Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Poate că plictisesc pe cineva spunând mereu că nu prea mă uit la televizor, citesc din ce în ce mai puţine ziare pe hârtie şi ascult radio numai din obligaţii profesionale. Probabil (şi sper!) că am un comportament mediu, pentru că mulţi români din generaţia mea fac acelaşi lucru. Sunt un consumator de mass-media, însă din ce în ce mai mult pe Internet. Unde caut ştiri, informaţii şi anumite semnături. Sunt oameni pe care îi citesc sau îi ascult cu interes pe Internet - şi nu numai români.
Ştiu că sunt parte din marea, chinuitoarea problemă a presei scrise româneşti: scade tirajul, scad vânzările la chioşc şi prin abonamente, dar creşte lectura pe Internet. Numai că la chioşc plăteşti ziarul, iar pe Internet este gratuit. Cum să trăiască un ziar, cum să plătească decent jurnaliştii şi comentatorii, cum să finanţeze investigaţii lungi, costisitoare şi grele dacă banii cititorilor se duc numai pe abonamentul de cablu (şi de radio-tv publice)? Bugetele de publicitate nu ajung pentru a face presă de calitate. Este nevoie şi de banii cititorilor.
În România, problema este încă şi mai dificilă decât în alte societăţi, pentru că bugetele de publicitate pentru presa scrisă s-au redus considerabil după 2008, anul în care iluzia creşterii infinite pe datorie s-a spulberat. Dintr-o situaţie pe care mărturisesc că nu o înţeleg prea bine, bugetele de publicitate pentru presa scrisă s-au micşorat chiar şi sub nivelul bugetelor pentru industria radioului. Ca urmare, presa scrisă a înregistrat în ultimii ani două hemoragii importante - una privind numărul de titluri şi tirajele, cealaltă privind calitatea şi numărul jurnaliştilor. În societatea românească au rămas - la nivel naţional - doar patru cotidiane generaliste tipărite pe hârtie, cu tiraje rizibile, câteva bulevardiere şi câteva specializate (finanţe, sport). Am putea spune că sunt destule, dacă nu am vedea cu ochiul liber că nivelul jurnalistic a scăzut. Mulţi jurnalişti de frunte au abandonat domeniul presei scrise şi s-au mutat la televiziuni şi pe on-line, unde veniturile individuale sunt incomparabil mai ridicate decât în presa scrisă - altă particularitate a mass-media româneşti, în societăţile europene un jurnalist mediu este de obicei plătit la acelaşi nivel indiferent unde lucrează. 
Apariţia şi expansiunea Internetului au modificat cerinţele de bază ale consumatorului de mass-media. Internetul a modificat multe alte lucruri, dar aici mă refer la mass-media.
În primul rând, consumatorul are  opţiuni aproape nelimitate. Dacă ştiu numai limba română, pot citi oricare ziar, oricare site de ştiri, oricare site de radio şi televiziune care are interfaţă pe Internet în limba română. Dacă ştiu încă o limbă străină, presa ţării respective îmi devine accesibilă instantaneu, fără nicio plată şi fără nicio oprelişte.
În al doilea rând, sancţionarea producătorului este instantanee. Dacă nu-mi place un ziar, nu aştept 30 de zile ca să anulez abonamentul sau 24 de ore ca să nu-l mai citesc. În mai puţin de o secundă părăsesc pagina respectivă şi nu mă mai întorc. Sancţiunea pentru lipsa de calitate sau lipsa de respect faţă de cititor este implacabilă şi foarte rapidă.
În al treilea rând, consumatorul de mass-media prin Internet a învăţat că există bariere (filtre) la care trebuie să se plătească pentru a-i fi accesibile teritoriile de dincolo. Ca să văd colecţia ziarului din anul în care m-am născut, trebuie să plătesc o taxă. La fel dacă vreau o anumită selecţie de articole despre un subiect oarecare. Nu mai trebuie să mă duc la biblioteca publică, să trec prin furcile autorizării, să mă aşez la o masă, de obicei, incomodă şi să copiez cu creionul ce mă interesează. Plătesc cu cardul şi fac copy-paste, ca să mă exprim într-un limbaj deloc armonizat cu vocabularul limbii române.
Deocamdată, presa scrisă din România este în mijlocul celei mai crunte situaţii: nu mai poate trăi din tipar, dar nici nu încasează destul din Internet. Ca urmare, oamenii buni pleacă, tinerii excepţionali nu mai vin, jurnalismul de calitate se pierde ca apa în nisip, finanţatorii dau din colţ în colţ. Dispariţia ziarului de calitate pe hârtie riscă să genereze un efect pervers (adică, neaşteptat şi nedorit, în sensul lui Raymond Boudon, ca să nu se gândească vreunul la porno...). Odată cu hârtia riscă să dispară şi jurnalismul de calitate, de investigaţie, acel jurnalism care nu place deloc mandarinilor din politică, mogulilor din economie şi feudalilor din administraţia publică.
Aceasta este cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei din România, nu ţâfnele unor politicieni care confundă Consiliul Europei cu Consiliul European şi ale unor comentatori şi analişti din televiziuni care se duc în fiecare seară în platoul de emisie ca la Caritas: primesc de opt ori mai mult decât valorează... Vom avea un regim autoritar când vom avea două ziare cotidiane generaliste în mâna unor finanţatori cu interese politice şi economice, care mai au şi televiziuni, şi radiouri, şi site-uri de Internet... Vom avea deficit de democraţie când vom auzi aceleaşi blestemăţii îmbrăcate în muzică la radio, ambalate în şezători la televiziune şi paginate luxos în presa scrisă de a doua zi, între fotografii de piţipoance şi cocalari. Vom avea un sistem nedemocratic când accesul la Internet va fi liber, dar ne vom duce singuri către site-uri bine garnisite cu minciuni, vorbe frumoase şi fumuri de intelectuali elitişti.
E momentul.