Cumpara acum
Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Caricatura zilei:

PDF


Anunturi Publicitare Online
Sondaj:

Care sunt soluţiile pentru eficientizarea sistemului sanitar?

Scăderea birocraţiei
Creşterea transparenţei
Construcţia de spitale noi
Modernizarea spitalelor vechi
Parteneriatul public privat

Comentarii (7) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Cristian Popisteanu nr. 2-4
Sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
021.527.19.13
0758.256.441
E-mail:
[email protected] national.ro

[email protected] national.ro




« Alte articole din categoria Opinii

Mark Mobius: Afaceri și politică în Coreea de Sud

Opinii

Data adaugarii: 2017-11-09

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

„Călătoriile mele recente m-au dus în Coreea de Sud într-un moment interesant, luând în considerare  tensiunile în creștere cu vecinul său dinspre nord. Colegii mei și cu mine am  verificat unele reforme care au avut loc, inclusiv cele legate de companiile de familie de tip conglomerat, cunoscute sub numele de chaebols.

Influențe politice

Am venit pentru prima dată în Coreea de Sud în anii 1970, iar politica lor a fost controversată dintotdeauna. De-a lungul anilor, câțiva președinți coreeni au fost închiși pentru corupție și, unul , din păcate s-a sinucis atunci când familia sa a fost investigată.

Cel mai recent președinte care a fost închis este fostul președinte Park Geun-hye, fiica lui Park Chung-hee, fostul lider puternic care a condus Coreea de Sud din 1963 până la asasinarea sa, în 1979. Ca adolescentă, ea a devenit de-facto “prima doamnă “când un simpatizant nord-coreean a asasinat-o pe mama ei.

Probabil că nu este surprinzător, ținând cont de trecutul său traumatic,  faptul că ea a căzut sub influența unui grup religios din Coreea de Sud numit Biserica Vieții Veșnice. Liderul său și mai târziu fiica sa, Choi Soon-sil, se presupuneau a fi confidenții lui Park.

Când Park a fost aleasă președinte în 2013, Choi și adepții săi au obținut influență asupra unei game largi de aspecte, inclusiv a propunerilor bugetare guvernamentale. Choi și-a folosit poziția sa pentru a presa liderii coreeni chaebols să doneze milioane de dolari fundațiilor sale, printre care se aflau și presupuse activități ilegale.

Este important de notat faptul că legea federală a Statelor Unite și Actul privind Practicile Corupției Străine ar putea duce la sancțiuni asupra conglomeratelor de familie implicate și restricționării activităților lor comerciale în Statele Unite.

Guvernanța corporativă și Reforma

Scandalul lui Park și ulterior punerea sub ei sub acuzare, au accentuat gradul de conștientizare a guvernanței corporative în companiile din Coreea de Sud. În mai 2017, Moon Jae-in, un candidat de reformă din partea partidului de opoziție, a fost ales președinte pe o platformă care necesita o serie de reforme și măsuri să slăbească  puterea conglomeratelor de familie (chaebols).

Scandalul pare a fi parte integrantă din politica Coreei de Sud. Unii comentatori spun că este foarte greu pentru Coreea de Sud să rupă legătura dintre politică și afaceri, dar am văzut o schimbare substanțială în guvernanța corporativă ca rezultat al scandalurilor recente.

Serviciul Național de Pensii a fost elementul esențial în efortul de a îmbunătăți lucrurile. Este al treilea cel mai mare fond de pensii din lume cu mai mult de 450 de miliarde de dolari în active. Serviciul Național de Pensii a deținut acțiuni substanțiale în societățile listate în Coreea de Sud, având de multe ori votul decisiv asupra diferitelor măsuri la reuniunile acționarilor.

Dar, din păcate, chiar și Serviciul Național de Pensii a fost subiect de scandal. În 2016, Moon Hyung-pyo, fostul ministru sud-coreean al sănătății și bunăstării sociale și următorul președinte al Serviciului Național de Pensii, a fost arestat pentru că și-a abuzat autoritatea exercitând presiuni asupra Serviciului Național de Pensii pentru a acorda un vot cheie într-o tranzacție de fuziune corporativă. Serviciul Național de Pensii deținea  acțiuni substanțiale în ambele companii implicate.

Noi am fost foarte interesați de acest caz, deoarece aprobarea fuziunii ar fi dezavantajoasă pentru investitorii minoritari ca noi.  Noi speram ca Serviciul Național de Pensii  să sprijine investitorii minoritari. În schimb, Serviciul Național de Pensii a sprijinit fuziunea la prețuri inechitabile care au favorizat vicepreședintele uneia dintre companiile implicate și a familiei sale. În timpul anchetelor, unul dintre oficialii Serviciului Național de Pensii a spus că a fost presat de un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului Sănătății și Bunăstării  Sociale din Coreea de Sud pentru a încheia acordul. Am fost profund dezamăgiți în acțiunea Serviciului Național de Pensii.

Cu toate acestea, noi începusem să vedem semne că sistemul  începuse să se îmbunătățească.

Au avut loc foarte multe dezbateri cu privire la structura organizatorică corespunzătoare a conglomeratelor de familie  (chaebols) pentru a obține o bună guvernanță corporativă. O dezbatere s-a axat pe structura companiei  de tip holding, pe care unii observatori o văd ca o posibilă cale de a clarifica structurile de proprietate foarte complexe ale  conglomeratelor de familie (chaebolului). Aceste conglomerate adesea includ o mulțime de filiale cu multe alte mici holding-uri de către familia care le controlează.

Din 1987, guvernul a interzis structura de tip holding, deoarece se credea că acesre conglomerate ( chaebols) ar putea utiliza structura pentru a-și crește puterea. După Criza Financiară Asiatică din 1999, structura de tip holding a fost din nou permisă, considerată o modalitate de a restructura proprietatea conglomeratelor (chaebols) pentru a le face mai transparente.

În perioada aceea, structura  de tip holding a fost supusă multor reglementări. Acest lucru a fost relaxat, astfel încât rezultatul final a fost o structură de  tip holding piramidal.

Administrarea

După scandalul său, Serviciul Național de Pensii a mandatat Institutul Asiatic de Guvernanță Corporativă (AICG), un institut de cercetare la Universitatea Coreea, să elaboreze standarde. Institutul Asiatic de Guvernanță Corporativă se uitau la  codurile de administrare ale Regatului Unit și ale Japoniei ca modele.

În Seul, colegii mei și cu mine am vizitat un profesor universitar care conducea un grup pentru a consolida puterea și influența acționarilor minoritari în afacerile societăților cotate la bursă. Un alt profesor cu care am lucrat în trecut, Ha-Sung Jang, a fost un puternic susținător al guvernanței corporative. Președintele Moon l-a numit recent la un post cheie în cabinet. Considerem acest lucru drept un pas pozitiv, deoarece pune chestiuni de guvernanță corporativă în centrul guvernului coreean.

Există multe bariere pentru a aplica un cod de administrare. Până recent, investitorii străini au condus la activismul acționarilor. Totuși, acestea nu au fost eficiente.

O mare parte a antagonismului este exprimată în presa locală, care este influențată de conglomerate. Acestea (Chaebolii) sunt cele mai mari agenții de publicitate, iar unii chiar dețin controlul ziarele în mod direct. Astfel, sentimentul naționalist față de influența străină este un subiect popular pentru presa locală.

Dacă doriți să simțiți situația, filmul coreean “Inside Men” merită verificat. Filmul prezintă corupția în conglomerate și legătura dintre politicieni, bănci, presă, lumea interlopă, poliția, procurorii și grupurile puternice de afaceri  de tip chaebol.

Puterea Conglomeratelor de familie

În Coreea, puterea conglomeratelor de familie este evidentă prin numărul de întreprinderi mici și mijlocii dependente de ele pentru afaceri. Conglomeratele de familie  sunt  bine cunoscuți cumpărători de afaceri care arată profitabil. De asemenea, aceștia construiesc afaceri  împotriva firmelor existente și apoi le elimină pentru a lua partea lor din cotele de piață deținute.

Un exemplu a fost furnizorul unui producător major de electronice pe care l-am întâlnit. Compania de aprovizionare mai mică a făcut parte din afacerea gigantului care producea smartphone-uri . Câștigurile firmei furnizoare  au fost foarte dependente de operațiunile conglomeratului  de smartphone-uri. Deci, un declin recent al vânzărilor de smartphone-uri ale unei companii mai mari a determinat și compania mai mică să sufere. Aproximativ 60% din vânzările firmei mai mici au fost dependente de conglomeratul mai mare. Pentru a depăși treptat această situație dificilă, planul conducerii a fost acela de a începe să solicite afaceri de la producătorii chinezi de smartphone-uri. Cu toate acestea, nu era clar dacă conglomeratul  le-ar permite acest lucru.

În ciuda unei slăbiciri aparente a puterii conglomeratelor în zile noastre, familiile care controlează conglomeratele încă prosperă folosind legăturile lor cu companiile afiliate și puterea lor financiară.

Având în vedere diversele dinamici implicate, este destul de complicat să modificăm sistemul. Reforma Conglomeratelor este încă o activitate în proces de desfășurare.

Comentariile, opiniile și analizele prezentate aici au scopuri strict informaționale și nu ar trebui considerate sfaturi individuale  pentru investiții sau recomandări pentru investiții în orice fel de titlu sau de a adopta vreo strategie de investiții. Deoarece condițiile pe piață și condițiile economice sunt supuse unor schimbări rapide, comentariile, opiniile și analizele au fost actuale la data prezentării pentru publicare și pot fi modificate fără o notificare prealabilă. Acest material nu se dorește a fi o analiză completă a fiecărui fapt referitor la orice țară, regiune, piață, industrie, investiție sau strategie.

Informații legale importante

Toate investițiile implică riscuri, inclusiv posibila pierdere a principalului. Investițiile în valori mobiliare străine implică riscuri speciale, incluzând aici fluctuații valutare, instabilitate economică și evoluții politice. Investițiile în piețe emergente, în cadrul cărora este inclusă subsecțiunea piețelor de frontieră, implică riscuri sporite ca urmare a acelorași factori, în plus față de riscurile asociate cu dimensiunea mai redusă a acestor piețe, lichiditatea mai scazută și lipsa unor cadre juridice, politice, de afaceri sau sociale stabile, care să sprijine piețele de valori mobiliare. Deoarece aceste cadre sunt, de obicei, chiar mai puţin dezvoltate în pieţele de frontieră, precum şi ca urmare a diverşilor factori care includ potenţialul crescut pentru o volatilitate extremă a prețurilor, lipsa de lichiditate, barierele în calea comerţului şi controlul schimbului valutar, riscurile asociate cu pieţele emergente sunt amplificate în pieţele de frontieră. Prețul acțiunilor fluctuează, uneori în mod brusc și major, din cauza unor factori care au impact doar asupra companiilor, doar asupra anumitor industrii sau doar asupra unor anumite sectoare de activitate sau asupra condițiilor de piață în ansamblu.”
 
  • Currently nan/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Noteaza articolul.

 



Comentarii

Curierul National nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.

    Timpul de 30 zile în care puteaţi face comentarii pe marginea acestui articol a expirat.


    Recomandat Curierul National
    Ultimele comentarii:

    Legatura intre disparitia Regelui Mihai I al Roman ...
    Proteste antiguvernamentale în mai multe orașe

    Orice protest este egal cu zero. Se vede clar ca D ...
    300 de oameni au protestat, legați la ochi, împotriva modificării Legilor Justiției

    Si dupa manifestarile proregaliste ale puterii ins ...
    Camera Deputaţilor a cheltuit peste şapte milioane de lei într-o singură lună

    KIM JONG UN si KIM JONG DOI=dracNEA PENTRU NOI ! ( ...
    Proteste antiguvernamentale în mai multe orașe

    Moldova s-a confruntat si cu a 3-a cea mai grava C ...
    Deputatul Marius Bodea a susţinut în Comisia de transporturi necesitatea alocării de fonduri pentru investiții in infrastructura mare de transport a Iaşului şi a întregii Regiuni Moldova

    Top articole:

    Afişează articolele cele mai:
    Votate | Comentate | Expediate

    Radio Sud

    Tipografia de Sud
    Orologia Primo minuto

    Sumarul ediţiei:

    Opinii

    Eveniment

    Economie

    Fonduri Europene

    Finante Banci

    Piata bursiera

    Actualitate Companii

    Politic

    Economie mondiala

    Business Style

    Actualitate

    Turism

    IT&C

    Transporturi

    Retail

    Piata artei

    Real estate

    Extern

    Util