Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Dacă tot au dat băncile cu economia în gard, hai să le ajutăm să o facă în continuare! Ceea ce se întâmplă aiurea în lume, se întâmplă şi în România. Băncile nu numai că nu au fost lăsate să suporte consecinţele spargerii bulei creditului de care chiar ele erau responsabile, dar, fiind considerate sistemice, au fost ajutate din răsputeri de autorităţi să îşi împrăştie pierderile - care ar fi trebuit să se regăsească exclusiv în propriile portofolii - către întreaga societate. Deopotrivă consumatori cu vântul prin buzunare şi agenţi economici istoviţi trag din greu ca să ne lăudăm că în România nu a dat faliment nicio bancă.
Şi pentru că statul român tot pare a fi reprezentantul sistemului bancar mai degrabă decât al contribuabililor, nici nu ne mai mirăm de legăturile din ce în ce în ce mai strânse (deloc nevinovate) dintre instituţiile oficiale şi băncile - de importanţă sistemică, nu-i aşa? - cu capital străin de la noi. Fascismul (fuziunea dintre puterea corporaţiilor şi cea a statului, după cum l-a definit Mussolini) financiar românesc pare a căpăta tot mai mult cheag. Copiem din ce în ce mai mult ce se întâmplă în SUA, unde oamenii se plimbă dintr-o parte în alta ocupând succesiv funcţii de conducere ale holding-urilor bancare de pe Wall Street şi de demnitari ai Trezoreriei Statului sau ai Administraţiei Prezidenţiale. De fiecare dată - desigur - în favoarea industriei financiare şi pe cârca plătitorului de taxe american.
Ultimul episod de acest fel este numirea la Ministerul Finanţelor Publice, ca şef al Trezoreriei României, a lui Cristian Sporiş, cel care anterior deţinea poziţia de director executiv pe Trezorerie şi arbitraj la Raiffeisen Bank. Chiar dacă nu ar fi fost de la banca respectivă, oricum funcţia ar fi fost ocupată tot de cineva din interiorul sistemului bancar. "Au fost mai multe propuneri din mediul bancar, iar în final a rămas şeful Trezoreriei de la Raiffeisen Bank, care are o vastă experienţă în sistem şi este apreciat ca unul dintre cei mai buni oameni din piaţă, având o relaţie foarte bună cu ceilalţi trezorieri", au declarat pentru agenţia Mediafax surse din mediul bancar.
Ni se va servi, bineînţeles, argumentul că demnitatea publică de şef al Trezoreriei statului trebuie să ajungă pe mâna unei persoane de piaţă, un profesionist care să administreze profesionist banii bugetului, datoria publică şi relaţia cu băncile creditoare. Măcar de ar fi aşa şi emisiunile cu titluri de stat nu s-ar mai face în afara regulilor pieţei ca până acum, pe baza unei relaţii ciudate în triunghiul generator de inflaţie compus din Finanţele Publice, Banca Naţională şi băncile comerciale.
Dacă ni se poate argumenta că la Trezorerie nu poate lucra decât un trezorier, mai ciudată era a doua opţiune (nematerializată) pentru ocuparea postului de purtător de cuvânt al Guvernului. Acesta ar fi urmat să provină tot din zona bancară, respectiv şeful de comunicare externă de la o instituţie de credit. Este într-adevăr ciudat că din toate milioanele de grăitori în limba română, noul prim-ministru a avut doar două opţiuni, iar una dintre acestea venea taman din zona sistemului bancar dominat de bănci cu capital străin.
Aceleaşi bănci pe care preşedintele Traian Băsescu le suduia la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, după ce banca centrală a Austriei recomandase reducerea expunerilor pe Europa de Est. "Vreau să nu fim în situaţia de a le aduce aminte prietenilor europeni cât au condiţionat accesul României în UE de privatizarea sistemului bancar. Domnilor, aţi obţinut profituri uriaşe în România din 2000 şi până în 2009, iar azi dacă vă pregătiţi cumva să lăsaţi economia românească nefinanţată în perioadă de criză, vom considera o lipsă de fair-play în relaţia cu România. Vreau să cred că acest lucru nu se va întâmpla, că nu vom fi puşi, noi, ţările care am venit mai târziu în UE, să plătim factura lăcomiei sistemelor bancare, a lăcomiei, a imprudenţei, a lipsei de responsabilitate de pe vremea când dădeau credite cu buletinul", spunea atunci Băsescu.
Preşedintele băncii care astăzi furnizează statului român şeful Trezoreriei, Steven van Groningen, a solicitat, după cum chiar dânsul a declarat într-o emisiune la Money Channel, o audienţă la Preşedinţia României pe care a primit-o numaidecât. Pentru că banca este sistemică. Pentru că ne aduce fluxuri de capital importante. Altminteri, nu orice antreprenor amărăştean care, printre altele, acum plăteşte oalele sparte ale bulei creditului creată de bănci, ar fi avut ocazia să se întâlnească de-îndată cu Traian Băsescu. Oricum la cum stau lucrurile în România, chiar ne mirăm că nu s-a întâmplat invers, ca preşedintele ţării să ceară audienţă la şefii de bănci.
Pentru că tot am vorbit de Raiffeisen, al cărei reprezentant a ajuns şef al Trezoreriei statului şi al cărei preşedinte şade la o vorbă cu Traian Băsescu, nu trebuie să uităm că economistul-şef al acestei bănci (în funcţie!) este şi cap al Consiliului Fiscal, organism guvernamental care veghează la asigurarea unui buget echilibrat. Cu alte cuvinte, primul-ministru şi factorii de decizie executivi, înainte de a întocmi bugetul se adapă de la înţelepciunea unor personalităţi din societatea civilă. Şi cum nu este în societatea civilă instituţie mai reprezentativă şi mai dedicată intereselor ţării decât Raiffeisen Bank, este normal ca un reprezentant al acesteia, Ionuţ Dumitru, să fie chiar şeful Consiliului Fiscal.
Poate la nivel teoretic, nu este rău ca statul român să beneficieze de expertiza mediului privat şi a unor holding-uri occidentale, doldora de know-how corporativ. La noi chiar a prins bine acest mit al principelui străin care dezleagă lucrurile acolo unde nu ne pricepem şi asigură echilibru acolo unde noi ne încăierăm. Totuşi, nu trebuie să uităm că statul apelează la un sistem bancar plin de interese particulare (uneori sau de cele mai multe ori contrare cu interesele contribuabilului) şi care în perioada precedentă de boom nu s-a remarcat prin elemente pe care le-am dori de la statul român: echilibru, cumpătare, performanţă, inteligenţă de piaţă. Dimpotrivă, băncile de la noi sunt principalele responsabile pentru construirea unui model nesustenabil al economiei româneşti, pentru finanţarea unei bule imobiliare, pentru alocarea greşită a capitalului, pentru dezmăţul creditului cu buletinul.
De la pierzătorii ciclului anterior (care conform regulilor capitalismului ar fi trebuit să dispară prin faliment) acum aşteptăm o aşezare temeinică a unei ţări care încă să zicem mersi că nu se cheamă Republica Raiffeisen România. Apropo de banca năzdrăvană ce acum dă personalităţi care să se preocupe de echilibrul bugetului şi de sustenabilitatea datoriei. Pe internet a circulat recent o reclamă a Raiffeisen din Ungaria, difuzată în 2007 în ţara vecină, şi care văzută cu ochii de acum apare ca un simbol al iresponsabilităţii economice, al hazardului moral şi al abdicării de la alocarea inteligentă a capitalului. Acolo, ofiţerul de credit nu voia să audă nimic despre veniturile debitorului, despre salariul capului familiei, ci doar de valoarea garanţiei proprietăţii, evaluată la preţ de bulă speculativă, fireşte. Ce să mai spunem! Suntem pe mâini bune!