« Alte articole din categoria Politic
Videanu: Nivelul cotei unice şi al TVA rămâne acelaşi în 2010
Politic - Cristina Clopot
(citeste alte articole de acelasi autor »)
Ministrul Economiei respinge acuzaţiile că Guvernul ascunde o creştere a taxelor şi a TVA pentru anul viitor
Candidatul UDMR la preşedinţie, Kelemen Hunor, a declarat că, potrivit opiniei sale, Guvernul "ascunde" o creştere a TVA, a taxelor şi impozitelor pentru anul viitor, părere emisă şi de candidatul PSD Mircea Geoană, acesta fiind motivul pentru care nu vine cu proiectul de buget în Parlament. Replica nu a întârziat să apară, Prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu, a spus ieri că proiectul de Lege a bugetului pentru anul 2010 nu prevede o creştere a nivelului cotei unice de impozitare sau creşterea TVA.
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a spus, în conferinţa de presă de la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL, că nivelul principalelor impozite va rămâne acelaşi în cursul anului viitor.
"Atât cota unică, cât şi TVA nu se vor modifica în anul 2010. Construcţia bugetară pe 2010 porneşte de la premisa menţinerii cotei unice la 16% şi a TVA la 19%", a declarat Videanu, citat de NewsIn.
El a mai spus că a făcut aceste precizări pentru a răspunde speculaţiilor făcute pe această temă. "Am vrut să clarificăm acest aspect pentru că am văzut o serie de poziţii publice legate de intenţia Guvernului de a majora taxele şi impozitele pe anul viitor. Cu atât mai mult cu cât Legea bugetului este practic finalizată, aşteaptă legitimitatea unui guvern care să poată depune proiectul la Parlament", a mai spus ministrul, citat de NewsIn.
Geoană: Legea bugetului nu e trimisă pentru a ascunde planul de politică economică
Între speculaţiile menţionate se află şi o declaraţie a preşedintelui PSD, Mircea Geoană, care a susţinut, sâmbătă, la Brăila, că preşedintele Traian Băsescu nu vrea să trimită Legea bugetului pe 2010 la Parlament pentru a ascunde "adevăratul plan" cu privire la politica economică şi fiscală pe anul viitor, şi anume creşterea taxelor şi a TVA la 22%.
"Nu există nicio explicaţie pentru faptul că domnul Traian Băsescu de trei zile nu promulgă Legea pe care Parlamentul a aprobat-o, în care abilităm Guvernul actual să trimită Legea bugetului pe 2010, pentru că, în acest moment, indiferent de campania electorală, este important să dăm un semnal că în 2010 ne apucăm serios de luptă împotriva crizei, de păstrarea locurilor de muncă, de plata la timp a salariilor şi a pensiilor şi a subvenţiilor pentru agricultură şi într-adevăr să redevenim o ţară normală, o ţară unită", a declarat Geoană.
Social democratul a mai spus că şeful statului nu vrea să trimită bugetul pe 2010 la Parlament deoarece fie nu doreşte ca opinia publică să vadă "dezmăţul banului public" din perioada în care PDL a rămas singur la guvernare, fie vrea să "crească taxele şi vrea TVA la 22%".
Boc: Legea nu a fost trimisă, pentru că trebuie respectat termenul în care actul normativ poate fi atacat la CCR
Premierul în exerciţiu Emil Boc a susţinut vineri că preşedintele Traian Băsescu nu a promulgat încă Legea care abilitează Guvernul demis să prezinte proiectul de buget pe 2010 pentru că trebuie respectat termenul în care actul normativ poate fi atacat la CCR. Întrebat dacă Executivul va aproba săptămâna viitoare Legea bugetului pe 2010, Boc a răspuns: "Vom vedea", precizând că va avea un răspuns după ce actul normativ care îi permite să trimită Parlamentului bugetul pe anul viitor va fi publicat în Monitorul Oficial.
El a precizat că bugetul pe anul 2010 prevede menţinerea cotei unice la 16%, a TVA la 19% şi alocarea, ca şi în bugetul pe anul 2009, a 20% din venituri către investiţii.
Proiectul Legii bugetului prevede un deficit bugetar de 5,9% - cel convenit cu FMI - şi o creştere economică de 0,5%, a mai spus Boc.
Kelemen: Guvernul ascunde o creştere a TVA
Kelemen Hunor a declarat, duminică, la Bistriţa, că, în opinia sa, Guvernul "ascunde" o creştere a TVA, a taxelor şi impozitelor pentru anul viitor, acesta fiind motivul pentru care nu vine cu proiectul de buget în Parlament. "Nu ştiu de ce amână premierul Emil Boc să vină cu el (cu proiectul de buget -n.r.) în faţa Parlamentului. Nu ştiu ce ascunde acest proiect de buget. Eu sunt convins că, dacă într-adevăr doreşte Guvernul interimar şi preşedintele în exerciţiu să avem buget, şi dacă au şi muncit în această perioadă cei care se află la guvernare, atunci ar trebui să vină cu proiectul de buget cât mai repede. Am impresia că ei ascund o creştere a TVA şi o creştere a diferitelor impozite şi taxe şi de aceea nu vor să vină cu el în faţa Parlamentului", a declarat, într-o conferinţă de presă, Kelemen Hunor, citat de Mediafax.
- Currently 5.00/5
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Noteaza articolul.
Nota curentă:
5.0 din 3 voturi
Comentarii
Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.
Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.