Sondaj:

Cine ar trebui să constate o pagubă auto pe segmentul RCA?

Un expert de la asigurătorul șoferului vinovat.
Un expert de la asigurătorul RCA al păgubitului.
Un evaluator independent.
Poliția rutieră.
Altă variantă. Comentați pentru a explica.

Comentarii (2) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.599.55.00
021.312.13.00
E-mail:
office@curierul national.ro


Anunturi Publicitare Online


5 secunde - stiri instant


Jucarii si Accesorii Bebelusi
BestKids.ro

Jocuri si jucarii pentru copii - SaculCuJucarii.ro


« Alte articole din categoria Specializat

Agendele literare ale lui Eugen Lovinescu 1940 - 1943

Cand totul se prabusea

Specializat - VALERIU RAPEANU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Cand totul se prabusea

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Cum spuneam in numerele trecute, cel de-al saselea volum al Agendelor literare ale Sburatorului, tinute de Eugen Lovinescu pana cu doua zile inaintea mortii sale dupa o suferinta care isi aratase coltii - practic - sapte ani inainte cand in ziua de sambata 5 septembrie 1936 scrie "Urgent, dr. Monda - pareza (...) Impresia ca e ultima data cand tin tocul. Situatie dezastruoasa... sfarsit?".
Doctor Virgiliu Monda era si scriitor, un frecventator asiduu al cenaclului lovinescian. L-am cunoscut si noi prin anii '55, medic la Policlinica Artelor din strada Christian Tell, un om extrem de binevoitor si de amabil. Circula si o gluma pe seama lui si anume ca medicii il considera scriitor, iar scriitorii medic. Cu noi, cei tineri, era prietenos si totdeauna ne-a fost de ajutor.
Era un om prob cum se vede si din episodul acesta. Nu si-a sumat riscul de a-l trata singur pe Eugen Lovinescu, ci a apelat la o somitate in materie de neurologie, profesorul I. Th. Niculescu. Acest profesor eminent se dedicase cercetarii, nu avea cabinet in sensul curent al cuvantului. Dar il primeste pe Eugen Lovinescu, a doua zi, duminica, la ora 10,00. Pana la acea ora, criticul, care avea atunci 55 de ani, mai insemnase in Agenda: "Scriu iar. Rau". Profesorul I. Th. Niculescu nu i-a facut o impresie buna, ci dimpotriva "dezagreabila". Nu stim, nu mai putem sti ce se va fi intamplat in timpul consultului la care a participat si doctorul Monda. Familia I. Th. Niculescu s-a stins. Si fiul sau, profesorul anatomo-patolog Stefan Niculescu, un om de cultura cu largi orizonturi, si fiica sa Mariuca Niculescu, medic oftalmolog, au incetat din viata si nu mai putem avea nici o informatie asupra acestui caz. Dar la 19 septembrie 1936, dupa ce cu o zi inainte scrisese "Situatia se agraveaza", merge din nou la dr. Niculescu, timp de o ora. "Inutil. Nu mai stiu cauza bolii. Enervare si chiar disperare-deprimare". Duminica, 20 septembrie, noteaza: "Rau. Consult dr. Paunescu - aceeasi parere de boala inchipuita. Ordona iesirea". Ca dupa doi ani sa revina la dr. I. Th. Niculescu. Si aceasta deoarece in ziua de 1 mai 1938 "Bolnav rau - orizontal", 2 mai "Nimic, destul de rau", 3 mai "Rau (...) Foarte rau la 9. Angoissa de moarte toata noaptea. Cea mai tragica noapte a vietii mele". A doua zi, 4 mai "La dr. I. Niculescu - catastrofa? E oare si sistemul nervos? Nu pot primi". Intelegem nu pot sa accept. In ziua de 5 mai "Ploaie torentiala. Complet repaus. La 2, la dr. Niculescu. Constatari bune, ridicat moralul. Fenomenele subzista. Nu primesc". Editorii precizeaza in nota de subsol a cuvantului "catastrofa": "Subliniere impatrita, foarte nervoasa, cu creion gros, acoperind practic numele medicului".
Nu avem cum sa reconstituim maladiile de care a suferit Eugen Lovinescu. Dar ceea ce am vrea sa subliniem acum este faptul ca nu numai cancerul care l-a doborat i-a provocat mari suferinte. Din 1936 si mai cu seama din 1938, sistemul sau nervos fusese supus unor atacuri succesive provocandu-i stari de cumplita anxietate, suferinte de natura sa-l inspaimante. Si cu toate acestea primea desi de la un moment dat, 1 decembrie 1940, suspenda sedintele Cenaclului Sburatorul - asculta pe cei ce veneau sa-i citeasca chiar si lucrari de foarte proasta calitate, pe toti cei care stateau cu ceasurile, iar el aborda lucrari de anvergura, le facea corecturile, indicele, se ingrijea de trimiterea exemplarelor pentru presa, mergea in librarii. Si mai adaugam faptul ca asa cum rezulta din aceste Agende, anumite (tinere) doamne, il sacaiau, il enervau cu asiduitatile lor, cu nefericirile lor in casnicie. Din foarte multe insemnari privitoare la acest capitol dramatic al existentei lui Eugen Lovinescu vom desprinde: "La 8 1/2, trei telef. Popea absolut ma deranjeaza masa, radio, lucru. O reped. A plecat sa vina la mine. Barbatu-sau o cauta de doua ori la mine. E un nerusinat. Sunt gasit "mai bine". Noaptea, insomnie totala, febra... " (9 iunie 1943 cu o luna si cateva zile inainte de a muri). Aparitia Agendelor literare ale Sburatorului relativizeaza multe din paginile memorialistice ale celor care indiferent de sex s-au impaunat cu faptul ca au frecventat cenaclul lovinescian, citand - din imaginatie - parerile bune ale amfitrionului despre ei (ele) si literatura lor, despre prezenta lor dorita de mentor.
Nu se mai putea scrie o istorie adevarata a literaturii romane din aceasta perioada, douazeci si unu de ani fara consultarea Agendelor care fac sa iasa la iveala un adevar mult mai complex, mai nuantat, uneori la antipod decat cel acreditat pana acum de cei si cele care au scris despre participarea lor la cenaclul lovinescian. Si nici despre Eugen Lovinescu nu se mai putea scrie ca si pana acum pentru ca si portretul sau psihologic ne apare mai nuantat din toate punctele de vedere.
Cel de-al saselea volum - si ultimul - (editie de Monica Lovinescu si Gabriela Omat, note de Alexandru George, Margareta Feraru si Gabriela Omat) mi se pare a avea o caracteristica aparte fata de precedentele printr-o prezenta mai marcata a istoriei, a vietii politice. Era si firesc. Ultimul volum incepe in ziua de 1 ianuarie 1940, an in care nimic n-avea sa mai fie cum fusese pana atunci, cand totul (inclusiv hotarele) se prabuseau intr-un ritm infernal, cand Romania Mare devenea o amintire si Romania dintre cele doua razboaie isi dovedea dupa 20 de ani de euforie, fragilitatea.
"Regele taie bugetul"
Al. Rosetti, ianuarie 1940
1 ianuarie 1940, Eugen Lovinescu lucreaza "toata ziua cu disperare". Peste doua zile preda lui Al. Rosetti, directorul Editurii Fundatiei Regale, "cele doua enorme volume" ale monografiei Titu Maiorescu. Portretul marelui lingvist si editor nu este totdeauna tandru in Agendele lui Eugen Lovinescu, desi cum arata in volumul V si cum precizeaza si editorii nu odata erau amandoi tinta atacurilor lui N. Iorga in lupta pe care savantul o ducea impotriva pornografiei. Trebuie sa spunem ca aprecierile lui Eugen Lovinescu depindeau de receptivitatea directorului Editurii Fundatiilor Regale fata de scrisul sau care - avea impresia - nu era acceptat totdeauna cu entuziasm. Acum cand ii preda manuscrisul celor doua volume ale monografiei Titu Maiorescu. Al. Rosetti i se pare "Bizantin politicos". Ii spune ca "regele taie bugetul (?)". Care sa fie adevarul? Il pregatea Al. Rosetti pe Eugen Lovinescu pentru un drept de autor mai putin generos? Sau ceea ce ii spunea reprezenta o realitate dictata de nevoile stringente ale statului nostru, cum era in primul rand inzestrarea armatei care avea sa se dovedeasca peste numai cateva luni deosebit de precara? Oricum, marturia editorului facuta lui Eugen Lovinescu trebuie sa fie retinuta.
"I. Barbu (...) vrea sange, vrea razbunare, asasinarea lui Carol etc"
E. Lovinescu
10 septembrie 1940
Daca in precedentele volume precumpanitoare era observatia legata de comportamentul literar al celor ce-i frecventau cenaclul si casa, de modul de a fi, de a-si ascunde sentimentele, de a parea ce nu sunt si de a-si masca atitudinile, acum E. Lovinescu noteaza nu numai o data optiunile pe plan politic, reactiile nebanuite pana atunci ale unor scriitori.
Cel mai interesant este cazul lui Ion Barbu, poetul si matematicianul, despre care dupa 1990 s-au publicat toate probele scrise ale angajarii lui legionare, inclusiv in ultima editie a operelor sale, alcatuita de confratele Mircea Colosenco, citata de autorii editiei Agendelor lui Eugen Lovinescu. Din volumul al saselea aflam reactiile intenpestive ale lui Ion Barbu pe care Eugen Lovinescu le noteaza speriat, uimit de ceea ce ii spune oaspetele sau, de ce planuieste, de ce vrea sa faca si chiar ceea ce a facut poetul si matematicianul. In ziua de 20 mai 1940 noteaza: "Barbu la 8 fara un sfert (Se certase tocmai cu Streinu [Vladimir] la cafenea, pe chestia germanilor)". Notatia din Agende corespunde cu ceea ce imi spuneau scriitorii mai varstnici contemporani ai evenimentelor si anume faptul ca Ion Barbu avea obiceiul sa-si faca - in aceasta perioada - cunoscute opiniile intr-un mod vehement si zgomotos, apostrofandu-i pe cei ce nu erau de acord cu parerile lui pe strada, in cafenele. Oriunde. Ca sa fie auzit de cat mai multi, sa se stie pretutindeni ce gandeste, care ii sunt credintele. Nu suporta sa fie contrazis si nici chiar sa-ti spui parerile daca acestea nu erau suta la suta aidoma cu ale lui. Lapidarele notatii ale lui Eugen Lovinescu nu fac decat sa confirme ceea ce ni s-a spus. Atunci nu ne venea sa credem. In orice caz, ii banuiam pe cei ce ne povesteau ca exagereaza. La 22 iunie 1940 Lovinescu scrie: "Dinu Nicodim Barbu filogerman". Ca la 9 iulie 1940 sa intalnim "I. Barbu, filogerman, pus la punct". Peste cateva zile, miercuri 17 iulie, o noua iesire a poetului de data aceasta impotriva actritei Dida Solomon-Callimachi: "Dida Solomon, bis, absenta, e atacata brutal de I. Barbu, filogerman si rau-crescut".
Evenimentele il solicita si pe Eugen Lovinescu la 21 februarie 1940 "Inscris Front Renasterii". Isi va da adeziunea si la formatia care a urmat Frontului Renasterii Nationale - Partidul Natiunii: "La 12 ma inscriu in Partidul Natiunii. Eram singur". Asa cum observa editorii volumului, Eugen Lovinescu nu ofera nici o explicatie gestului sau. Cu atat mai surprinzator cu cat in numarul din 1 iunie 1940 al Revistei Fundatiilor Regale intitulat Restauratia 1930-1940 dedicat implinirii celor zece ani de la urcarea pe tron a lui Carol al II-lea. Eugen Lovinescu nu colaboreaza. Numarul care se deschidea cu poezia Carol II Rege de Tudor Arghezi inmanunchea nume de prestigiu ale culturii noastre precum Camil Petrescu, C. Radulescu-Motru, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, G. Calinescu, Ionel Teodoreanu, C. Daicoviciu, Andrei Otetea, Tudor Vianu, Mihail Sebastian etc. Dupa cum n-a fost prezent nici in numarul 1 august - 1 septembrie 1941 intitulat "Basarabia si Bucovina. Omagiu Maresalului I. Antonescu".
Evenimentele se prabuseau intr-un ritm vertiginos. La 25 iunie 1940 scrie "Bomba cu eliminarea evreilor din functii publice", joi 27 iunie 1940 consemneaza "Zi pasabila. Zvonuri despre Basarabia. La 3. Diana anunta drama Basarabiei, consiliu de coroana" si in chenar "Drama basarabo-bucovineana. Uluire. Telefonie acuta", iar in ziua urmatoare: "Cald, frumos. Capitularea noastra. Intrarea rusilor Cernauti (evreii jubileaza), Chisinau (...). La 10, radio - Mobilizarea" si sambata 29 iunie 1940: "Cald, tropical. Zi de panica. Numai zvonuri sinistre - radiouri telefoane". Eugen Lovinescu noteaza si zvonurile, si stirile adevarate. Evenimentele il solicita, nu le poate trece cu vederea. La 30 august 1940 incadreaza in chenar "Catastrofa mutilarii Transilvaniei, zvonuri - confirmari noaptea. Ion Barbu intors din excursie. 7-8. Tot filogerman. Sculat la 1 1/2 de Jebeleanu ca sa ma anunte intrarea nemtilor in Sighet M.

Stiri similare:

» Bazinul olimpic din Pitesti, in atentia autoritatilor locale
» ”Dacă nu foloseam atribuțiile președintelui în 2010, România se prăbușea”
» "Razi la Pro TV!"

si caderea guvernului. Nu se confirma a doua zi. Toata noaptea insomnii si studierea hartii".
Desi lapidare, aceste notatii ne dau anume indicii nu numai asupra starii de spirit a lui Eugen Lovinescu, a anxietatilor lui provocate de aceste evenimente uluitoare, neasteptate si incredibile, ci si asupra modului in care reactionau ceilalti, asupra circulatiei stirilor. Miercuri, 4 septembrie 1940: "Aseara, acte revolutionare. Solutie I. Antonescu, dictatura. Un fel de abdicare. Tot rau - suspendat activitatea. (...) La Directia presei. Tot felul de zvonuri catastrofale. Editia speciala a Universului, revolutionara". In mod cert se refera la editia ziarului Universul in care Stelian Popescu, directorul ziarului, publica rasunatorul editorial dedicat lui Ion Antonescu, prezentat ca un salvator al tarii. A fost o editie speciala care a circulat in toate mediile. Cate exemplare au fost trase cred ca nu se mai poate sti. Imi amintesc numarul respectiv, stateam sa implinesc noua ani si ma aflam in satul meu Ploiestiori, de langa Ploiesti. Un articol care avea sa ramana in memoria tuturor celor ce l-au citit atunci. "Joi, 5 septembrie 1940: 10, Revolutie pe strada. Piata Teatrului. La 10 1/2 e confirmata de Radio Londra. Contact continuu cu P. la telefon. E inca sincera. Imi citeste manifestul lui Dinu Bratianu". Ca in ziua de 6 septembrie 1940 sa scrie in chenar: "Abdicarea regelui. 8 dimineata (...) Deslantuirea urilor. Manifestare de derbedei; pun mana pe Radio, procesiuni etc, etc". Era vorba de manifestatiile legionare care au avut loc dupa anuntarea abdicarii Regelui. Am conturat acest fond social-politic, inclusiv reactia lui Eugen Lovinescu, pentru a intelege stupoarea criticului fata de comportamentul lui Ion Barbu. Care cateva zile dupa manifestatiile care ii starnisera o neta dezaprobare lui Eugen Lovinescu (marti, 10 septembrie 1940) apare in casa criticului: "I. Barbu, odios, nebun, vrea sange, vrea razbunare, asasinarea lui Carol etc, ultragardist. Il desumflu cu bonomie. Bietul Robot (scriitor evreu n.n.) e primit infernal de Barbu. Dupa-amiaza penibila din cauza lui Barbu".
Ce aduc nou Agendele lui Lovinescu fata de ceea ce a scris Ion Barbu in aceasta perioada si care - repet - este cunoscut, la indemana oricui? Comportamentul sau uman agresiv, fata de oameni nevinovati, fata de colegi de breasla care si asa se aflau intr-o situatie din ce in ce mai dificila, expusi tuturor primejdiilor posibile. De ce sa ne miram? Nu le-am mai trait de-a lungul a sase decenii? Dupa 11 zile de la scena de atunci, la 21 septembrie 1940, o noua vizita a lui Ion Barbu in casa lui Eugen Lovinescu. Totul incepe calm:
"I. Barbu (citim Stantele lui Moréas trad. de Al. Cioranescu), vine Sorana Gurian (pleaca asta seara la Iasi, pentru operatie de apendicita). Scena cu momente penibile din cauza lui Barbu. Totul infrant de mine". Cum era si firesc Ion Barbu participa la parastasul din 22 septembrie 1940 al lui Nae Ionescu. Sambata 28 septembrie 1940: "Eugen Ionescu. I. Barbu 6 1/2 - 8. Discutii mai academice - legionare". O precizare importanta pentru biografia poetului, luni 7 octombrie 1940: "I. Barbu s-a inscris in cuib" (unitatea de baza a miscarii legionare - n.n.). In ziua de 24 octombrie: "Barbu Dan Petrasincu. Discutie legionara: ortodoxia Capitanului Dumineca 3 octombrie: "I. Barbu in camasa verde, de la o nunta legionara. Marele duel cu Eftimiu despre francmasoneria, Lupeasca etc. E strivit de Eftimiu". Angajarea lui Ion Barbu nu mai cunostea limita si se manifesta dupa cum vedem pe toate planurile de la participarea in uniforma la nunti legionare la versuri. "Barbu citeste o poezie legionara - legionarului cazut Stancu, din comuna Jupanesti. Ermetism verbal. Deodata panica apelului ii intra in oase. Daca pierdem Moldova, devine antigerman. Are frousse. Pleaca plin de ingrijorare". In nota Gabrielei Omat arata ca poezia a aparut in Falanga "dedicata bisericii din Jupanesti si lui Radu Gyr (acesta semna si cateva randuri introductive, salutand iesirea lui Barbu din lunga tacere poetica prin acel "poem inedit (...) fecundat de inspiratia legionara".
In ziua de miercuri, 27 noiembrie afla de crimele de la Jilava. "La 1 si 1/2 Dinu Nicodim imi anunta asasinarea a 64 acuzati politici la Jilava. Arestarea lui Argetoianu si Gigurtu. Enorma consternare". In aceeasi zi vin la Eugen Lovinescu Hortensia Papadat-Bengescu, Cella Serghi, Eugen Ionescu: "Ion Barbu introduce o atmosfera irespirabila de exaltare a crimei. Se dezumfla numai la urma, cand ii spun ca legionarii nu pot aproba o astfel de crima. Toti pleaca deprimati, mai ales din pricina bestiei de Barbu".
Despre geneza Rinocerilor lui Eugen Ionescu s-a scris. Acum cand datorita acestor Agende stim ca viitorul dramaturg a fost de fata la momentele in care Ion Barbu "exalta crimele" legionare de la Jilava, nu e cazul sa ne intrebam daca nu si acest episod i-a dat lui Eugen Ionescu ideea piesei? In orice caz este posibil ca ei doi sa mai fi fost impreuna in ziua de 28 septembire cand, asa cum am vazut, s-a discutat - academic ce-i drept - dar tot despre miscarea legionara. La 21 decembrie 1940 din nou Eugen Lovinescu primeste vizita lui Ion Barbu: "camasa verde - comemorarea lui Arnoldo Mussolini (din bogatele si documentatele note ale editiei aflam ca Arnoldo Mussolini era unchiul Ducelui care-i faurise un adevarat mit). Citeste tiparita Oda Germaniei. Entuziasm legionar.
Pretinde ca Eftimiu a cerut inscrierea in Legiune (cu P. Manoliu, Valceanu etc respinsi). Han e in cuib" (E vorba de sculptorul Oscar Han n. n. ). Cu catva timp inainte Ion Barbu se infruntase cu Victor Eftimiu in casa lui Eugen Lovinescu. Victor Eftimiu era un cunoscut francmason. Ma aflam la el in casa prin anii '60 si am vazut cartea lui Serbanescu, aparuta in strainatate, despre francmasoneria romana. Am rasfoit-o si am aflat fotografia lui Victor Eftimiu. In momentul acela scriitorul a intrat in camera unde ma aflam. A zambit si mi-a spus: "Ne-a dat de gol". Sa fie oare adevarat ce-i spunea lui Eugen Lovinescu in ziua de 7 decembrie 1940: "Victor Eftimiu, 6 1/2 - 8! E bine cu legionarii! A scris pentru ei!". In timpul regimului Ion Antonescu, Victor Eftimiu va fi internat in lagarul de la Targu Jiu fara nici o legatura cu miscarea legionara, ci pentru faptul ca - asa cum se spunea in Jurnalul Consiliului de Ministri - raspandea zvonuri impotriva regimului la locuinta sa si in localurile publice. Stand in lagar alaturi de Gheorghe Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceausescu si-a facut un frumos capital fructificat dupa 23 august 1944. A ajuns membru al Academiei Romane, presedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor. Dar mai ales, i s-au iertat glumele, zvonurile, poeziile indreptate impotriva noului regim pe care le raspandea nu numai la locuinta lui ci - mai ales - in locurile publice, redactii de reviste, edituri. Nu am epuizat toate insemnarile despre atitudinea lui Ion Barbu din aceasta perioada.
Ne vom opri asupra momentului cand rebeliunea legionara era practic infranta in ziua de 23 ianuarie 1941: "La 6 1/2 mare senzatie: Ion Barbu dezumflat. Imi povesteste odiseea lui: (strada) Roma, Ministerul Educatiei, Instructiei, Bursei, Prefectura Politiei".
Nu vom merge mai departe. Din ceea ce mi-au povestit mai multi contemporani, Nicolae Carandino in special, dar nu numai el, "odiseea" pe care Ion Barbu i-a relalat-o lui Eugen Lovinescu se refera la faptul ca poetul a participat in timpul rebeliunii la luarea cu asalt a Ministerului Invatamantului, venind de pe strada Spiru Haret, facand salturile reglementare pentru a nu fi ucis de focurile garzii ministerului. Care, nici nu exista, deoarece, fiind retrasa de cei ce conduceau armata pentru a nu se deschide prea multe puncte de lupta si pentru a concentra trupele in jurul obiectivelor strategice. Asa ca - spre norocul lui - Ion Barbu n-a intampinat nici o rezistenta, n-a angajat nici o lupta, n-a tras nici un foc de arma. Din fericire, pentru ca ar fi platit scump, imediat dupa 23 ianuarie 1941. Mentionarea strazii Roma e importanta. Inseamna ca Ion Barbu fusese la sediul central al miscarii legionare si de acolo primise sau ceruse misiunea de a merge sa ia cu asalt Ministerului Invatamantului.
Insemnarile lui Eugen Lovinescu reprezinta un document psihologic semnificativ pentru definirea ratacirii lui Ion Barbu, a modului sau de a reactiona, de a exterioriza sentimentele in acea epoca.
Citindu-le nu mai poti sa te indoiesti de ceea ce mi-a spus Serban Cioculescu. La cateva zile de la asasinarea lui Nicolae Iorga, l-a intalnit pe strada pe Ion Barbu. Trebuie sa spunem ca Ion Barbu participase la operatiunile de deshumare a osemintelor lui Corneliu Codreanu de la Fortul Jilava care avusesera loc in noaptea precedenta omorarii lui Iorga. Serban Cioculescu l-a intrebat pe Ion Barbu: "Ce zici Barbule de moartea lui Iorga". La care acesta i-a raspuns: "Atatea lacrimi am varsat la deshumarea Capitanului, incat nu mi-a mai ramas nici una pentru Iorga!".
In schimb, in momentul cand afla vestea asasinarii lui N. Iorga, Eugen Lovinescu, cel care fusese trei decenii si mai bine intr-o stare de beligeranta continua cu cel care zacea rapus de gloante la marginea unui drum, scrie joi, 28 noiembrie: "Vestea asasinarii lui Madgearu. Convorbire cu Minulescu - un tanar aduce vestea asasinarii lui N. Iorga, la Strejnic. Astfel sfarseste un mare savant". Miercuri, 11 decembrie: "I. Zamfirescu Conversatie in jurul lui Iorga (Z. i-a purtat sicriul)". Profesorul Ion Zamfirescu, cel care a scris admirabile pagini despre N. Iorga, a relatat in paginile sale memorialistice ceremonia inhumarii lui Nicolae Iorga la Cimitirul Bellu din Bucuresti. Eugen Lovinescu va citi dupa asasinarea savantului ultimul volum din Memoriile lui N. Iorga. In ziua de 8 ianuarie 1941 consemneaza "7. Sanda Movila, Zaharia Stancu, Serban Cioculescu citeste 4 poezii ultime ale lui Iorga". In nota Gabriela Omat presupune - si are dreptate - ca sunt poeziile publicate de N. Iorga in ultimele saptamani de viata, in revista Cuget clar si "au un caracter de glose gnomice (cateva chiar se numesc Glosa), la tema mortii violente". Ar mai fi de adaugat faptul ca Serban Cioculescu a fost unul dintre primii care au scris despre N. Iorga in paginile Curentului literar din 21 iunie 1941. Tot Curentul literar, aflat sub conducerea lui, publica in ziua de 31 august 1941, cu titlul Ultima poezie a lui N. Iorga. Sunt doua strofe care incep cu versul Vueste padurea de vant.
Uimitoare este insemnarea de miercuri, 18 decembrie 1940, in plina dictatura legionara. In ziua respectiva Eugen Lovinescu noteaza: "Frig, iarna. Sanatatea mai buna. Monda. (...)
La Alcalay cu Popea (Ioana Postelnicu n.n.) apoi cu ea la Camil Petrescu, bolnav de ulcer la duoden (fotog. Capitanului pe masa)".
Dupa cate stiu este singura mentiune a unui asemenea gest facut de Camil Petrescu. Banuiesc ca era atat de infricosat de ceea ce putea sa i se intample, incat a recurs la acest subterfugiu
 
  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

 


Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.


    Recomandat pe Facebook
    Ultimele comentarii:

    MARELE PONTA CARE SE VISEAZA PRESEDINTE A UITA ...
    Minciunile noastre de toate zilele

    20septembrie =sambata????? Vin parlamentari la mu ...
    Clienţii încep să câştige procesele cu băncile pe denominare

    Din cate se cunoaste, de cele mai multe ori, Fiscu ...
    Minciunile noastre de toate zilele

    "Oamenii îşi pierd timpul pe Facebook!" :) p ...
    Oamenii îşi pierd timpul pe Facebook, spune "vulturul" de la Fondul Proprietatea

    S-a ajuns la situatia asta din varii motive. Imi v ...
    Pericolele reparării maşinii "la colţul străzii"

    Top articole:

    Afişează articolele cele mai:
    Votate | Comentate | Expediate

    Diverse:Stare vreme

    Vremea:
    Acum: 11°C.
    La noapte: 9°C.
    Mâine: 21°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4019 lei
    USD: Tendinta 3.4143 lei

    Tipografia de Sud

    Sumarul ediţiei:

    Opinii

    Eveniment

    Economie

    Actualitate Companii

    Politic

    Economie mondiala

    Auto