« Alte articole din categoria Politic
Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri, înaintea plecării la Bruxelles, la lucrările Consiliului European, că România a cerut, încă de acum două luni, reducerea birocraţiei pentru simplificarea procedurilor de angajare a banilor de la Uniunea Europeană în situaţii de criză.
Şeful statului a precizat că e nevoie ca în situaţii de criză "să fim capabili să acţionăm fără proceduri excesive", potrivit NewsIn. Propunerea României este ca statele membre să-şi asume responsabilitatea dacă se constată că banii nu au fost utilizaţi în conformitate cu standardele UE.
Băsescu a spus că pe agenda Consiliului European se află şi analizarea crizei economice şi financiare şi că România va susţine creşterea nivelului de finanţare prin BEI pentru industria auto şi IMM-uri. "România va susţine creşterea nivelului de finanţare prin Banca Europeană de Investiţii pentru industria auto şi pentru IMM-uri, infrastructurile fiind acoperite, din punctul nostru de vedere, suficient în raport cu capacitatea de absorbţie atât de alocările care revin României din bugetul Uniunii, dar şi din faptul că România a angajat deja negocierea unui credit de 1 miliard de euro de la BEI, care să constituie sursa de finanţare a componentei autohtone pentru finanţările nerambursabile de la Uniunea Europeană. În acest sens, eu am aprobat un memorandum săptămâna trecută, deci lucrurile s-au demarat, am dat mandatul de începere a negocierilor", a explicat Băsescu.
De asemenea, România are un punct de vedere şi în ceea ce priveşte propunerea ca fondurile destinate agriculturii, dar necheltuite, să fie realocate către alte domenii, şeful statului susţinând că nu e de acceptat o asemenea variantă şi că una dintre soluţii ar fi extinderea perioadei în care fondurile europene să fie cheltuite.
Traian Băsescu a explicat, în legătură cu alt punct de pe agenda Consiliului European, şi anume pachetul energie-schimbări climatice, că România a fost un susţinător fără rezerve al acestui pachet, dar că are o obiecţie în privinţa datei stabilite ca bază pentru calculul reducerii nivelului de poluare - anul 2005.
"Nu renunţăm la postul de comisar european"
Preşedintele Traian Băsescu a mai spus ieri că România susţine menţinerea actualei structuri a Comisiei Europene şi că nu renunţă la postul de comisar.
"Tratatul de la Nisa reclamă reducerea numărului de comisari, de la 1 ianuarie 2009 (...). Dacă statele membre doresc aplicarea Tratatului de la Nisa, România nu renunţă la comisar", a spus Traian Băsescu. Şeful statului a explicat că punctul de vedere al României este că ar trebui să se continue cu o structură a Comisiei Europene pe aceeaşi formulă, pe principiul o ţară - un comisar.
În privinţa Tratatului de la Lisabona, liderii europeni urmează să identifice o cale comună pentru intrarea în vigoare a Tratatului. Liderii europeni vor aduce, de asemenea, mai multe clarificări în legătură cu baza juridică în care vor fi organizate alegerile europene de anul viitor. Preşedintele Traian Băsescu va participa, azi şi mâine, la Bruxelles, la lucrările Consiliului European, pe agendă figurând pachetul de măsuri pentru redresarea economică propus la 26 noiembrie, Tratatul de la Lisabona, pachetul energie-schimbări climatice şi strategia de securitate.
Goleanu: Blocul electronic al aeronavei prezidenţiale a fost afectat de umiditate
Preşedintele Traian Băsescu a plecat spre Bruxelles cu o întârziere de 50 de minute, din cauză că a fost nevoie să se renunţe la aeronava prezidenţială pregătită pentru acest zbor şi să decoleze cu aeronava de rezervă. Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a explicat că aeronava prezidenţială a fost verificată în cursul zilei de miercuri, a fost efectuat zborul tehnic de verificare, fără să se constate vreo defecţiune şi a fost sigilată. Adrian Goleanu, directorul general Romavia, a spus ieri în timpul zborului către Bruxelles al aeronavei prezidenţiale de rezervă, că a fost schimbat aparatul de zbor deoarece s-a constatat o defecţiune a sistemului care transmite organelor de control de la sol date despre aeronavă. El a adăugat că având în vedere că defecţiunea a fost constatată la sol, aceasta nu intră în categoria incidentelor şi a amintit că o situaţie similară s-a petrecut cu 4-5 ani în urmă, din cauza unei ploi torenţiale. Aeronava prezidenţială Boeing 707 este fabricată în 14 mai 1974 şi a efectuat, până în prezent, peste 14.000 de ore de zbor.
Potrivit directorului Romavia, aceasta este cea mai veche aeronavă prezidenţială din emisfera nordică. Astfel de aeronave, vechi de aproape 40 de ani, mai sunt utilizate în serviciul prezidenţial în Angola, Togo, India, Israel, dar şi pentru uzul Casei Regale a Spaniei. În lume, sunt funcţionale peste 200 de aeronave militare Boeing 707.
Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.