaru, despre C. Titel-Petrescu

Dar mai presus de aceste lupte interne, de aceasta fobie social-democrata care se manifesta si nu era potolita decat din motive tinand de conjunctura internationala, ramane faptul anihilarii celor ce l-au urmat pe Constantin Titel- Petrescu in 1946. Cand a iesit dupa sapte ani de inchisoare - avea 67 de ani - a semnat o scrisoare publicata in presa de autocritica si de adeziune la politica noului regim. Ion Pas mi-a spus ca dupa aceea a facut sa se stie in strainatate ca scrisoarea nu ii apartine. Dupa doi ani de zile, ca o consecinta a celor indurate, inceteaza din viata inainte de a fi implinit 70 de ani. Cel mai patetic portret al lui C. Titel-Petrescu a fost scris de Pamfil Seicaru si il aflam in volumul doi al editiei de un mare interes pentru cunoasterea vietii politice si culturale romanesti, intitulata Scrieri din exil - Portrete politice (editie ingrijita si prefatata de I. Oprisan).
Nu avem, caderea sa raspundem criticilor aduse celor ce si-au asumat misiunea comemorarii a o suta zece ani de la intemeierea Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din Romania. Nici sa punem intrebari, ci mai degraba sa ne punem intrebari. In primul rand cei ce s-au repezit asupra ocaziei ar fi trebuit sa faca un elementar calcul mental: ce varsta aveau actualii fruntasi ai Partidului Social-Democrat cand social-democratii erau arestati si persecutati? Cel mult se aflau pe bancile liceului. Poate cineva sa fie acuzat de complicitate cu ceea ce s-a intamplat atunci cand se afla prin varsta, prin situatia sa in afara oricarei posibilitati de a lua o decizie? Nu ma indoiesc de faptul ca domnul Radu Berceanu, unul dintre cei dintai care a facut aceasta obiectie, a avut inradacinate convingeri social-democrate inainte de 22 decembrie '89. Opozitia domniei sale la momentul aniversar pe care il pregatesc fostii sai colegi de partid de dupa 1989, al caror trecut il demasca acum, dar nu l-a jenat atunci cand din mijlocul lor a inceput sa se antreneze la salturile trambulinelor politice care l-au dus atat de sus, gesturile domniei sale de rezistenta fata de ceea ce a indurat social-democratia romaneasca in anii comunismului poate - oare - sa fie probate? Deocamdata nu le cunoastem.
Domnului Sergiu Cunescu era normal sa i se ceara parerea. Dupa 1989 a fost presedintele Partidului Social-Democrat caruia, din pacate, nu a reusit sa-i confere alt loc in viata politica romaneasca decat acela de anexa, utilizand - cu abilitate - trebuie sa recunoastem - situatia acestui partid de membru al Internationale Socialiste. Dar domnul Sergiu Cunescu, trebuie sa spunem clar, n-a facut nimic in afara de comemorarea centenarului nasterii Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din Romania pentru a reinvia doctrina social-democrata pe care o apara acum.
Domnia sa a fost - ca sa ne exprimam eufemistic - cat se poate de prudent la afirmarea unui sistem de gandire social-democrat in tara noastra, la preluarea unei traditii care a existat, care apartine istoriei Romaniei, care pe diferite planuri s-a afirmat in viata noastra sociala, politica si culturala.
Exemplul fratilor mai mari alaturi de care a mers de la inceput Partidul National Taranesc si National - Liberal, cu care a format majoritatea parlamentara si a participat la guvernare intre 1996-2000, trebuie sa-l faca sa se gandeasca.
Pentru ca si PNTCD, si PNL au cautat prin simpozioane ale caror lucrari au aparut in volum, prin monografii, culegeri de documente sau articole sa reinvie traditia din care se revendica. Sigur ca nu s-a facut totul iar ceea ce s-a publicat despre Iuliu Maniu, Ion Mihalache, despre procesul lor, din 1947, despre familia Bratianu sau volumele lui I. G. Duca, ale lui N. Carandino, reprezinta initiative editoriale si rodul muncii stiintifice care n-au legatura cu formatiile politice respective. Dar cunoasterea unor personalitati si momente legate de istoria acestor partide nu a ramas la stadiul din 1989. Ca sa nu vorbim de monumentele, busturile unora dintre fruntasii acestor partide, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, Gheorghe I. Bratianu, I. G. Duca, ridicate in Capitala tarii sau in alte orase.
Care au fost in acesti zece ani initiativele Partidului Social-Democrat pe acest taram?

"El merita stima adversarilor"
N. Iorga, despre I. C. Frimu

Sa luam un exemplu: in Bucuresti a existat o strada I. C. Frimu. Dupa 1989, numele luptatorului socialist a disparut. A facut ceva Partidul Social-Democrat pentru a impiedica sau pentru a restitui strazii numele acestei personalitati a social-democratiei romanesti, mort in conditiile ingrozitoare pe care Constantin Titel-Petrescu le infatiseaza in cartea lui? Evocand in articolul citat imprejurarile in care l-a cunoscut pe C. Titel-Petrescu, Pamfil Seicaru dupa ce "revede" pe Ilie Moscovici, Ecaterina Arbore, Christian Rakovski, N. D. Cocea si altii spune: "Era statul major al partidului socialist asa cum se refacuse datorita energiei tacute a muncitorului I. C. Frimu".
La moartea lui I. C. Frimu, in 1919, N. Iorga a scris un necrolog, care, in cea mai mare parte, a fost cenzurat. Gestul lui N. Iorga nu era conjunctural. Cand si-a alcatuit cele patru volume din Oameni cari au fost, in ultimul din ele a republicat si necrologul lui I. C. Frimu cu indicatia "restul, cenzurat la acea data" (vezi N. Iorga, Oameni cari au fost IV, Fundatia pentru literatura si arta "Regele Carol II", 1939, p. 77)
Ce s-a facut in zece ani pentru ca doctrina si istoria social-democratiei romanesti sa fie cunoscute. A aduce reprosuri celor de astazi care vor sa aminteasca cei o suta zece ani de la intemeierea Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din Romania, iti mai da prilejul unor perindari pe la posturi de televiziune. Nu deplangand din cand in cand soarta lui C. Titel-Petrescu si a altor social-democrati romani in anii comunismului dovedim ca sutem urmasii lor, confiscandu-le numele, instituindu-ne legatarii universali ai mostenirii lor politice. In 1945, Constantin Titel-Petrescu a publicat un masiv volum intitulat Socialismul in Romania 1835 - 6 septembrie 1940, Biblioteca Socialista, 488 pagini. Nu era firesc ca aceasta carte sa vada din nou lumina tiparului dupa 1990, editata de Partidul celor care acum contesta legitimitatea altora de a se ocupa de traditia social-democrata? Dar Miscarea socialista de I. C. Atanasiu, aparuta in Editura Adevarul cu supratitlul "Pagini din Istoria Contemporana a Romaniei 1881-1916, volumul I"?
De aceea vom spune ca actul necesar si binevenit al marcarii celor 110 ani de la evenimentul amintit nu poate sa ramana un moment izolat. Social-democratia a avut un loc in viata publica romaneasca. La un moment dat, precumpanitor cultural si din pricina sistemului de vot censitar mai putin politic. Daca la sfarsitul secolului trecut n-a creat o literatura asa cum in mod exagerat s-a spus in anii '50 - a creat o stare de spirit propice receptarii nedreptatilor sociale. A produs o rascolire a constiintelor si infruntarea dintre Titu Maiorescu si C. Dobrogeanu Gherea pe tema arta pentru arta, arta cu tendinta, a reprezentat un moment peste care nu se poate trece in cultura noastra. Tineretea multor oameni de cultura a fost marcata mai mult sau mai putin, dar a fost marcata de aceste idei.
Istoricul literar Tiberiu Avramescu, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai acestei perioade, a alcatuit o pretioasa antologie intitulata "Amintiri literare despre vechea miscare socialista (1870-1900), Editura Minerva, 1975, 705 p. si este autorul unei carti intitulate "Adevarul" miscarea democratica si socialista (1885-1920). Reeditarea lor ar fi un binevenit act de cultura.
Istoria social-democratiei romanesti nu este lipsita de momente tensionate, de framantari care au dus la grupari, fractiuni (un ziarist dintre cele doua razboaie mondiale spunea ca partidul socialist se inmulteste prin sciziparitate), de lupte interne. Dar o istorie adevarata nu poate omite aceasta directie a vietii noastre politice. Si nici exagera. Pe care trebuie sa ne-o asumam asa cum a fost. Sa speram ca anul acesta va constitui si momentul studierii stiintifice a ceea ce a insemnat social-democratia in trecutul Romaniei.
 
  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

 


Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.


    Recomandat pe Facebook
    Ultimele comentarii:

    Un mare mincinos.Nu va lasati pacaliti de parsivul ...
    Ponta: Statul are bani să majoreze pensiile cu 5% din ianuarie

    de aia va pupati pe gura cu orban? ...
    Lavrov: Rusia se opune încercărilor de a susţine poziţiile neonaziste în Europa

    am putea avea, daca n-am avea coruptie, prostie si ...
    Petrescu: Putem avea o creştere economică de 5-6% pe an

    LOCURI DE MUNCA LA DOMICILIU !! Locuri de munca no ...
    Simona Halep - Serena Williams 6-0, 6-2 !

    Pentru unii nici mita parca nu e mita.O oaie ! Pai ...
    Tulcea: Procuror DIICOT, reținut de DNA pentru că a primit mită o oaie

    Top articole:

    Afişează articolele cele mai:
    Votate | Comentate | Expediate

    Diverse:Stare vreme

    Vremea:
    Acum: 12°C.
    La noapte: 10°C.
    Mâine: 21°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta lei
    USD: Tendinta lei

    Tipografia de Sud

    Sumarul ediţiei:

    Opinii

    Eveniment

    Economie

    Actualitate Companii

    Specializat

    Politic

    Economie mondiala

    Auto