Investitorii cer CNVM să investigheze transferuri pe produsele structurate emise de Erste
Piata bursiera
Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) solicită CNVM să investigheze tranzacţiile cu unele produse structurate emise de Erste, după ce fostul Consiliu de Administraţie al BVB a invocat o serie de probleme la revocarea lui Valentin Ionescu din funcţia de director general. "Având în vedere acuzaţiile aduse conducerii executive a Bursei conform cărora nu a supravegheat temeinic activitatea băncii (BCR - n.r.), în calitate de furnizor de lichiditate pentru produsele structurate emise de Erste, precum şi faptul că mai mulţi investitori au sesizat Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare cu privire la problemele care au apărut în legatură cu structuratele, solicităm Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare începerea unei investigaţii cu privire la posibilitatea încălcării prevederilor legislative în vigoare, precum şi publicarea în buletinul CNVM a rezultatelor investigaţiei demarate", se arată într-un comunicat transmis ieri de AIPC şi preluat de Mediafax. Reprezentanţii investitorilor amintesc că printre motivele invocate de fostul Consiliu de Administraţie al Bursei de Valori pentru revocarea lui Valentin Ionescu din funcţia de director general se regăseşte şi "nesupravegherea intermediarilor implicaţi în operaţiunile cu unele dintre produsele structurate". Valentin Ionescu a fost revocat de la conducerea executivă a BVB în 17 noiembrie, iar pe 9 ianuarie a fost schimbată radical şi componenţa Consiliului de Administraţie al Bursei. Nemulţumirile investitorilor faţă de activitatea BCR ca furnizor de lichiditate pentru unele produse structurate emise de Erste au fost determinate de faptul că uneori banca nu a menţinut cotaţii în piaţă din cauza unor probleme tehnice, iar în unele cazuri a anunţat cu întârziere aceste probleme.
Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.
Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.