Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Dacă de mai bine de 20 de ani orbecăim bezmetic şi nu ştim unde ne îndreptăm (sau chiar o facem într-o direcţie greşită, aşa cum spun majoritatea românilor), acest lucru se datorează, în primul rând, faptului că ne-au lipsit oamenii cu viziune. Deopotrivă în politică, în mediul de afaceri şi în societatea civilă. Pentru că tot nu prea ştim ce e cu noi, măcar de am fi avut unul sau doi lideri cu perspective mai largi, care să ştie încotro să ne călăuzească.
Aşteptările sau speranţele pe care unii dintre noi şi le-au făcut în trecutele decade au fost urmate de deziluzii. Şi tot batem pasul pe loc. Tot suntem lipsiţi de un punct de echilibru. Tot nu avem vreo direcţie stabilită, repere clare.
Schimbarea intempestivă de Guvern, făcută între două zăpezi, cu suflul în ceafă al străzii şi sub securea FMI, nu ne încurajează să tragem nădejde că acum ne-am aşeza pe temelii grozave. Scepticismul este mai degrabă recomandabil. Oricâtă carte ar avea noul prim-ministru.
Să fie omul care a parcurs numeroase file de istorie un om cu orizonturi extinse, care să limpezească lucrurile, care să găsească un făgaş de normalitate pentru societatea românească? Începutul de mandat nu ne dă vreo dovadă în acest sens. Premierul Ungureanu a preluat un Guvern cu o majoritate cârpită, decredibilizată în opinia publică, a acceptat o echipă în care miniştrii au fost numiţi de alţii şi îşi va exercita activitatea în 2012 după un buget elaborat de Emil Boc. Totul cu un orizont de timp care se limitează la alegerile legislative care bat la uşă.
Deloc descurajat, noul prim-ministru şi-a suflecat mânecile şi s-a pus pe treabă. A început cu aparatul administrativ căruia i-a fixat orarul. Funcţionarii bugetari ar urma să lucreze, indiferent de instituţie, între orele 8.00 şi 16.00. De luni până vineri. Dacă prelungirea orarului din ultima zi lucrătoare a săptămânii poate fi o măsură bună, stabilirea unui orar rigid de la centru este îndoielnică. Sau în orice caz nu ar fi trebuit să constituie preocuparea primului ministru. Darămite printre primele!
Totuşi, domnul Mihai Răzvan Ungureanu insistă pe această dimensiune a sa de cap al funcţionărimii româneşti. Presa a relatat despre o dispoziţie a domniei sale pentru lucrătorii Palatului de la Victoria de a înlătura de pe pereţi icoanele, tablourile şi calendarele. Cum reacţia în opinia publică la apariţia ştirii a fost destul de iritată, premierul a negat imediat că ar fi dat un astfel de ordin.
Nu poate însă nega ce i-a propus ministrului de Finanţe Bogdan Drăgoi la instalarea acestuia, şi anume să îşi facă un birou în clădirea Guvernului de unde să îşi desfăşoare activitatea. Ideea ar fi că, rămânând la minister, colaborarea şi comunicarea cu şeful Executivului ar fi întrucâtva viciată. "Bogdane, ştiu sigur că o să ai de lucru, o să-ţi faci probabil birou la Guvern şi o să mai vii şi pe aici, la minister, din când în când", a spus domnul Ungureanu, care are o percepţie mult mai nemijlocită asupra conlucrării dintre instituţii. Oare dacă domnul Drăgoi nu stă la câteva scaune distanţă lângă primul ministru o fi vreo disfuncţie majoră în Guvern?
Pentru că tot este eruditul de la Palatul Victoria licenţiat în istorie, nu ar fi rău să amintim un episod din istoria României. Pentru o perioadă scurtă (nu mai mult de un an de zile), Vintilă Brătianu - finanţist de formaţie - a devenit premier al României, după moartea fratelui său, Ionel I.C. Brătianu, la sfârşitul lui 1927. Om muncitor, noul preşedinte al Consiliului de Miniştri s-a pus pe treabă. Ordinea s-a instaurat la Guvern. Domnul Vintilă Brătianu venea primul la lucru şi pleca ultimul, după ce aranja toate scaunele şi se asigura că femeia de serviciu a făcut curat. Dacă nu, o certa a doua zi. Luminile le stingea domnul Brătianu însuşi, întrucât deţinea şi portofoliul Finanţelor şi ştia că trebuie să ţină strânse cheltuielile bugetare. Funcţionarii de la Guvern erau controlaţi îndeaproape, iar statul funcţiona perfect... din punct de vedere funcţionăresc.
În deplin contrast, fratele Ionel Brătianu, în şapte rânduri premier al României, dădea rar pe la Guvern. Conducea ţara de acasă, unde avea o bibliotecă pe care chiar Nicolae Iorga o invidia. Îşi primea miniştrii în halatul de casă, iar ţara era pusă la cale la o cafea. Dacă de rigidul Vintilă ştie prea puţină lume, totuşi Ionel Brătianu şi-a câştigat locul pe deplin în istoria României. De acasă, de la moşia de la Florica sau chiar din postura de om în halat cu o carte în mână. A fost premierul încoronării lui Ferdinand ca Rege al României Mari, autor al Constituţiei din 1923 şi al unei opere legislative care a stat la baza unui stat ce trecea de prima modernitate.
Un om de stat este, aşadar, cel care are viziune, care are în vedere un proiect politic şi determinarea de a-l pune în aplicare. Preocupările administrative sunt ultimele pe care trebuie să le aibă un prim-ministru. Pentru asta există secretarul general al Guvernului, pentru asta sunt o mulţime de funcţionari, pentru asta, nu în ultimul rând, probabil că există şi un administrator al Palatului Victoria.
Cu atât mai puţin sunt de înţeles preocupările domnului Ungureanu în această direcţie. Pentru dânsul, a se apuca de treabă pare a fi mai degrabă implicarea în reglementarea orarului funcţionarilor sau în gestiunea nemijlocită a treburilor din clădirea Guvernului. Chiar aşa. O fi verificat dacă funcţionează toate neoanele? Dar ţevile... ţevile de la subsol or fi în regulă? Geamurile sunt bine şterse? Cine are grijă să ude florile? Nu cumva mai trebuie un rând de cuiere? S-a rupt cablul unuia dintre telefoanele de la camera 14 şi nu a ajuns nimeni. Biroul domnului Drăgoi ar sta mai bine la parter sau la etajul doi? Important este totuşi să se aducă mai repede covorul. Cine a întârziat şi a venit la 8:02? A semnat în condică? Cum să vină la ora asta!? Alo, a deszăpezit cineva parcarea?
România are în faţă provocări extraordinare, neajunsurilor unei economii prost alcătuite adăugându-i-se perspectiva unui nou val al crizei financiare globale. Acesta este şi motivul pentru care societatea ar trebui să găsească resursele de a-şi selecta reprezentanţi care să ne facă să trecem cât mai bine peste "vremile" nefaste şi care, eventual, să construiască având un orizont de timp peste criză. Or, asta cere viziune şi măiestrie în arta guvernării, nicidecum calităţile de funcţionar rigid de tipul celor ale lui Vintilă Brătianu. Cât despre domnul Ungureanu, sperăm ca preocuparea sa pentru bunul mers al lucrurilor la Palatul Victoria să nu îl aducă direct la mop, aşa cum l-am văzut pe Emil Boc la coada lopeţii.