Cumpara acum
Prima pagină:

PDF
Descarcă »


Anunturi Publicitare Online
Sondaj:

Credeți că pedepsele pentru violatori ar trebui crescute?

Da
Nu
Pedepsele actuale sunt corecte
Nu stiu, nu mă interesează

Comentarii (4) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.527.19.13
0758.256.441
E-mail:
office@curierul national.ro

trafic@curierul national.ro




« Alte articole din categoria Politic

Sindicatele contestă "subţierea" personalului administraţiei locale

Politic


Romel Neagu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie

Data adaugarii: 2010-01-15

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:


Proiectul de lege privind standardele de cost prevede disponibilizarea a 17.000 de persoane
MAI spune că nu este iniţiator, având numai rol de avizare a proiectului
Sindicaliştii ameninţă cu proteste şi grevă


Faptul că aparatul administrativ este supradimensionat nu mai este demult o noutate. Iată că într-un moment de criză economică, când în sistemul privat concedierile sunt la ordinea zilei,  bugetarii din administraţia locală sunt şi ei ameninţaţi. Reducerile de personal nu sunt în acest moment confirmate, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a anunţat însă că personalul instituţiilor de stat va fi redus cu 100.000 de persoane în acest an. În primă instanţă, o măsură criticată de sindicalişti este anunţarea a 17.000 de disponibilizări. Chiar dacă aceasta este acum numai la stadiu de proiect de lege, reprezentanţii sindicatelor au creat deja valuri, ameninţând cu greva şi argumentând că aceste schimbări se vor reflecta în calitatea serviciilor oferite.

Reducerea personalului se va reflecta în calitatea serviciilor, spun sindicatele

Sindicaliştii din administraţia publică locală ameninţă cu măsuri de luptă sindicală, inclusiv greva, în cazul în care nu vor fi chemaţi la consultări pe tema proiectului de lege care prevede 17.000 de disponibilizări.
"Cred că Guvernul nu va trece peste consultările cu sindicatele, fiindcă ar fi o greşeală mare din partea dânşilor. Dacă, în schimb, trec cu vederea acest lucru, noi vom lua măsuri de mobilizare a tuturor celor care sunt afectaţi de această lege şi, bineînţeles, să trecem la măsuri de luptă sindicală, culminând cu greva", a declarat ieri preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, Romel Neagu, la Realitatea TV. Neagu a mai spus că proiectul de lege fixează termene privind disponibilizările, care nu ţin cont de prevederile Codului Muncii, care prevede negocieri cu sindicatele, care nu se pot realiza în cele 45 de zile prevăzute de lege. El a acuzat Guvernul că recurge la aceste măsuri la presiunea organismelor internaţionale, fără să ţină cont de realităţile din România, şi a susţinut că, prin disponibilităţile pe care şi le-a propus Guvernul, serviciile publice către populaţie vor fi mult mai proaste.


Implementarea proiectului de lege ar duce la economii de 471 mil. lei


Măsura pe care o au în vedere sindicaliştii prevede disponibilizarea a 16.742 de salariaţi din administraţia publică locală în acest an, cele mai multe reduceri de personal urmând să aibă loc în mediul rural, în urma introducerii standardelor de cost, pentru reducerea cheltuielilor de personal cu 471,6 milioane lei în acest an.
"Astfel, ca urmare a aplicării noului normativ rezultă o economie totală de personal, la nivelul aparatului propriu al administraţiei publice locale, de circa 16.742 persoane la nivelul anului 2009, care în structură se prezintă astfel: comune - 8.772 persoane, oraşe - 2.224 persoane, municipii şi sectoare municipiul Bucureşti - 4.785 persoane şi Consilii Judeţene şi Primăria municipiului Bucureşti - 961 persoane", se menţionează în proiectul de lege.

Blaga:  Este un proiect de lege propus de ministrul Finanţelor Publice


Ministrul Afacerilor Interne, Vasile Blaga, a declarat că în şedinţa de Guvern de miercuri va prezenta trei variante ale noilor normative privind standardele de cost, cu un punct de vedere "un pic diferit" faţă de MFP. El a mai adăugat că va trebui să existe o discuţie şi cu sindicatele înainte ca proiectul să fie înaintat Parlamentului, dar şi că cifra de 17.000 de disponibilizaţi este relativă.
"Este un proiect de lege propus de ministrul Finanţelor Publice, e trimis şi spre ministrul nostru, noi îl vom analiza cu toată atenţia, deci nu este vorba de ministrul Administraţiei şi Internelor, să ne înţelegem foarte bine", a declarat Blaga. El a mai spus că punctul de vedere al MAI este diferit de cel al Finanţelor, spunând că trebuie să se ţină cont, pe lângă numărul de populaţie, şi de responsabilităţile pe care le au aceste structuri.
"Discutăm de normative de personal în administraţia publică locală, când vom ajunge la o formă definitivă a proiectului de lege, Parlamentul va aproba, nu ministrul Administraţiei şi Internelor sau ministrul Finanţelor. Atunci vom spune un lucru foarte simplu: "Dragi primari şi preşedinţi de consilii judeţene, acest normativ şi-l permite România conform legii aprobate de Parlament. Vreţi mai mult? Pe banii voştri, nu pe transfer de la bugetul central spre bugetele locale"", a declarat ministrul Afacerilor Interne, Vasile Blaga.
 
  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot

 



Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.


    Recomandat Curierul National
    Ultimele comentarii:

    ASA LE TREBUIE CA AU VOTATpesedeul ! ...
    Pensionarii vor primi mai putini bani

    NU TE MAI LUA DE BUCALBASA CATELARUL PiSD-eilor, n ...
    Refuzarea unui loc de muncă va anula dreptul la ajutorul social

    Care loc de munca?-ati inchis fabricile si uzinele ...
    Refuzarea unui loc de muncă va anula dreptul la ajutorul social

    Nu va este pe la nas comunistilor ca dupa 28 de an ...
    Refuzarea unui loc de muncă va anula dreptul la ajutorul social

    dracNEA SA VA IA DE PiSD-ei BORATI SI BORFASI CE P ...
    CCR a sesizat Comisia de la Veneția

    Top articole:

    Afişează articolele cele mai:
    Votate | Comentate | Expediate

    Radio Sud

    Tipografia de Sud
    Orologia Primo minuto

    Sumarul ediţiei: