Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Ne plângem că în România nu dispunem de resurse de capital şi că depindem de fluxurile de capital externe pentru ca să ne dezvoltăm. Nenorocirea este însă că de 10 ani nu facem nimic pe de o parte pentru a stimula acumulări de capital interne şi, pe de alta, pentru a aloca într-un mod cât mai judicios sărăcia de resurse pe care o avem la dispoziţie. Apetenţa pentru risipă se vede atât în mediul privat, unde vedem că prea adesea ne întindem la cheltuieli pe care am putea să le evităm, cât şi la buget, unde banii sunt direcţionaţi ineficient sau chiar în mod fraudulos către clienţii politici.
În sectorul privat, lecţia crizei - deşi nu a fost pe deplin învăţată - a lăsat actorii (deopotrivă antreprenori şi gospodării ale populaţiei) să tragă unele concluzii asupra responsabilităţii financiare. Din păcate, la stat lucrurile nu stau tocmai aşa. Austeritatea şi reducerea deficitelor bugetare pentru care se bate cu pumnii în piept Guvernul este doar o faţetă pe care doar dacă o privim la suprafaţă ne arată că avem politici publice responsabile fiscal. Raportul recent al Curţii de Conturi care indică pagube însumate la buget de 3,2 miliarde lei numai în anul 2010 reprezintă doar un document oficial pentru o realitate pe care o percepem în viaţa de zi cu zi.
Reducerea "vitejească" a salariilor bugetarilor cu 25% operată acum un an şi jumătate nu a fost dublată, din păcate, de tăieri pe măsură asupra fluxurilor financiare către clientelă. Dimpotrivă, Guvernul se laudă că de la an la an face eforturi pentru a aloca mai mulţi bani pentru investiţii. Asta, în virtutea unei viziuni keynesiene prost înţelese potrivit căreia statul ar trebui să susţină o creştere economică luând bani de la privaţi pentru a-i cheltui apoi pe fel şi fel de proiecte. Totul în numele dezvoltării României. Concepţia respectivă nu stă însă în picioare în condiţiile în care respectivele alocări de resurse nu aduc decât un impuls de moment al produsului intern brut fără ca apoi investiţiile să aducă valoare adăugată.
Nu toate investiţiile sunt bune! Pot fi şi proaste. Americanii o ştiu foarte bine, astfel încât au şi inventat un concept pentru asta: "malinvestment". Alocarea greşită a capitalului poate induce mai multă suferinţă pe termen lung întrucât resursele acumulate cu greu sunt risipite acolo unde nu este cazul. Din păcate, România nu învaţă din greşelile trecutului. Regimul Ceauşescu chiar a dorit dezvoltarea ţării, însă de multe ori capitalul nu a ajuns unde trebuie. Aşa au apărut supracapacităţile industriale, un canal Dunăre - Marea Neagră subutilizat în ultimele două decenii, un Palat al Republicii supradimensionat faţă de necesităţile instituţionale ale ţării şi infrastructura unui canal Dunăre - Bucureşti care nu a fost terminat vreodată. Dacă am tras atât de mult în ultimii 20 de ani nu a fost numai din cauza elanului distructiv post-decembrist, ci şi ambiţiilor constructive ale lui Ceauşescu.
Repetăm acum aceeaşi greşeală, de data aceasta însă procesul fiind şi unul vinovat întrucât există o clientelă care câştigă sute de milioane de euro din "efortul investiţional" al statului. Că este vorba de alocare greşită a capitalului se vede din ochi. Banii merg către infrastructură rapid perisabilă şi deloc aducătoare de valoare adăugată. Terenuri de fotbal în pantă, bazine de înot fără apă, mobilier stradal pe nicăieri, panseluţe plantate iarna, pârtii fără zăpadă şi parcuri de agrement pentru câinii maidanezi sunt semnalate în toată presa ori sunt amintite cu năduf de taximetrişti.
Chiar dacă realizările acestea se adaugă pe indicatorul înşelător numit PIB, ele de fapt nu contribuie la dezvoltarea sustenabilă a ţării neaducând valoare adăugată şi chiar ne trag în jos în măsura în care risipim resurse ce ar putea fi alocate mai eificient în alte zone ale economiei naţionale. Este şi motivul pentru care "investiţiile" de stat nu ne vor duce nicăieri, după cum nici fondurile europene - cu istoric bogat la capitolul malinvestment - nu pot decât cel mult să fie sursă pentru contractele clientelei. Când vom trage linie peste nişte ani ne vom trezi că nu ne-am dezvoltat, ci doar am luat bani de la sectorul privat pentru a-i cheltui pe te miri ce. Bine că avem parcuri de agrement realizate din resurse puţine. Suntem nişte desculţi în parcuri.