Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Cum a reflectat presa internaţională ieşirea în stradă a mii de români din aceste zile? Să ne uităm puţin la titluri. "Românii protestează contra măsurilor de austeritate" (New York Times), "Protestele antiausteritate din România devin violente" (Al-Jazeera), "Mii de oameni protestează împotriva măsurilor de austeritate în România" (Reuters), "În România, proteste contra austerităţii, privatizărilor şi Guvernului" (Le Monde), "Pentru a şaptea zi, românii ies în stradă pentru a protesta contra măsurilor de austeritate" (Washington Post), "Protestele împotriva tăierilor de austeritate şi a corupţiei continuă pe cuprinsul României" (MSNBC), "Mii de oameni protestează în România împotriva măsurilor de austeritate pentru a opta zi" (Bloomberg Business Week), "România: Protestatari înfuriaţi de măsurile de austeritate se ciocnesc cu poliţia" (International Business Times), "România: Populaţia manifestează contra austerităţii" (L'Express), "România, aţintită pentru mai multe proteste împotriva măsurilor de austeritate" (BBC).
Ceea ce se vede în titlu, este evidenţiat şi în conţinutul articolelor. Nota comună a acestor relatări pare a fi aceea că românii protestează contra măsurilor de austeritate.
La un an şi jumătate de la tăierile bugetare drastice operate de Guvern! Ideea ar fi că astfel de măsuri ating praguri de suportabilitate socială de la care explozia în stradă devine o consecinţă firească.
Este privirea analiştilor internaţionali asupra protestelor de la noi una superficială sau - dimpotrivă - la nivelul societăţii româneşti trebuie să asimilăm învăţăminte potrivit cărora austeritatea nu ne duce nicăieri, iar echilibrul bugetar este de-a dreptul neglijabil? Este o întrebare pe care trebuie să ne-o punem la modul cel mai serios pentru a nu ne îndrepta spre politici sau decizii care să aibă la bază un diagnostic inexact.
Tema trebuie reluată cu atenţie, cu atât mai mult cu cât în ultimii doi ani nu au fost puţini analiştii economici care au criticat abordările restrictive ale Guvernului şi absenţa unei filosofii de creştere. Această viziune apare ca fiind corectă în condiţiile în care în România avem TOTUL de construit. De la agricultură şi infrastructura rurală, de la autostrăzi şi antrepozite, până la necesarul proces de reindustrializare fără de care România este condamnată la subdezvoltare. Prin urmare, România ar avea loc pentru o creştere sănătoasă pentru ani buni de acum încolo. Asta - desigur - cu condiţia ca tocmai statele dezvoltate să nu ne arate în viitor că modelul societăţii de consum conturat după cel de-al doilea Război Mondial era el însuşi nesustenabil.
Dacă asupra faptului că România trebuie să crească putem fi de acord, în schimb, mai neclare ne apar căile prin care să ne înscriem pe un astfel de parcurs pozitiv. Dispunem de resurse, de capital? Avem configurat un model sustenabil? Este clasa antreprenorială românească pregătită pentru o astfel de provocare? Dar administraţia publică? Avem conturate direcţiile de dezvoltare şi sectoarele care ne pot duce înainte? Sau nici măcar nu am digerat pierderile spargerii bulei creditului din deceniul trecut?
Atât timp cât nu răspundem la întrebările de mai sus nu putem să ne gândim precumpănitor la creştere şi, în niciun caz, nu trebuie să lăsăm în planul secund stabilitatea macroeconomică şi echilibrul bugetar. A pune diagnosticul că mişcările de stradă sunt rezultatul austerităţii şi a începe să aruncăm cu bani inflaţionişti ar fi o greşeală. Pentru că nota de plată va veni în acelaşi loc al categoriilor defavorizate. Corecţia nominală, ţintită acolo unde apar pierderile sau excesele, trebuie să rămână definitorie pentru societatea românească, la fel ca şi austeritatea administrată inteligent (nu subdezvoltarea cronică).
Dacă ne grăbim să tragem concluziile, este bine să zăbovim asupra străzii. Stocul datoriei publice şi al datoriei externe este un motiv de îngrijorare pentru mulţi dintre protestatari. Aceştia nu vor bani pe care să nu îi fi produs, după cum au acceptat neajunsurile legate din tăierile bugetare pentru un an şi jumătate fără a ieşi în stradă. Un alt motiv de nemulţumire îl reprezintă scumpirile, adică exact derapajul de la principiul corecţiei nominale clamate de autorităţi. Creaţia monetară realizată în folosul sistemului bancar a pus presiuni asupra preţurilor şi implicit a traiului cetăţenilor. Dacă austeritatea rezultată din ajustările necesare nu ar fi ocolit băncile, cu siguranţă că ar fi fost mai bine pentru cei din stradă.
De fapt, dacă ar fi să sintetizăm nemulţumirile acumulate în timp şi răbufnite în aceste zile într-o concluzie, ar fi aceea a suferinţei inechitabil distribuite în societatea românească. "Austeritate pentru săraci" este reţeta promovată de la declanşarea crizei, a atras atenţia în Parlamentul European şeful grupului socialist Hannes Swoboda, iar această realitate este simţită şi la nivelul societăţii româneşti. Acolo unde românilor de rând li s-a cerut să strângă cureaua, contractele pentru clientelă şi jaful din banii publici au curs neabătute.
Executivul s-a lăudat cu majorarea cheltuielilor publice, chiar şi după tăierile salariale operate în 2010. Cele 50 de milioane de euro programate în buget pentru construirea de parcuri la sate (de către firmele clientelei, fireşte!) echivalează cu sumele economisite din reducerea salariilor pe un an a nu mai puţin de un sfert din angajaţii sistemului sanitar. Pagubele de 89,8 milioane lei identificate de Curtea de Conturi la Loteria Română, din care jumătate le reprezintă contractul cu o firmă de pază, ar asigura plătirea remuneraţiilor anuale brute pentru 4.000 de profesori şi învăţători, dacă luăm în calcul salariul mediu din sistem.
Exemplele ar putea continua numai răsfoind presa locală, unde abundă cazurile de hoţie din banii publici. Orice milion de lei drenat către clientelă atârnă greu - măsurat în pâini şi facturi la întreţinere - pentru românii de la care se cere austeritate. Asta, într-o ţară dezindustrializată, în care doar trei milioane de oameni sunt angajaţi în sectorul privat. Scandarea din piaţă "Vă rugăm să ne scuzaţi! Nu producem cât furaţi!" reflectă cel mai bine această realitate dură. Concluziile asupra strigătului dinspre societatea românească vor fi trase greu. Totuşi, am putea să ne gândim că o austeritate (temporară) inteligent administrată şi echitabil distribuită poate fi mai uşor de îndurat decât o pseudo-creştere inflaţionistă dominată de prădăciuni.