Add to Google
Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Sondaj:

Credeți că după adoptarea Codului de Bune Practici vor scădea prețurile?

Da
Nu
Nu știu

Comentarii (34) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.599.55.00
021.312.13.00
E-mail:
office@curierul national.ro


Trafic masurat independent prin SATI / BRAT

« Alte articole din categoria Politic

Creţu cere preşedintelui poziţii ferme faţă de atitudinea politicienilor italieni

Politic

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a solicitat ieri preşedintelui român şi premierului român să adopte poziţii publice ferme în legătură cu "discursurile inacceptabile" ale politicienilor de dreapta din Italia, care vizează restrângerea libertăţii de circulaţie pentru români.
Conform unui comunicat remis agenţiei Mediafax, Corina Creţu a propus colegilor români din PE iniţierea unei scrisori comune către preşedintele CE prin care să se solicite intervenţia lui Jose Manuel Barroso în această situaţie.
"Constat cu regret faptul că un eveniment nefericit şi regretabil, care are drept protagonist un cetăţean român aflat temporar în Italia, este folosit din nou drept pretext pentru punerea în discuţie a unui drept fundamental al cetăţenilor europeni, în ansamblul lor: dreptul de liberă circulaţie şi stabilire a domiciliului, evident, cu respectarea legilor general recunoscute în materie. Noua coaliţie care a venit la putere în Italia evocă, în dispreţul total al regulilor comunitare, posibilitatea reintroducerii vizelor pentru români. Declaraţiile prin care se propun măsuri drastice se succed, de câteva zile, într-un ritm îngrijorător", a declarat eurodeputatul social-democrat, conform sursei citate.
Creţu a arătat că tonul a fost dat chiar de viitorul premier Silvio Berlusconi, care l-a criticat pe predecesorul său socialist şi a propus trierea imigranţilor. "Din cauza stângăciilor Guvernului Prodi, delincvenţa a primit un mesaj de genul veniţi pentru a fura şi jefui, pentru că aici puteţi scăpa basma curată". Vom demara tratative cu România pentru a obţine o derogare de la normele UE, care să ne permită filtrarea fluxului de imigranţi", a declarat Berlusconi, potrivit aceleiaşi surse. Iar Gianfranco Fini, aliatul său politic, a folosit termeni mai duri: "Nu exclud posibilitatea reintroducerii vizelor pentru români". Liderul partidului Alianţa Naţională a avertizat că Italia ar putea aduce în discuţie la Bruxelles problema liberei circulaţii în Uniunea Europeană. "Astfel de discursuri sunt inacceptabile în Europa secolului XXI", a afirmat Corina Creţu.
Câştigătorul alegerilor din Italia Silvio Berlusconi doreşte începerea tratativelor cu România pentru obţinerea unei derogări de la normele UE, care să permită autorităţilor italiene "filtrarea" fluxului de imigranţi români, informează cotidianul Il Tempo în ediţia electronică de miercuri.
"Prodi nu a mişcat un deget când, în ianuarie 2007, s-au deschis frontierele pentru România. Putea negocia un moratoriu pentru reducerea libertăţii de acces a românilor în Italia, aşa cum au făcut toate ţările importante din Europa", a subliniat Silvio Berlusconi, invitat într-o emisiune radiofonică.
Franco Frattini, viitorul ministru de Externe al Italiei, a declarat în cursul acestei săptămâni că renegocierea directivei UE privind libera circulaţie a persoanelor ar fi o măsură "rezonabilă", a relatat Reuters Italia, în pagina electronică.

 
  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

Vizualizari: 10.


Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.

    Diverse:

    Vremea:
    Acum: -1°C.
    La noapte: -2°C.
    Mâine: 0°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.0987 lei
    USD: Tendinta 3.0013 lei

    Jucarii si Accesorii Bebelusi
    BestKids.ro

    Sumarul ediţiei: