« Alte articole din categoria Politic
România susţine proiectul Nabucco, dar nu exclude participarea la alte proiecte europene, precum South Stream, în funcţie de susţinerea Uniunii Europene pentru aceste investiţii energetice, a declarat ieri premierul Emil Boc, la conferinţa Talks About Energy, informează Mediafax.
"În privinţa perspectivei proiectelor de finanţare a petrolului, gazelor şi energiei în spaţiul Mării Negre, România urmăreşte cu prioritate realizarea proiectului Nabucco, a conductei Constanţa - Trieste şi construirea la Constanţa a unui terminal de gaze naturale lichefiate. Sunt pe agenda noastră, fără ca prin aceasta să neglijăm celelalte proiecte europene aflate în dezbatere. România are avantajul strategic de a deţine o poziţie importantă în oricare dintre ele, de aceea România îşi va flexibiliza politica putând fi parte componentă şi la alte proiecte europene", a declarat Boc.
Întrebat dacă printre aceste proiecte europene la care România doreşte să participe se află şi South Stream, Boc a spus că se poate lua parte la oricare dintre proiecte.
România aşteaptă să aleagă UE pentru susţinerea proiectelor
"M-am referit la toate culorile: White Stream, Blue Stream, South Stream. Putem fi parte la oricare din aceste proiecte, evident trebuie să vedem modul în care UE şi ceilalţi parteneri vor fi înclinaţi în susţinerea unuia sau altuia dintre celelalte proiecte. Important este să jucăm un rol strategic cu oricare dintre ele", a arătat premierul.
El a mai spus că discuţia este încă la un nivel general, pentru că ţine de contextul internaţional şi de politica energetică a României.
Şerban: Putem rezista fără energia internaţională, dar nu prea mult
Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Tudor Şerban, întrebat ce va face România dacă proiectul Nabucco nu va fi urgentat, a afirmat că în această situaţie autorităţile se vor orienta spre alt proiect care să asigure surse de energie.
"România poate să aştepte, pentru că a demonstrat asta în această iarnă, dar nu mai poate să aştepte mult. Dacă Nabucco nu se va materializa, este clar că va intra în discuţii pentru un proiect, nu pot spune care", a spus Şerban.
Boc a deschis, ieri, conferinţa Talks about Energy, având ca temă principală necesitatea şi efectele unei strategii energetice naţionale, la eveniment participând şi Tudor Şerban. Nabucco, sprijinit de Uniunea Europeană şi Statele Unite, vizează legarea zonei centrale a Asiei, bogată în gaze naturale, de Europa. Gazoductul este dezvoltat de un consorţiu la care participă Transgaz Mediaş, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), BOTAS (Turcia) şi RWE (Germania) şi va tranzita Azerbaidjan, Georgia, Turcia, România, Ungaria şi Austria, ocolind Rusia şi Ucraina. Începerea construcţiilor a fost programată pentru 2010, iar inaugurarea a fost stabilită pentru 2014. Furnizorii potenţiali sunt Azerbaidjan, Iran, Turkmenistan şi Irak.
South Stream este dezvoltat de Gazprom şi grupul italian ENI şi are ca obiectiv livrarea de gaze naturale ruseşti către Europa, ocolind Ucraina. Gazprom vrea să participe la construirea acestui gazoduct iraniano-pakistanez, proiect care ar permite grupului rus să priveze Nabucco de gazele naturale extrase din cel mai mare zăcământ din lume. Gazoductul iraniano-pakistanez va permite Gazprom să dirijeze tranzitul de gaze naturale extrase din câmpul North Dome, situat în Qatar şi Iran, către pieţele din Asia de Sud, privând, astfel, proiectul european Nabucco de această sursă importantă de gaze.
Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.