Add to Google
Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Sondaj:

Vă gândiți să emigrați?

Da.
Nu.
Nu încă.
Deja am plecat.

Comentarii (3) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.599.55.00
021.312.13.00
E-mail:
office@curierul national.ro


Trafic masurat independent prin SATI / BRAT

« Alte articole din categoria Politic

Politica 2.0, Facebook-ul

Politic - Cristina Clopot
(citeste alte articole de acelasi autor »)

Unii politicieni au creat conturi bazându-se pe modelul occidental
Europarlamentarii văd în platforma socială o modalitate de a ţine legătura cu electoratul
Experţii spun însă că este o diferenţă între a avea cont pe Facebook şi a avea o activitate coerentă online


Platformele de socializare nu mai sunt demult o noutate, însă rata cu care creşte numărul de utilizatori la nivelul ţării noastre este într-adevăr surprinzătoare. Iar cum comunicarea politică trebuie să se adapteze şi ea noilor tendinţe, politicienii români au început să comunice şi ei pe Facebook. Ce este această platformă? O metodă de interacţionare cu diverse persoane, serviciul lansat de Mark Zuckerberg permite utilizatorilor să încarce conţinut audio, video, informaţii personale. Iar în condiţiile în care Facebook-ul are în prezent peste 500.000 de utilizatori români, politicienii au început şi ei să fie atraşi de acest canal de comunicare.

De ce folosesc politicienii Facebook?

Am adresat această întrebare mai multor politiceni, iar răspunsurile oferite sunt variate. Europarlamentarul Cristian Preda (PDL) ne-a spus că a creat contul bazat pe modelul politic european.
"Am decis să deschid un cont din pură imitaţie a modelului politic occidental. Nu l-am folosit însă până acum în scopuri politice, preferând deocamdată să plasez propriul meu site în spaţiul public. Am de gând să folosesc Facebook fie atunci când voi atinge 10 mii de friends (accept orice cerere), fie în proxima campanie", a declarat Cristian Preda pentru Curierul Naţional.
Europarlamentarul Renate Weber (PNL) spune că a deschis contul din necesitatea de comunicare cu cei "de acasă", fiind plecată o bună parte a timpului la Bruxelles sau Strasbourg.  
"Nu voiam să pierd legătura cu ce se întâmplă în România şi nici cu oamenii de aici, iar discutând cu Graham Watson, preşedintele de atunci al ALDE, grupul meu politic din Parlamentul European, am aflat de Facebook. Pe atunci nu era chiar aşa de popular în România, dar m-am lăsat convinsă şi bine am făcut", ne-a spus europarlamentarul.

Marinescu: social-media reprezintă viitorul în comunicare

Şi europarlamentarul Marian Jean Marinescu (PDL) este un utilizator activ al serviciilor de social-media, considerând că acestea înseamnă viitorul.
"Pagina de FB a fost lansată de curând, în decembrie, înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, şi se bucură de un real succes. În cadrul grupului nostru (Partidul Popular European, n.r.) sunt mai mulţi membri care au adoptat această metodă de a intra în legătură cu electoratul, în special cu cei tineri. Este o metodă simplă, directă, fără echivoc", a declarat europarlamentarul, argumentând că "social-media reprezintă viitorul în comunicare, este un fenomen care nu poate fi ignorat".
Victor Negrescu, membru al PSD, foarte activ pe Facebook, ne-a spus că a creat contul pe baza modelului occidental, în urmă cu 2 ani.
"Ştiam din străinătate că reţelele sociale sunt mijloace eficiente de comunicare", a spus acesta, precizând că acum este cel "mai rapid şi simplu mod de comunicare" folosit.

Nu toţi au scopuri politice

Pentru Zoe Petre, Facebook-ul a fost un mijloc de a regăsi persoane cu care a pierdut legătura. "Am fost insistent invitată de câţiva prieteni apropiaţi, m-am înscris şi a devenit interesant în ziua în care am început să regăsesc persoane "pierdute": o nepoată din SUA, o fostă studentă din Columbia. În august şi septembrie, s-a adăugat o intensă comunicare între susţinătorii lui Crin Antonescu, şi am rămas fidelă Facebook", ne-a spus fostul consilier prezidenţial pentru politică internă şi externă.
Senatorul PDL Iulian Urban foloseşte Facebook "pentru a putea deschide noi canale de comunicare cu cetăţenii, mai ales că eu din calitatea mea de parlamentar şi de preşedinte al Asociaţiei Asistenţă Pentru Consumatori vreau să-i ajut să îşi rezolve problemele cu care se confruntă".

Feedback pozitiv al prezenţei în social-media


Renate Weber s-a arătat încântată de feedback-ul primit, în timp ce senatorul Iulian Urban ne-a spus că acesta nu este pe măsura în care se aştepta. Europarlamentarul s-a declarat plăcut surprins de reacţiile imediate, mesajele de încurajare primite şi comentariile legate de activitatea sa.
Un feedback pozitiv a primit şi Marian Jean Marinescu, la început de la prieteni, dar mai apoi şi de la alte persoane, iar activitatea sa a fost mai intensă în perioada audierilor Comisarului Cioloş.
Victor Negrescu a explicat că are activitate zilnică pe Facebook, primind numeroase comentarii de la prieteni sau simpli cetăţeni.
"Spre bucuria mea, destule persoane, de vîrste şi profesii diferite, mi-au transmis mesaje de simpatie şi preţuire, ceea ce e oricum agreabil şi chiar măgulitor", a apreciat Zoe Petre.

Renate Weber: Mă bucur să remarc interesul pentru politica europeană


În ceea ce priveşte efectul social-media asupra tinerilor, Renate Weber a apreciat că, deşi media de vârstă a utilizatorilor este mai mare decât în cazul MySpace sau Hi5, "sunt foarte multi tineri şi mă bucur să remarc interesul lor real pentru ce se întâmplă la nivel politic european". Europarlamentarul a făcut şi legătura între online şi offline.
"La sugestia lor (utilizatorilor de Facebook, n.r.), am organizat deja două întâlniri în spaţiul real, la Bucureşti, cu prietenii mei dobândiţi în spaţiul virtual. Au fost curioşi să vadă dacă sunt chiar eu în carne şi oase cea care scrie pe Facebook, au vrut să ştie cum este ziua unui europarlamentar şi dacă politica de acolo se face la fel ca aceea din ţară, dar am discutat şi despre viaţa şi preocupările lor, despre părerea şi perspectiva lor cu privire la politică şi la politicieni", ne-a explicat Renate Weber.
Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a spus că speră să crească interesul pentru activitatea Parlamentului European, pentru a creşte transparenţa activităţii, spre exemplu pe site-ul Parlamentului European se poate urmări live activitatea parlamentarilor.  
Victor Negrescu a apreciat că tinerii sunt interesaţi de politică, atenţionând însă că trebuie să vorbeşti pe limba lor, iar mediul acesta este unul transparent. Zoe Petre a spus că i-ar "părea bine ca tinerii să fie activi în politică, e vorba de vieţile lor în mult mai mare măsură decât de a mea".
Importanţa politicii pentru tineri a subliniat-o şi Iulian Urban. "Trebuie să le stârnim interesul şi pasiunea pentru politică, aceasta până la urmă ne guvernează viaţa şi să-i determinăm să se implice, să ia atitudine şi să se revolte când sunt supuşi unor abuzuri", a spus senatorul.

Copolovici: Nu am găsit încă politicianul care să aibă exerciţiul real al comunicării online

Viorel Copolovici, specialist în comunicare, managing partner al companiei de publishing online Bakemono Publishing and Development, a apreciat că este o diferenţă între a avea cont pe Facebook şi a avea o activitate coerentă online. "Nu am găsit încă politicianul sau staff-ul care să aibă exerciţiul real al comunicării online, al comunicării reale, în ambele sensuri", a spus Copolovici.
El a apreciat că există mai multe avantaje, de ordin calitativ şi cantitativ, ţinând cont de numărul românilor de pe Facebook.
Deşi segmentarea audienţei şi adresabilitatea directă reprezintă principalul atu al acestor media, "prea puţine persoane publice au înţeles cât de cât cum funcţionează acest canal de comunicare, iar dintre politicienii români nu cred că pot evidenţia pe cineva.". Totodată, specialistul în comunicare a mai spus că sunt conturi create în beneficiul lor, "dar persoanele desemnate să se ocupe de activitatea online fie nu acordă suficient timp, fie nu au înţeles nici ele cum funcţionează".
"Am văzut de curând pagina domnului Crin Antonescu, pe care sporadicele intervenţii se rezumă la link-uri către discursuri televizate ale acestuia. Staff-urile nu au depăşit încă epoca primitivă a comunicării de brand, în care mesajul este emis în sens unic, având doar misiunea popularizării sau o firavă contribuţie în planul notorietăţii. Preşedintele PNL nu este un caz singular, alţi politicieni nefăcând nici măcar atât pe conturile Facebook", a mai explicat managerul Bakemono.

Interesul pentru social-media a crescut în perioada electorală

Specialistul în comunicare a sesizat şi o creştere a interesului pentru social-media în perioada electorală.
"Am observat o oarecare animare a interesului în perioada electorală, grevată însă de absenţa uşor sesizabilă a persoanelor respective, înlocuite de colaboratori care fie au excelat prin stângăcii, fie au admis de la bun început că sunt acolo pe post de "Cyrano". Unicul efect vizibil pare a fi eterna polarizare a preferinţelor altor utilizatori".
Totodată, mult discutatele mesaje transmise opozanţilor au atras şi ele atenţia pe Facebook.
"Campania pentru prezidenţiale a adus un adevărat război al "grupurilor" polarizate în jurul celor două partide cu candidaţi în turul al doilea: mesaje trucate (făcute să pară ca venind din direcţie opusă), grupuri cu denumiri care mai de care mai războinice şi mai categorice în privinţa susţinerii unui candidat sau a celuilalt, linkuri către "art-works" de campanie sau filmuleţe de propagandă şi aşa mai departe", a explicat Copolovici.

Profilul utilizatorului de Facebook

Viorel Copolovici a explicat că utilizatorul de Facebook are un nivel intelectual relativ ridicat, spre deosebire de alte medii precum Hi5 (o altă platformă socială, mai populară în acest moment, n.r.). "Pe Facebook sunt mulţi oameni care lucrează în birouri, au o specializare sau chiar un business, au ocupaţii liberale, fac parte din clasele aflate în eşalonul de mijloc al segmentării demografice şi chiar din cel superior într-o oarecare măsură." Acesta a mai spus că din cauza faptului că mare parte din oameni sunt "sătui de politică", efectele prezenţei politicienilor  "sunt aproape inexistente".
Viorel Copolovici mai spune însă că  "situaţia poate fi schimbată dacă, între timp, politicienii vor coopta consilieri sau colaboratori externi care vor şti să construiască şi să întreţină un culoar firesc de comunicare, pe care mesajele să circule în sens dublu şi care să conţină informaţii şi suficiente pretexte care să facă demersul mai atractiv şi, mai cu seamă, interesant pentru utilizatori.
 
  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

Nota curentă: 5.0 din 6 voturi


Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.

    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 16°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 24°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.2616 lei
    USD: Tendinta 3.3203 lei

    Jucarii si Accesorii Bebelusi
    BestKids.ro



    Proctoclinic - Echipa medicala de elita, tratamente moderne pentru afectiunile anorectale.
    Sumarul ediţiei: