Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Demisia Guvernului Boc nu aduce nicio schimbare şi ar fi o greşeală ca această mişcare de imagine să fie considerată o satisfacţie pentru protestul popular.
Este doar o iluzie, o fata morgana a deşertului pe care îl traversează politica românească.
Plecarea acestui Guvern este, desigur, un lucru bun chiar dacă este prea târziu pentru a mai repara ceva din dezastrul pe care l-a generat. A fost un Guvern care a excelat prin incompetenţă, incultură, umilinţă nu numai faţă de preşedintele ţării dar şi faţă de străinătate, aroganţă faţă de populaţie şi, mai ales, corupţie.
A fost un Guvern campion al gafelor şi al bâlbâielilor, al minciunilor şi al nerespectării promisiunilor, al legilor neconstituţionale şi al încălcării democraţiei parlamentare.
A fost un Guvern care a crezut că o ţară se poate conduce ca o primărie şi că un şofer poate deveni peste noapte consilierul primului-ministru.
A fost un Guvern care a coborât România pe ultimul loc din Europa, care a distrus educaţia şi sănătatea, care a avut tupeul să-şi numească "reformă şi modernizare" propria incompetenţă.
Bine că a plecat, dar să nu ne iluzionăm, nu se va schimba nimic.
Nu se va schimba pentru că în sistemul de guvernare al actualei coaliţii Guvernul nu a reprezentat veriga principală, ci doar interfaţa dintre alte două verigi, foarte puternice: preşedintele ţării şi rândul al doilea al Guvernului format de secretari de stat, secretari generali, directori generali, directori sau preşedinţi de agenţii guvernamentale.
Preşedintele ţării este cel care a condus de facto întreaga guvernare Boc nu numai prin ordinele transmise acesteia, ci şi prin implicarea directă şi personală în decizii ce reveneau constituţional doar Guvernului.
 Rândul doi al Guvernului este în totalitate format din clienţi politici, membrii de bază ai partidelor din coaliţie care au fost recompensaţi pentru loialitatea lor partinică, dar care au şi importantul rol de a genera venituri pentru nevoile partidelor şi ale conducerii acestora.
Eliminarea verigii intermediatre fără ruperea întregului lanţ nu este o soluţie a momentului dificil pe care îl traversează societatea românească şi nu ne dă speranţa că va fi o schimbare în bine.
Iată de ce nu cred nici în soluţia unui premier sau Guvern de tehnocraţi. Pe de o parte, nu cred că avem azi în România tehnocraţi de valoare care să fie independenţi politic. Chiar dacă nu au carnet de partid, toţi au simpatii sau antipatii pentru un partid sau fac parte din apropiaţii unor conducători de partide.
Pe de altă parte, mă întreb cum ar putea un Guvern de tehnocraţi să rămână tehnocrat în condiţiile în care cele două verigi de forţă - preşedintele şi clientela politică - au rămas pe poziţie?